n-am titlu

Există așa perioade cînd nu-ți dorești nimic, nu-ți dorești nici măcar să visezi, nici măcar să aspiri, nici să gîndești. Doar aștepți o altă zi cu gîndul că ”may be tomorrow is a better day”, o p’lă căci nu e așa. Aștepți alta cu același gînd. Și alta. Și alta.

Apoi simți nevoia să întrerupi acest cerc vicios și să nu aștepți să devină situația mai bună, get a strong vagina (asta simt nevoia s-o explic precum îi inventată de mine ”grow some balls” ). Și cauți soluții peste soluții, cînd totul e așa simplu, cînd nu trebuie să mai pierzi vremea gîndindu-te. Yeah, paradoxically, our mind is our enemy.

și eu doar vreau o carte bună, și oleacă de minte, oleacă de răbdare, plus la asta nu m-aș supăra și dacă oleacă de răutate, și mai vreau încă să nu pot visa, și nu mă supăr tare dacă lumea dispare cu totul, și mai vreau încă să învăț engleza mai bine, și nu mă supăr nici dacă ”tomorrow it will be a better day” nu nu, nu better. Awesome, nice, wonderful, but it will be awful.

Trebuie totuși să recunosc că mă simt mai bine de îndată ce am f’tut oleacă capu’ pe blog.