În vizită la Franzeluța [FOTO]

Săptămâna aceasta am început-o cum nu se putea mai frumos și anume am fost invitat, în calitate de blogger, la lansarea produselor pascale ”Franzeluța”. Și pentru că e vorba de Paști, în primul rând, produsele au fost sfințite și binecuvântate de către Î.S. Mitropolit Vladimir. Apropo, am fost și eu stropit cu agheasmă, poate devin și eu mai bun! Deși slabe șanse.
Am avut posibilitatea să vizitez hala nr. 3 a Combinatului de produse de panificație ”Franzeluța” S.A., dotată după ultimele standarte europene, cu aparataj nou-nouț, pe care, spre marea mea fericire, toate inscripțiile erau doar în limba română.
 
 
 
 
 
 

În fine, am străbătut hala în lung și-n lat, am văzut tot procesul de producere a cozonacilor și checurilor de la început până la sfârșit, iar la urmă am degustat produsul final, care, chiar dacă sunt un gurman capricios, au fost excepționale. Cu alte cuvinte, recomand să încercați noile produse pascale marca Franzeluța. Puteți încerca pasca ”Chișinău”, cu brânză de vaci, dar și checurile tradiționale ca ”Miorița”, ”Basm”, ”Legenda”, ”Bucuria” ș.a. Personal, mi-a plăcut cel mai mult ”Panettone Clasic”, care este fabricat conform tehnologiei italiene. E genial!
Pentru comoditatea deservii și efectuării comenzilor, S.A. ”Franzeluța” a lansat un sistem electronic special, pe care-l puteți găsi accesând www.franzeluta.md

Sărbători fericite!

Sursa
2014-04-16 10:42:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:28:37Adevărul despre băutura moldovenilor de Paști —» Fine Wine
06:54:33,,În lumea poveştilor lui Ion Creanga” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:18:2914 februarie 2024 - ,,Grigore Vieru poetul celor mici și mari” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
10:52:35UMBRA —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:55:52Poliția locală oprește mașina unde vrea, că nu stă mult ;) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:32:28Jocuri de cuvinte cu Ilinca la 5 ani #perleleIlincăi —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:33:25Povești care inspiră – Iasmina Crețoi şi Nico G. —» Curaj.TV | Media alternativă
23:50:16UN BILET PENTRU TRANAI* —» Andrei LANGA. Blogul personal
23:42:07BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:37:2610 Amazing WordPress Design Resources —» costica
09:53:02Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:52:25AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:42:45Radacini Metier reconfirmă titlul „Best of Show Moldova” —» Fine Wine
06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
22:35:23APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:56:2714 februarie, ziua de naștere a lui Grigore Vieru —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
12:55:48Cartea – un bun prieten de viață —» BiblioCity
12:00:00Making 43% of the Web More Dynamic with the WordPress Interactivity API —» Soţii Bragaru
11:18:38ÎN MEMORIAM - Ion Aldea-Teodorovici - 7 aprilie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:17:0121 martie 2024 - Ziua Internaţională a POEZIEI ,,Pe aripi de poezie". —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:48:55CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:47:39STELE DE MARE —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:03:57Statul încurajează agresoarea cu amendă simbolică —» Curaj.TV | Media alternativă
16:43:17WordPress Website Speed Build: The Masters Golf Tournament —» ada rosu