CEI DOI MĂGARI DE CRĂCIUN
În urmă cu 2000 de ani, în Betleem trăiau doi măgari mici, unul maroniu iar altul gri, care aparţineau unui morar. Servitorii acestuia nu le dădeau niciun timp de răgaz. De dimineaţă până seara cărau dintr-un loc într-altul saci plini cu grâne şi făină. Dacă se opreau vreodată, pentru a admira o floare sau un nor de pe bolta cerească, erau constrânşi cu lovituri să meargă mai departe. Aceşti doi măgari invidiau pisica, câinele şi găinile, căci ele nu aveau altceva de făcut decât să prindă şoareci, să păzească moara sau să facă ouă.
- Ah, se plângeau ei, Dumnezeu, Cel care ne-a creat, a vrut răul nostru. Nouă ne-a dat misiunea de a duce poveri şi de a servi oamenilor. Dar iată că, într-o dimineaţă, nişte păstori treceau pe la moară şi povesteau cele trăite de ei în acea noapte: într-un grajd din apropierea Betleemului se născuse un copil sărac şi palid. Îngerii cântaseră şi chiar trei magi, călăuziţi de o stea, găsiseră drumul spre El.
- Acesta este Hristos, Mântuitorul nostru, spuneau păstorii, un nou rege care îi va elibera şi pe cei neajutoraţi. Ambii măgari ciuleau urechile. "Un rege care îi va elibera şi pe cei neajutoraţi. Este şi regele nostru", se gândeau ei. Şi, neobservaţi de servitorii curioşi, au pornit la drum, în căutarea Lui. Urmele păstorilor şi a oilor le arătau drumul. Când sosiră, grajdul era gol. Un vânt rece sufla printre crăpături şi din minunea acestei nopţi nu mai rămase nimic altceva decât un pământ bătătorit de multe picioare, o gaură în paie şi un ultim parfum de tămâie şi smirnă. Ei n-aveau de unde să ştie că a existat un măgar care, condus de Iosif, fără murmur şi cu pas repede, i-a dus pe Maria şi pe copil şi i-a salvat din mâna lui Irod. Tocmai în această clipă venea morarul nervos:
- Aici staţi voi, mizerabililor ? La muncă cu voi !, strigă el. Şi măgarii nu puteau face nimic altceva decât să asculte. S-au întors înapoi la moară şi cărau mai departe sacii grei dintr-un loc într-altul.
- Ce-au povestit păstorii este curată înşelătorie, spuse măgarul maroniu şi suspină adânc sub povara sa.
- Eu cred spuselor lor, zise măgarul gri şi simţi deodată cum i se uşură povara.
- Şi sacii de pe spatele tău ? Cum rămâne cu regele care îi eliberează şi pe neputincioşi de poverile lor ?, întrebă măgarul maroniu.
- El nu-mi ia povara de pe spinare, răspunse cel gri, dar îmi dă putere să o port. De aceea, dă-mi şi sacii tăi !.
Morarul şi servitorii se mirau de aceşti doi măgari.
- Ce s-a întâmplat cu voi ?, întrebă morarul grijuliu. De fiecare dată când voia să-şi ridice bâta spre a-i lovi, ea devenea aşa de grea, încât nu putea s-o ridice. Şi când acum măgarii se opreau pentru a admira o floare sau bolta cerească, nu-i rămânea decât să-i lase în pace sau să le amintească frumos de obligaţia lor. Atunci măgarul gri dădu din cap. Cel maroniu însă se miră. Acum credea şi el în minunea din grajd, pe care nu o văzuse cu propriii săi ochi.
CITEȘTE ȘI : MĂGARUL CEL ÎNȚELEPT
Sursa
2013-06-20 10:20:00