Cele mai citite cărţi din lume

cele-mai-citite-cartiNu ştiu cum exact să comentez informaţia asta cu cele mai citite cărţi din lume. Sincer. Bine că Biblia e pe primul loc, nu mă miră (cu toate că odată ce crucea creştină nu este cel mai recogniscibil simbol din lume ci “M”-ul de la McDonalds, atunci…) dar ceea ce urmează e, cel puţin, straniu. Nu sunt titluri din istoria literaturii universale clasice ci fantasy în toată legea noţiunii :)

Poziţia a doua, ocupată de Cartea lui Mao (Tse-Tung) tot nu uimeşte, la cîţi chinezi au fost obligaţi s-o considere biblia lor personală nu e de mirare ca e a doua cea mai citită carte din lume în ultimii 50 de ani. Da’ iată Harry Potter, Lord of the Rings sau Twilight Saga şi apariţia lor în acest top, îngrijorează, cel puţin pe mine personal. Oare există tendinţa să criptăm viaţa în istorii inventate şi să mergem pe mîna unor creaturi stranii, bune doar de adormit copii (chiar şi vampirii din Twilight sunt atît de “subţirei” ca şi consistenţă, încît nu mai sperie pe nimeni). Or asta trebuie să facă o carte – să educe şi să creeze modele de comportament. Brrrrr.

Cei mai vînduţi autori moderni sunt şi ei prezenţi în acest top cu două titluri – Paulo Coelho cu “Alchimistul” lui şi Dan Brown cu “Da Vinci’s Code”. Echitabil, fiind cei mai bine cotaţi autori, în viaţă şi chiar nu contează genul literar în care prestează. Ceea ce bucură, e prezenţa în top a unei autoare clasice (unica) Margaret Mitchell, cu opera sa superbă – “Pe aripile vîntului”. Lumea încă mai are speranţe :)

 


Sursa
2013-06-20 10:08:56



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru