Am primit Parisul în dar

De ce surprizele plăcute sunt plăcute? Pentru că se întâmplă foarte rar. Dacă ar fi des, ar fi rutină şi nu le-am observa şi nici aprecia la justa valoare. Şi tocmai când mă aşteptam mai puţin, am primit un cadou frumos. Aşa, fără nicio ocazie… Din prietenie, din respect… Dar poate şi din cauza că am solicitat „o pietricică de pe malul Senei” :)

Reproducere a unui tablou ce ilustrează Parisul, a unui autor necunoscut,
primită în dar de la un prieten

Oricum, un gest frumos pe care eu l-am apreciat, cu atât mai mult cu cât va marca începutul „live” al unei frumoase prietenii… Mai ales că la capitolul „friends”, sunt în criză totală. Toate „prietenele” şi „BFF”-urile din liceu, au dispărut la orizont cu tot cu „prinţul pe cal alb”, odată cu venirea „berzei” şi/sau a „statutului”

Cu această ocazie, anunţ un post vacant de „BFF”* şi aştept scrisorile voastre de „motivare” în mesaj privat pe Facebook ;) „Ţinerea limbii după dinţi” şi „friend la bine şi la greu” reprezintă un atu! :) Rog seriozitate!

Cei care vor apela la mine DOAR atunci când EI vor avea nevoie, şi nu-şi vor bate capul de „ce mai fac”, vor fi ignoraţi şi trecuţi pe stand-by” – după cum „unii” au observat deja!

*BFF = Best Friends Forever


Sursa
2013-06-20 08:11:40



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru