BĂSESCU A BĂTUT PALMA CU RUȘII. CE CÂȘTIGĂ CHIȘINĂUL ?



La început de săptămână, președintele român Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nicolai Patrușev. Cu această ocazie consilierul prezidențial pentru securitate, Iulian Fota a semnat un memorandum de colaborare între sistemele de securitate ale României și Federației Ruse.
În apariția publică a domniei sale, luni 17 iunie, șeful statului român a declarat că structurile inteligente ale celor două state vor avea o colaborare pe mai multe paliere de securitate. Băsescu a anunțat presa română că este vorba de cooperare în domeniul combaterii terorismului, de combaterea comună a criminalității transfrontaliere, a traficului de ființe umane, a drogurilor, a spălării banilor și a criminalității economice. Președintele român a anunțat că eforturile de conlucrare a structurilor de inteligență din cele două state se vor concentra pe combaterea riscurilor de securitate comune. Deși a recunoscut că între cele două state există opinii de securitate divergente, Traian Băsescu a spus că odată cu existența unor puncte de tangență se poate discuta mai ușor și asupra aspectelor divergente. Printre opiniile divergente existente între România şi Federația Rusă se numără opiniile diferite asupra instalării scutului antirachetă pe teritoriul statului român. Partea rusă și-a exprimat neîncrederea afirmând că aceste echipamente ar putea fi utilizate şi împotriva unor rachete ruseşti. 
Chiar dacă în discursul său către presa română, președintele Băsescu nu a specificat că printre divergențele de securitate existente între România și Federația Rusă s-ar număra și situația din regiunea transnistreană, domnia sa a recunoscut că a discutat acest subiect cu secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse. “Nu puteam să nu discutăm problema Transnistriei, ca o problemă pe care o considerăm importantă pentru securitatea României şi necesitatea de a avea o Republică Moldova întreagă şi cu deplină autonomie a Guvernului de la Chişinău asupra întregului teritoriu”. 
Memorandumul semnat la București de către Iulian Fota și Nicolai Patrușev este primul document oficial care deschide cooperarea între structurile de securitate şi de poliţie ale României şi Federaţiei Ruse. Valoarea acestui semnal ține de inițierea unor canale de comunicare eficiente care, în timp, au șansa să evolueze pozitiv. 
Disponibilitatea către o reconciliere a celor două state este o oportunitate unică,  iar acest lucru, a fost subliniat la București și de către înaltul oficial rus. Patrușev a fost de acord că marcarea în acest an a 10 ani de la semnarea Tratatului Politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă, „poate prilejui un moment favorabil de reconectare a celor doua societăţi".
Putem constata că schimbarea modului de abordare a Bucureștiului în relația sa bilaterală cu Moscova are loc la scurt timp după conferințele din România ale directorului adjunct al Programului Rusia şi Eurasia din Centrul Carnegie, Matthew Rojansky. De la tribuna oferită de Ambasada Statelor Unite la București, domnia sa a explicat clar că pentru România, în ciuda tuturor problemelor istorice, ar fi mai bine să caute să se împace Rusia. Diplomatul american sugera un “plan” al apropierii României de Rusia. ’’Nu vorbesc de asumarea oficială a unor responsabilităţi, scuze oficiale la nivel parlamentar sau prezidenţial, dar o simplă deschidere a arhivelor ori accesul liber la informaţii s-ar putea face’’, spunea luna trecută Rojansky. 
Observăm că primii pași de apropiere a celor două părți sunt mult mai pragmatici. După semnarea memorandului de colaborare pe palierele de securitate, presa română anunță pentru săptămâna viitoare vizita ministrului român de externe la Moscova. Sunt de fapt paşi înainte întru o colaborare politică pozitivă, căci din punct de vedere economic, Federația Rusă este prezentă în România într-un mod mai mult decât consistent. 
Această schimbare de atitudine politică a Bucureștiului oficial față de Kremlin, atrage în mod sigur oportunități în aplanarea ultimelor evoluții apărute pe segmentul  transnistrean, când liderul regiunii transnistrene a Republicii Moldova, Evgheni Şevciuk, a semnat un document privind „frontiera de stat”a regiunii, în care este şi satul Varniţa, aflat sub jurisdicţia Moldovei. 
Chiar dacă la Chișinău, observatorii politici trag semnalul de alarmă și afirmă că “de la încetarea conflictului armat, părțile n-au fost niciodată mai aproape de reluarea ostilităților decât la momentul actual”, rămân a fi optimist. Nu pot uita că la o zi după prima vizită a lui Patrușev în România, la București vine într-o vizită oficială șeful CIA, , John Brennan. Se pare că Băsescu a bătut palma cu rușii având acceptul americanilor. Așa că, pe Nistru va fi pace.


Sursa
2013-06-18 06:03:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru