Scrisoare către fata ”Amintirilor din viitor”

Într-o scrisoare de pe 22.09.2007 pe care mi-ai adresat-o te întrebai: „Oare cum voi fi eu și cum mă voi simți fiind studentă?”. Au trecut 6 ani de atunci. Ani în care am comunicat mai puțin, dar în care am sperat din tot sufletul că ești bine și că ți s-au realizat cel puțin jumătate dintre vise. Astăzi, după atâta timp, cum ți-ai răspunde la întrebarea de mai sus?

Îmi amintesc povestirea ”Amintiri din viitor” publicată în ”Ecoul nostru”, de parcă aș fi citit-o ieri. Știu că în baza ei ghicisem care e numele tău de fată preferat (”Isabela” – după al eroinei din text). Acum îți place același nume? (La mine ”Jasmina” a fost substituit treptat, din topul preferințelor, cu altele…) Din păcate nu am bucata de ziar în care ți-a fost publicat textulețul (spre marea mea nemulțumire), datorită căruia luasem hotărârea să-ți scriu. Îți mai amintești cum a început corespondența noastră? Erau niște vremuri atât de frumoase!, chiar dacă nu aveam internet și abia de ne instalaseră – în sat la noi – telefoanele fixe. Mergeam fericită la oficiul poștal și-ți expediam scrisoarea cu o emoție de parcă peste doar câteva clipe avea să fie în mâinile tale! Acum avem și internet și telefoane (nu doar fixe!), și o sumedenie de alte mijloace de comunicare care ne-ar ajuta să ne răspundem în doar câteva clipite la tradiționalul „Ce mai faci?”, dar… nu mai este la fel…

o mică parte din corespondența mea adolescentină

Sunt acasă și răscolesc în cutia cu amintiri. Din toată mulțimea de scrisori care-mi scapă în poală, cele de la tine mă ademenesc surprinzător. Sunt atât de reprezentative și e atât de ciudat (și incomparabil de plăcut) să le recitesc după atâția ani, că fiecare dintre ele îmi stârnesc o groază de întrebări. Oare cum au evoluat toate de atunci? Care sunt răspunsurile la întrebările care ți le puneai/mi le puneai? Ce s-a schimbat? Ce a rămas la fel? Ce nu s-a întâmplat precum am dorit? Uff…

Într-o scrisoare îmi spuneai că ai vrea să te faci designer, astăzi suntem ambele aproape licențiate (mai este doar o lună până la finiș) în jurnalism. Nu mă îndoiesc, însă, că ai ales profesia care ți se potrivește cel mai bine! Din considerentul că ai o forță creativă incontestabilă și mânuiești cuvântul precum mânuiește ostașul sabia. Și ce altceva dacă nu cuvântul e principala ”armă” cu care ieșim pe câmpul de bătălie în profesia noastră?

Am râs iarăși la lecturarea întâmplărilor pe care mi le-ai relatat cu atâta entuziasm. Am recitit versurile lui Macedonski – „Rondelul rozelor ce mor” – , despre care mi-ai scris că-ți plac atât de mult. Apoi am recitit lista cu feluritele activități creatoare pe care le faci când te infectează „virusul cotidianului”. (Apropo, astăzi mai coși goblenuri?) Mi-ai scris atâtea lucruri interesante, utile, inspirate încât le-aș împărtăși cu toată lumea! N-am să te laud însă prea mult, ca să nu crezi într-un sfârșit contrariul! (îți amintești aceste cuvinte? )

Draga mea Angelica! A spus cineva că marea fericire este alcătuită din mai multe fericiri. Păi iată: Una din fericirile mele este că te-am cunoscut pe tine. Și n-am să exagerez afirmând că orice omuleț care a avut norocul să te cunoască mai bine se poate considera un fericit! Mai păstrez și astăzi poza ta (exact cum mi-ai dat-o). Pe verso-ul pozei, pe lângă cuvintele „Pentru scumpa mea prietenă Mariana”, ai mai scris: „În timp ce-mi puneam cele 3 dorințe…” Sper foarte mult că ți s-au îndeplinit!

Angelica B.