Jocul cu zarurile trucate

La o masă rotundă au fost întruniți Oportunistul, Conservatorul, Birocratul, Rătăcitul, Reformistul și Pesimistul. Nu s-ar zice că discuția era în toi. Luările de cuvânt se produceau în conformitate cu direcția acelor ceasornicului.

- Este șansa noastră să… dar am avea nevoie de finanțare suplimentară… capacitățile noastre sunt limitate… dar oricând suntem la dispoziția dvs. să vă sprijinim cu ce putem…

- Dar nu se face așa fără a consulta actorii din cadrul sistemului… nu e vorba să opunem rezistență, dar altfel stau lucrurile în realitate… în 1991 deja s-a încercat o schimbare de conținut, dar…

- Care e decizia?

- Mă scuzați… eu am fost desemnat să… dar nu am deplinele putermi să-mi exprim poziția căci…

- Schimbarea este demult așteptată… eu zic să începem… vedem unde ajungem… principalul e să manifestăm voință politică…

- Oricum nu se va schimba nimic…

Subiectul întrunirii este irelevant, la fel ca și deznodământul acesteia. Oportunistul, Conservatorul, Birocratul, Rătăcitul, Reformistul și Pesimistul sunt piesele de schimb a Jucătorului. Care nu era prezent la discuție. Jucătorul își servea liniștit mușețelul și contempla senin viitorul bine creionat al următoarelor decade. A făcut rost de piesele de schimb pe diferite căi. Fiecare piesă are câte un punct sensibil. Șantajul, numerarul și promisiunile sunt monedă de circulație.  Un grad mai înalt de sofisticare îl au instrumentele derivate din acestea: ajutorul dezinteresat, prietenia necondiționată, aprecierea formulată în termeni elogioși. Ceva funcționează negreșit. Metodologia acestui comerț a fost descrisă de Lars von Trier în „Manderlay” (2005). Oamenii sunt robi.

…

Justiția a fost inventată pentru ca oamenii să nu recurgă la legea talionului. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Dar, cu permisiunea voastră, ne vom ocupa noi de amputarea ochiului, dintelui, mâinii și a piciorului. Ochii noștri sunt strâns legați. Într-o mână ținem balanța, în cealaltă mână – securea. Voi, vedeți-vă de treburile casnice.

Jucătorul a realizat un lucru. Atâta timp cât sunteți prinși în treburile casnice Femida poate să deschidă ochii. Important e să priviți în altă parte. În acest moment în zarurile Jucătorului se toarnă plumb. Cum anume? Vinovat nu este cel care a săvârșit crima, vinovat este cel care nu ne este simpatic. Acesta este răspunsul. Jocul cu zarurile trucate se exonerează de la principiile Legii Probabilității. De câte ori dai cu zarul de fiecare cade șase. De fiecare dată. Despre jocul cu zarurile trucate a scris Kurt Vonnegut în „Pușcariașul” (1963).

… 

De mic copil Jucătorul s-a jucat singur în nisipieră. Jocul cu zarurile trucate nu are miză. Nu are rost să joci cu cineva căruia de fiecare dată îi cade șase. N-are haz. Dar nu toți se prind din prima. În cele din urmă piesele de schimb se scoală de la masa rotundă. Au decis să iasă din joc. Își fac valizele. Pleacă să caute o altă nisipieră. Voi, cei care vă ocupați cu treburile casnice veți numi acest lucru revoluție. Posibil. Dar Jucătorul nu duce lipsă de piese de schimb.