- DIN CULISE - Dacă am spune doar adevărul
Dacă am spune doar adevărul
sursa: keepingverycalm.tumblr.comAstăzi am citit pe blogul Taniei Scutari, despre cum spunem celor din jur, ceea vor ei să audă, în schimbul la ceea ce credem de fapt. Și m-am întrebat, dar oare cum ar arăta o lume în care toți și-ar spune adevărul. Cred că ar fi una mult mai sinceră, poate și dură, dar mai „curată”.
Sunt genul de om care dacă îi place ceva, o spune, iar dacă nu îi place, pur și simplu se abține să comenteze, ca să nu jignească un om apropiat sau unul sensibil. Deși de multe ori spunând ceea ce gândesc, rămân tot eu în pierdere.
Eu mă întreb, cum ar fi, să ceea ce gândesc, nu să mă abțin de la comentarii? Deși în cazul în care cineva mă întreabă „îți place rochia mea?”, sigur că nu-i zic ”e oribilă”, ci „mda, e... drăguță” sau în cel mai bun caz „nu e chiar pe gustul meu, dar important ție să-ți placă”.
Deci, cum ar fi să spun doar ceea ce gândesc? Asta ar arăta cam așa:
- Hey, domnișoară X, degeaba te ții cu nasul pe sus, pentru că ești o proastă și mereu îți atribui merite străine.
- Domnișoară Y, încetează să o mai faci pe jertfa, dă-ți o palmă și fii om matur!
- Nu vreau să ies în seara asta cu voi și nici în oricare alta. Nu pentru că-s obosită, ci pentru că mă plictisesc de moarte glumele voastre de prost gust și faptul că nu știți să discutați alt ceva decât... să bârfiți.
- Doamnă profesoară, am întârziat pentru că nu-mi prea pasă de lecția dvs. și pentru că nici dvs. nu vă stimați obiectul. Pentru că ne povestiți doar prostii și nimicuri, pentru că vă lăudați mereu cu ceea ce ați avut în trecut sau poate doar ați fi vrut să aveți, în loc să ne predați lecția. Pentru că am dormit astăzi mai mult și am hotărât să îmi beau liniștită ceaiul și chiar nu-mi pasă că am întârziat.
- Dragă verișoară Y, nu vreau să discut cu tine, pentru că atunci când eram un nimeni, m-ai ignorat foarte urât, mi-ai spus că nu am ce căuta în viața ta, iar acum când am realizat câte ceva în viața mea, ai hotărât să-mi scrii cu atâta dulceață, de parcă nimic nici nu ar fi fost.
- Tanti X, ești îmbrăcată astăzi oribil, ca de fiecare dată.
- Auzi, dacă te bate bărbatul, iar tu tot cu el rămâi, de ce te mai plângi atâta? Sau pleacă sau taci și nu mai umfla capul oamenilor că te bate, dacă tot îl accepți așa cum este și îți bați joc singură de tine. De ce creezi oamenilor probleme, de ce îi faci să sufere acultându-ți plânsetele, dacă tot la el te întorci? Ești o femeie fără demnitate!
- Domnule, sunteți dezgustător, nu știți că în transport nu se circulă fără maiou?
- Ei voi, cei care circulați în transportul public!!! La naiba, s-au inventat antitranspirantele și deodorantele! Folosiți-l needucaților!
Lista ar putea continua, mă întreb care ar fi urmările? Poate am trăi într-o lume mai sinceră, poate iluzia multora că sunt: frumoși, deștepți, populari, corecți, buni... s-ar destrăma? Poate ar încerca cu adevărat așa să devină?
Toate aceste adevăruri pe care le tăinuim, toate aceste opinii pe care nu le mai exprimăm niciodată, ne știrbesc din personalitate, ne fură identitatea. De ce? Pentru că tu nu crezi că rochia aia e frumoasă, dar îi spui opusul, iar ceea ce spui nu te reprezintă. Asta nu ești tu! Dar poate că nu avem curajul să fim noi?
Ce frumos ar fi să ne crească nasul când spunem minciuni! Atunci ți-ai descoperi toți „prietenii” care-ți vor „bine”. Atunci poate ai fi deconspirat și tu și eu și oricine altul când spune minciuni.
P.S. - Orice asemănare cu personajele reale din viața mea, este doar o coincidență. Sau poate nu... ;)
Sursa
2013-05-23 15:19:00