VOVA HOȚU și luLeancă: doi frați siamezi
Cînd te uiți la fețele-fesele lui Iura LuLeancă îți vine să-i plîngi de milă.
Exprimă atîta jale mioritică, încît ai vrea să nu mai citești nimic, să nu mai asculți nimic și să-l votezi pe viață prim-ministru de gubernie.
Dar Timnofti n-are prikaz telefonic de la Gabar Kantovici Filat s-o facă.
LuLeancă, bietul de el, e atît de dus cu sorcova în primăvară, încît la porunca șefului său de partid leapădă tot guvernul aflat în ședință și fuge direct spre biroul unde-l așteaptă în stare de extaz patriotic contrabandistul Lăpușnei…
Să fim corecți și să spunem că nici Tarlev nu era in stare de așa ceva!
LuLeancă, un kgb-ist cu stagiu, chipurile, diplomatic, care a fost izgonit din postul de prim-vice-ministru de externe de către Voronin pentru incompetență și servirea intereselor unor businessmani locali și de peste hotare, nu poate ajunge decît Prim-ministru, nu-i așa?
Faptul că știe să vorbească la Taraclia în bulgărească, la Otaci- în țigănească și în Tanzania— pre limba ce-a mai rămas, încă nu poate fi titlu de noblețe pentru un „SIMBOL” liberal-democrat, care minte că ori ne trîntește în brațele Europei pînă la 31 decembrie 2012 ori demisionează, apoi se face că uită și-l roagă pe fratele lui siamez de prostie, Gabar Kantovici Filat, să nu-i accepte cererea de plecare!
Uite acesta da caracter!
Uite asta rarisimă bărbăție!
Uite acesta mujik, taman cum îi plac lui Voronin!
Gabar, cel căruia în satu-i de baștină oamenii îi zic: „Vova Hoțu”, de cînd a aflat despre isprăvile diplomatice ale lui LuLeancă e ca și terminat.
Nu doarme defel.
Nu are poftă de mîncare.
Parcă e umbra lui Iura LuLeancă, nu altceva.
I-i frică de ce se poate întîmpla cu el.
Și umblă cu pistolul în permanență încărcat.
Chiar dacă Țopii zilnic îl telefonează din Londra și-l impulsionează să continue lupta contra democrației moldovenești!
I-i frică să deschidă orice portal de știri.
Fiindcă nu are răspuns la întrebarea:” De ce LuLeancă i-a vîndut un pașaport diplomatic unui Șor de la o bancă?”
Și altor vreo mie de inși ÎNCĂ nedescoperiți.
“Ce mare-i grădina mea, Iura!” recită Gabar în oglindă, în timp ce-și pregătește pijamaua de somn, în timp ce e aproape fericit de prikazurile zilei, duse la îndeplinire de marioneta sa, profesionistă în limbi…
Surîde, dîndu-și aere de planetară importanță, și dintr-odată i se pare că văzu umbra cuiva în oglindă.
Își dădu o palmă, dar degeaba.
Umbra nu dispărea.
Își dădu un pumn—zadarnică meserie.
Și atunci deschise primul dulap din cale, zmulse de acolo două mănuși de box, trase adînc aer în piept și se poziționă gata de atac în fața oglinzii.
Cînd brusc din spate hohotise cineva.
Sursa
2013-05-23 13:46:31