„Veronica se hotărăște să moară” de Paulo Coelho
„Veronica se hotărăște să moară” de Paulo Coelho
„Le voi spune tuturora că rațiunea vieții mele sunt copiii, adevărul fiind însă că ei imi pretind ca viața mea să fie rațiunea lor de a trăi. Veronika observase că extrem de mulți oameni dintre cunoscuții ei comentau grozăviile altuia ca și cum ar fi fost foarte preocupați să-l ajute, dar de fapt se complăceau în suferința celorlalți, deoarece asta îi făcea să creadă că erau fericiți, că viața fusese generoasă cu ei. În adolescență descoperise că era prea devreme să aleagă; acum, în tinerețe, se convinse că era prea tîrziu ca să se schimbe. -„Ce e un nebun?” -Exact. De data asta o să-ți răspund fără povești: nebunia este incapacitatea de a-ți împărtăși ideile. -Realitatea e ceea ce majoritatea consideră că trebuie să fie. Nu neapărat lucrul cel mai bun și nici măcar cel mai logic, ci ceea ce s-a adaptat dorinței colective. Dumneata vezi ce port la gît? -O cravată. -Foarte bine. Răspunsul dumitale este răspunsul logic, coerent al unei persoane absolut normale: o cravată! Un nebun ar spune că port la gît o bucată de pînză colorată, ridicolă, inutilă, legată în mod complicat, care stînjenește mișcarile capului și impune un efort mai mare pentru ca aerul să poată pătrunde în plămîni. Dacă n-aș fi atent cind aș sta lîngă un ventilator, aș putea muri strangulat de bucata asta de pînză. Dacă m-ar întreba un nebun la ce servește cravata, ar trebui să-i răspund: la absolut nimic. Nici măcar ca ornament, pentru că astăzi ea a devenit simbolul sclaviei, al puterii, al rezervei distante. Unica utilitate a cravatei se vede cînd ne întoarcem acasă și ne-o scoatem, dîndu-ne senzația că ne-am eliberat de ceva despre care nu știm ce este. Dar justifică senzația de ușurare existența cravatei? Nu. Și totuși, dacă întreb un nebun și o persoană normală ce e asta, sănatos va fi considerat doar cel ! care răspunde: o cravată. Nu contează cine răspunde corect, contează cine are dreptate. Bune vremuri cele ale împăraților și regilor: pe-atunci trăiai și mureai în mod romantic. Asasinul o invită pe victimă la o cină fastuoasă, servitorul intră cu două cupe elegante, una din ele avînd Vitriolul amestecat în băutură: ce emoție stîrneau gesturile victimei, lua în mîna cupa, rostea cîteva cuvinte gingașe sau agresive, bînd ca și cum ar fi fost un nectar savuros, aruncîndu-i gazdei o ultimă privire surprinsă, și cădea fulgerat la pămînt! Din acest motiv, pentru cei intoxicați cu Principiul Amar, eroii și nebunii erau totdeauna fascinanți: acestora nu le era teamă să trăiască sau să moară. Atît eroii cît și nebunii erau indiferenți în fața primejdiei și-și vedeau de drum fără să le pese de toate părerile contrare ale celorlalți. Nebunul se sinucidea, eroul se oferea martiriului în numele unei cauze, dar și unul, și altul mureau, iar cei amari își petreceau multe zile și nopți comentînd absurdul și gloria celor două categorii. Era unicul moment în care omul amar avea putere să se cațăre pe zidul său de capărare și să arunce o privire în exterior; dar, în scurt timp, mîinile și picioarele li se înmuiau și ei se întorceau la viața de toate zilele. Omul amar își observa boala doar o dată pe săptămînă: în după-amiezile de duminică. Atunci, cum nu mai avea la dispoziție munca sau rutina ca să-și aline simptomele, își dădea seama că ceva anume mergea foarte rău, deoarece tihna acelor după-amieze era infernală, timpul nu mai trecea și o iritare constantă se manifesta nestînjenit. Venea însă ziua de luni, iar omul amar își dădea numaidecît uitării simptomele, măcar că tuna și fulgera împotriva faptului că nu avea niciodată timp să se odihnească și se plîngea că sfîrșiturile de săptamîna trec foarte repede. -N-ai învățat nimic, nici măcar în apropierea morții? Nu te mai gîndi tot timpul că deranjezi, că-ți tulburi aproapele! Dacă oamenilor nu le place, n-au decît să se plîngă! Și dacă n-au curaj să se plîngă, treaba lor! Nebunii, ca și copiii, nu se urnesc din loc pînă ce nu-și văd împlinite dorințele. Le voi spune să nu respecte manualul de bună purtare, sa-și descopere propriile vieți, dorințe, aventuri, și SĂ TRĂIASCĂ! Am să citez Ecclesiastul pentru catolici, Coranul pentru islamici, Tora pentru evrei, textele lui Aristotel pentru atei.”
„Veronica se hotărăște să moară” de Paulo Coelho
Trimis de: Ciubuc Pavel
Sursa
2013-05-23 12:58:38