Juriștii moldoveni apreciați la CEDO. Sinteza ședinței Guvernului din 22 mai 2013
Aptitudinile juriștilor moldoveni – apreciate la CEDO
În anul 2012 Guvernul a luat decizia de a delega, pentru o perioadă de un an, la grefa Curții Europene a Drepturilor Omului, trei juriști secunzi, cetățeni ai Republicii Moldova, pentru a oferi asistența necesară Curții în examinarea dosarelor depuse la CEDO.
„Recent, grefierul-șef al Curții Europene a Drepturilor Omului a felicitat Guvernul RM pentru faptul că a delegat juriștii secunzi la CEDO, pentru calitatea lor profesională, dar și pentru calitatea procedurii de selectare a acestora. A fost solicitată extinderea termenului de aflare a acestor juriști la CEDO”, a declarat ministrul în exercițiu al Justiției, Oleg Efrim.
Ministrul a menționat că în decursul unui singur an, numărul de cereri nesoluționate pe parcursul a mai mult de trei ani, care se află pe rol la CEDO, a fost redus cu mai mult de 35% din numărul total.
„Aceasta ne-a permis să ne calificăm și să coborîm în Topul țărilor cu un număr mare de adresări la CEDO, de pe locul șase, pe locul nouă”, a menționat ministrul.
Contractul juriștilor secunzi delegați la CEDO, a fost prelungit cu încă un an, în baza unei Hotărâri de Guvern, care a fost adoptată la ședința de astăzi.
Delegația Moldovei va participa la Conferința Internațională a Muncii
O delagație a Republicii Moldova va participa la cea de-a 102-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, care se va desfășura în perioada 16-21 iunie 2013 la Geneva, Elveția.
Din delegație vor face parte: viceministrul Muncii și Protecției Sociale – Sergiu Sainciuic; reprezentantul permanent al RM pe lîngă oficiul ONU la Geneva, Moraru Victor; Iațco Alexei – prin secretar de la Reprezentanța Permanentă a RM pe lîngă Oficiul ONU la Geneva; Cerescu Leonid – președinte al Confederației Naționale a Patronatului din RM și Petru Chiriac – vice-președintele Confederației, responsabil coordonator cu partenerii sociali.
În acest scop, din Fondul de rezervă al Guvernului vor fi transferați 134 mii lei.
Program-pilot de dezvoltare regională – finanțat de Uniunea Europeană
În luna februarie 2013, la Chișinău, a fost semnat Acordul de finanțare dintre Guvernul RM și Uniunea Europeană privind programul-pilot de dezvoltare regională. Ministrul în exercițiu al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducanu a prezentat în cadrul ședinței Executivului de astăzi Hotărîrea de Guvern pentru aprobarea acestui Acord.
„În cadrul planului Național de acțiuni 2012, Uniunea Europeană oferă 7 milioane de Euro pentru acest program. Obiectivul principal al acestuia este avansarea coeziunii economice, sociale și teritoriale , cu accente de dezvoltare a politicilor, a cadrului legislativ și instituțional pentru dezvoltarea eficientă a regiunilor din RM”, a menționat Răducanu.
Programul-pilot de dezvoltare regională are două componente. Astfel, două milioane de euro vor fi cheltuite pentru proiectul de asistență tehnică în domeniul îmbunătățirii statisticii regionale, iar 5 milioane de euro pentru mai multe proiecte investiționale, menite să îmbunătățească dezvoltarea regională. Au fost stabilite domeniile tematice ale dezvoltării regionale: apă, canalizare, managementul deșeurilor solide, drumurile locale și regionale, infrastructură și suport pentru antreprenori, eficiența energetică și clădiri publice.
În procesul său de definitivare, Proiectul urmează să fie corelat cu Ministerul Finanțelor pentru a primi avizul acestuia.
Spațiul locativ, la prețuri preferențiale, pentru angajații din domeniul medico-sanitar
În anul 2011 a fost lansat un proiect social de anvergură de construcție a unui complex locativ, care va asigura cu apartamente în jur de 1800 familii ale angajaților Universității de Stat de Medicină „N.Testimițanu” și ale unor instituții sanitaro-publice din cadrul Ministerului Sănătății. Proiectul urmează a fi finalizat în anul 2015.
Astăzi a fost aprobată Hotărîrea de Guvern prin care se aprobă transmiterea unui teren de către Consiliul Municipal Chișinău din proprietate privată municipală, în proprietate publică a statului.
Modificarea Regulamentului privind restituirea accizelor
Procedura de restituire a accizelor urmează a fi simplificată. În acest sens, la ședința de astăzi a Guvernului a fost votată o Hotărîre de Guvern privind modificarea și completarea Regulamentului privind restituirea accizelor.
Restituirea accizelor se va face fără un control tematic, în baza unor mecanisme simplificate, pentru agenții economici, care plătesc accizele la Bugetul de Stat și întrunesc un șir de condiții. Ulterior restituirii se vor face controalele, iar suma restituită trebuie să coincidă cu rezultatul controlului. Printre acestea se numără următoarele:
1. Subiectul impozabil trebuie să desfășoare o activitate de cel puțin 2 ani;
2. Subiectul impozabil trebuie să beneficieze de restituire de cel puțin trei ori și de la data ultimei restituiri să fi trecut cel mult un an calendaristic;
3. În cadrul ultimei verificări tematice privind restituirea, Organul fiscal trebuie să confirme că suma restituită corespunde rezultatelor controlului;
4. În perioada ultimelor șase luni, pînă la data depunerii cererii, agentul economic n-a utilizat timbre falsificate în produsele supuse accizelor (tutun, produse alcoolice tari).
Fără diferențe în aplicarea sistemelor de raportare financiară
Entitățile de interes public și entitățile care aplică sistemul contabil complet în partidă dublă sînt încurajate să aplice Sistemul Internațional de Raportare Financiară. Declarația aparține ministrului în exercițiu al Finanțelor, Veaceslav Negruță și a fost făcută în cadrul prezentării unui proiect de Hotărîre de Guvern privind modificarea unui șir de acte legislative. Documentul a fost elaborat de ministerul Finanțelor și a rezultat din necesitatea ajustării legislației în vigoare la Legea Contabilității.
Este vorba despre acea diferență care există în aplicarea celor două sisteme de raportare a agenților economici: cei care aplică SIRF-urile și cei care aplică Sistemul național de contabilitate.
Memorialul Eternitate va fi restaurat
Memorialul „Eternitate” va fi restaurat. În acest sens, din Fondul de Rezervă al Guvernului se vor aloca 300 mii lei.
Solicitarea a venit din partea Ministerului Apărării. Suma necesară restituirii complexului memorial a fost calculată de către ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
The post Juriștii moldoveni apreciați la CEDO. Sinteza ședinței Guvernului din 22 mai 2013 appeared first on Bloguvern.
Sursa
2013-05-22 16:17:18
