Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, Bălți.
Dacă stai să privești puțin mai atent Bălțiul, din toate aspectele sale, observi totuși frumusețea acestuia.
Un loc ce îți poate capta privirea este ”Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care datorită coloritului său deosebit este un adevărat monument de artă.
La sfârșitul secolului XX, datorită inițiativei episcopului Visarion Puiu și a iscusinței arhitectului A. Gabrielescu a început construcția acesteia, fiind finisată în 1934. Biserica face parte din complexul reședinței episcopale.
Anii comunismului au fost o încercare grea pentru toate bisericile țării. Nu face excepție nici ”Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva”, fiind transformată în anii 60-70 în planetariu. Totuși, ea a reușit să supraviețuiască în condițiile grele ale timpului, iar în anii 90 a fost restaurată și redeschisă.
Aceasta este o replică arhitecturală a bisericii mănăstirii Argeşului, aici fiind îmbinate trăsături arhitecturale muntenești și moldovenești.
Razele solare îi oferă bisericii un aer miraculos, iar elementele de decoraţie plastică celebre (discuri, panouri, brâuri în torsadă, ferestre cu goluri înclinate oblic) reprezintă un omagiu simbolic adus locului anterior de păstorie al lui Visarion Puiu.
Dacă aveți ocazia să veniți în Bălți, nu uitați să vizitați și ”Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva!
Redescoperă Moldova continuă, alături de Moldcell.

Sursa
2013-05-22 19:13:26





