Redescoperă Bălți: Lagărul de exterminare Bălți (1944-1945)

Uite că Redescoperă Moldova a ajuns și la Bălți. Dimineață, ne-am întâlnit toți bloggerii participanți la concursul sponzorizat de Moldcell, am mai pus la cale unele mici detalii organizatorice, după care am pornit să redescoperim orașul. Așa că, începând de astăzi, următoarele 3 zile, voi posta un fel de rapoarte, de articole, despre ceea ce-am văzut și ce mi-a părut interesant în Bălți, pentru că chiar dacă sunt de aici, sunt lucruri pe care nu le-am cunoscut până acuma.
Astăzi, în prima jumătate a zilei, am cutreierat, cred, mai mult de jumătate de oraș. Am fost foarte harnici, însă despre celelalte obiective vizitate voi scrie mai târziu, în această postare vreau să mă opresc la locul care îmi taie respirația, îmi ridică părul de pe mâni și-mi face pielea de găină. Este vorba de teritoriul din jurul Combinatului de Blănuri și cel al Unității Militare, unde între 1944 și 1945, s-au aflat două lagăre de concentrare. Unul de concentrare forțată și al doilea obișnuit, prin care au trecut peste 45.000 de prizonieri., iar în jur de 10.000 de ofițeri români nu au mai apucat să scape cu viață din ele. Ambele lagăre de concentrare se aflau în subordine directă a NKVD. Extrem de puțini cunosc acest lucru, pentru că despre masacrul de la Bălți nu scriu nici cărțile de istorie, nici la TV nu se vorbește, nicăieri, întratât de perfect a fost mușamalizată istoria respectivă, de către regimul sovietic și descendenții săi. Cât de macabre și terifiante erau lagărele de concentrare din Bălți, putem afla, astăzi, doar de la cei ce și-au pierdut părinții, frații, rudele, acolo. De exemplu, doamna Maria, din s. Sofia, r. Drochia, povestește cum a mers să-l viziteze pe fratele său, Grigore, aflat în lagărul de concentrare forțată și ce a văzut acolo. ”Cele trei gropi cu cadavre de care vorbesc mai mulți au fost făcute după ce groapa mare din centrul lagărului s-a umplut, nu mai încăpeau nici viii nici morţii. Erau traşi de picioare, stropiţi cu apă de var, câteva lopeţi de ţărână, atât. Lui Grigore îi promisese un cunoscut că va încerca să-l ajute să scape. Când a văzut ca nu mai poate de frig, s-a dus la «groapa morţilor», și-a făcut culcuş printre cadavre si moţăia acolo mai mult de durere decât de somn. Nu se mai temea de moarte.” Trist. Istorii și mărturii de acest gen putem găsi mult mai multe, dacă ne-am da interesul, însă n-are cine, rușii ne-au eliberat și gata, orice reproș adus eliberatorilor glorioși este inadmisibil.
Ce-am găsit astăzi pe locul unde și-au dat, nedrept, suflarea, mii de români, nemți, ruși, italieni, etc?! O răstignire modestă, pusă de dragul că trebuia să fie și acolo un semn ceva, înconjurată de mormane de gunoi și glod. Nici drumul încolo nu mai e drum. Trist, dar celor ce zac în pământul de acolo le-a fost mai trist decât mie.
Eu am trăit o viață întreagă în Bălți și nici nu am știut de existența acestui loc, acestei istorii nedrepte cu final tragic. Nu am avut de unde ști. Abia când am ajuns la universitate și am devenit pasionat de istorie, am aflat, cu stupoare, că locul, pe unde în copilărie mă jucam de-a războiul, cineva, mai demult, chiar s-a războit. Așa suntem noi, moldovenii, mereu căutăm să ne construim un viitor, dar nici măcar nu ne cunoaștem istoria sau mai rău, nici nu prea vrem s-o cunoaștem.