Un film moldovenesc la Cannes !
Pe 19 mai, la Cannes, pe Coasta de Azur, a avut loc un eveniment istoric pentru cinematografia Republicii Moldova. Filmul de scurt metraj « Colecţia de arome », realizat de Igor Cobîleanski, a fost proiectat la cel mai mare festival de film (fără îndoială) din lume, în cadrul evenimentului „Romanian Short Wave”.
Oice s-ar spune, dar, chiar şi de nu a participat la concurs, filmul a fost prezentat la festivalul care i-a consacrat, printre mulţi alţii, pe Federico Fellini, Francis Ford Coppola, Akira Kurosawa, Andrzej Wajda, Emir Kusturica, Steven Soderbergh, Michael Haneke, Quentin Tarantino, Cristian Mungiu…
Cu alte cuvinte, însăși selecționarea într-un program de vizionare este o reuşită fabuloasă, care, ar trebui să aibă o importanță tot atît de mare ca și invitația Valentinei Naforniţă la Viena sau a Nicoletei Esinencu la salonul de carte de la Paris din acest an.
Este prima apariție a unui film moldovean la unul din festivalurile mondiale de top !
Succesele tinerilor moldoveni din acet an au cîteva trăsături comune :
- Se afirmă o generaţie care s-a format în perioada post-sovietică;
- Toţi aceşti tineri şi-au forjat personalităţile într-un mediu extrem de ostil ;
- Toţi fac parte din categoria “self made men” şi nu au beneficiat de niciun ajutor din partea statului.
Anume din această cauză sunt profund convins că vom mai auzi, şi nu odată, numele lor.
Toate bune, dacă nu ar fi un dar… Igor Cobîleanski nu a fost prezent la Cannes… Nu s-au găsit bani… Cinematografia este o meserie specifică şi, în afară de probabila frustrare personală, ratarea unei ocazii unice de a cunoaște persoane din elita cinematografiei mondiale este regretabilă. Pentru Igor, dar mai cu seamă pentru noi. Cine știe ce film s-a ratat prin această absentă ?
Şi când te gîndeşti la armata de bloggeri, jurnaliști şi alţi „ delegați” care au fost « trimiși » în aceste zile la „Eurovizion”…
Poate a venit timpul să resetăm prioritățile ?
The post Un film moldovenesc la Cannes ! appeared first on Bloguvern.
Sursa
2013-05-21 08:52:17
