Štefan Füle a plecat. Împreună cu povestea de succes

Fule_5Nu ştim exact cu ce impresii a plecat de la Chişinău după vizita de două zile Comisarul European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate. Avem însă toate motivele să intuim că Füle a revenit la Bruxelles nu tocmai cu cele mai bune concluzii. Şi asta dacă e să ne exprimăm mai soft. Ce a găsit Füle în Moldova? O societate înglodată în trecut, dezbinată în tot felul de lupte şi polemici inutile, derapaje antidemocratice şi atacuri grosolane la valorile europene. Cred că şi-a pus mâinile-n cap de povestea de succes pe care i-o povesteau Filat şi Leancă.

Gândită ca o contrapondere recentei vizite a lui Rogozin şi venită într-un moment dificil pentru Moldova, vizita lui Füle a avut sarcina nu doar de participare la festivităţile legate de Ziua Europei şi documentare în privinţa realităţilor de la Chişinău. Această vizită a înaltului oficial european, care a menţionat simbolic că s-a născut în Cehoslovacia totalitară a avut şi scopul de a atenţiona politicienii de la Chişinău în privinţa derapajelor antidemocratice şi a „transmite mai multe mesaje de ÎNGRIJORARE despre independenţa instituţiilor democratice” (citată).

Füle a găsit la Chişinău nişte curcani îngâmfaţi în loc de politicieni. Voronin n-a surprins pozitiv nici de data asta, uitând unde a găsit scăparea el personal şi partidul său în 2005-2006, de mânia şi urgia Moscovei, care îl bocănea pentru eşuarea Planului Kozak. A uitat cu desăvârşire şi de Planul de Acţiuni RM-UE, culminat în 2008 cu obţinerea Preferinţelor Comerciale Autonome, şi de Memorandumul privind Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră EUBAM, semnate de el şi care au fost unele din puţinele performanţe de notat ale guvernării comuniste. Fule

Totuşi, nu cred că de la Voronin i-a venit marea surpriză Comisarului European. Liderii defunctei AIE au stat la manifestările legate de Ziua Europei separat, ca nişte şeici arabi cu haremurile lor. Chiar şi s-au întreţinut separat cu Füle. Frumos semnal pentru Europa, nu? Dintre oficiali, Füle n-a avut ocazia să discute decât cu un premier interimar, care ieri a fost pe alocuri şofer pentru şeful său de partid şi un preşedinte… pensionar, bun de şofer al şoferului şefului de partid al premierului interimar.

Ales anul trecut în mare parte datorită eforturilor Bruxelles-ului, Timofti chiar s-a dovedit a fi cel mai „proeuropean”. După ce a promulgat în pofida apelurilor societăţii civile şi recomandărilor lui Füle, precum şi ale altor oficiali europeni aproape toate legile antidemocratice din pachetul votat de Vinerea Neagră de comunişti şi liberal-democraţi, acesta a preferat să irosească timpul preţios al vizitei Comisarului European pentru a se război cu… magistraţii Curţii Constituţionale! Preşedinte perfect european, nu? Vlad Ţurcanu probabil încă nu l-a informat pe preşedintele pensionar despre valorile europene şi despre ce a păţit guvernarea de la Bucureşti pentru atacurile la Curtea Constituţională şi justiţie în general.

UE_1Cireaşa de pe tort a fost pusă de incidentele legate de manifestările minorităţilor, planificate pentru ziua de ieri. După ce cu doar o zi înainte „proeuropenii” politicieni moldoveni băteau din palme şi îşi umpleau burţile în centrul capitalei cu bucate naţionale ale popoarelor europene, când a fost vorba de alte valori europene, mult mai importante, Štefan Füle şi Ambasadorul SUA William Moser au fost lăsaţi să apere de unii singuri drepturile cetăţeneşti şi valorile europene în faţa radicalilor şi fundamentaliştilor ortodocşi.

Ieri Moldova nu i-a avut nici măcar pe premierul interimar şi preşedintele pensionar, ci doar pe Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove, care şi-a meritat din plin titlul după ce a terfelit cum a vrut Legea Antidiscriminare, făcând în continuare praf guvernarea fals proeuropeană, preocupată mai mult de PR şi populism ieftin.

Înainte de plecare a fost uşor de observat dezamăgirea şi deruta Comisarului European, care se citea pe chipul său şi se auzea printre rândurile discursurilor, aglomerate cu formule diplomatice. Păcat. Mare păcat că acel mult-aşteptat „La mulţi ani, Moldova! La mulţi ani, Uniunea Europeană!”, rostit în română de Comisarul European pentru Extindere în centrul Chişinăului rămâne doar în calitate de încurajare palidă pentru societatea moldovenească.

Povestea de succes a zburat împreună cu Füle. Ea se mută la Kiev, unde se observă o consolidare a opoziţiei pro-europene şi care a primit săptămâna trecută de la Comisia Europeană undă verde pentru iniţierea procedurilor de semnare a Acordului de asociere, preconizată pentru Summitul de la Vilnus.

Şi culmea e că ucrainenii trebuie să-i mulţumească pentru asta nu lui Klichko sau Timoşenko ai lor, ci lui al nostru… Vlad Filat.



Sursa
2013-05-20 08:16:12



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru
15:11:33Teatrul Verde și-a redeschis pe 29 mai stagiunea de vară printr-un spectacol grandios la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă