Trei moldoveni pe autostradă în Ungaria

Prima ieșire pe care am făcut-o în spațiul european în calitate de cetățean român a fost în Ungaria. Știam că pot trece frontiera doar cu buletinul, totuși, ca orice moldovean pățit, aveam la mine două pașapoarte…

… plus un sac de hîrțoage. Așa, pentru orice eventualitate. Iată-mă așadar la Vama Petea împreună cu doi prieteni. ”Unde mergeți?” mă întreabă vameșul român. ”În Italia, îi răspund eu calm. Prin Ungaria sîntem doar în trecere”.

”Ce-i cu copacul acesta?” revine nedumerit vameșul arătînd la crengile ce se îțeau din portbagaj. ”E arborele meu genealogic, îi răspund eu prompt, conține strămoșii mei de la Burebista încoace. Îl port cu mine peste tot, așa, pentru orice eventualitate.”

”Vreți să-l vedeți?” ”Ah, nu, nu!” face el ochii cît cepele și ne lasă să trecem. O oră mai tîrziu călăream autostrada M3 – știți voi, genul acela de drum drept și lat care în România este extraordinar, dar lipsește aproape cu desăvîrșire.

Fiind foarte entuziasmat de călătorie, m-am apucat să citesc toate indicatoarele, greșit bineînțeles, deoarece cunoștințele noastre de maghiară se reduceau cumulat la vreo 3-4 cuvinte și expresii de genu: igen, nem, szia, kosznom și… bozmeg.

Ki-ja-rat silabisesc eu greșit după vreo 50 de km și din nou după încă vreo 100. Kijarat în sus și în jos, kijarat la sînga și la dreapta. ”Ungaria asta e tătă numa un Kijarat, exclam eu mirat la culme. O fi fiind vreun oraș important și nu știm noi.”

Caut pe hartă – nimic. Nici o localitate cu acest nume pe o rază de sute de kilometri. Povestea a continuat pînă la ieșirea din Ungaria, iar enigma a fost elucidată la primul hotspot de pe traseu. Acolo am aflat că kijarat înseamnă de fapt ieșire.

Expresia a rămas încetățenită. Așa că atunci cînd mă întîlnesc cu prietenii ca să punem la cale vreo excursie, unul dintre noi propune neapărat în glumă: hai să mergem la Kijarat, am auzit că e una din cele mai faine destinații turistice din zonă.

sursă foto