Verdictul CC le încurcă planurile lui Filat şi Voronin

rigidulIată că duetului Filat-Voronin nu i-a ieşit trocul. După ore bune de deliberări, Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională legea votată de Vinerea Neagră de liberal-democraţi şi comunişti (a se citi Filat şi Voronin), care îl făcea pe Leancă premier interimaro-plenipotenţiar. După ce societatea civilă moldovenească, toate instituţiile de la Bruxelles şi mai multe cancelarii europene au blamat acest act legislativ, calificat ca fiind unul antidemocratic şi antieuropean, Curtea de la Chişinău l-a aruncat la coşul de gunoi, ca fiind unul oficial neconstituţional.

După cum scriam şi ieri, cei doi politicieni cu apucături de dictator şi-au propus după 22 aprilie să „tuningheze” statul parlamentar Republica Moldova, astfel încât premierul interimar să poată forma o nouă componenţă a cabinetului de miniştri şi fără votul Parlamentului. În condiţiile unei subordonări clare a Preşedintelui Timofti lui Filat, acesta din urmă obţinuse pârghia despotică de a demite şi numi miniştri, fără a fi necesară susţinerea unei majorităţi parlamentare. Pârghie pe care de altfel Filat a şi pus-o în aplicare prin excluderea treptată din Guvern a miniştrilor liberali „nereformaţi”.

Iată că aşa cum zic moldovenii, lui Filat şi Voronin socotelile din târg nu li s-au potrivit cu cele de acasă. Curtea Constituţională a îndreptăţit aşteptările oficialilor europeni şi ale societăţii civile, luând o poziţie verticală care a dat peste cap planurile comunisto-liberal-democraţilor. filat_voronin2

Sper că măcar acum Preşedintele Timofti, care a promulgat legea neconstituţională în pofida apelurilor primite de la societatea civilă şi oficialii europeni şi care iată că a fost prins de Curtea Constituţională la a doua gafă gravă timp de nici o lună este încă în stare să se oprească şi să se gândească la ceea ce face. Asta dacă mai are ochi de văzut şi urechi de auzit şi dacă mai poate rupe lanţul pe care i l-a legat la gât Filat.

Cred că nu verdictul CC din 22 aprilie, ci anume cel de azi este unul istoric! Împreună cu planurile lui Filat şi Voronin au fost încurcate şi cele ale Moscovei, acum Moldova obţinând încă o şansă să reia cursul european. Este cumva simbolic şi că acest verdict a venit exact în ziua vizitei lui Stefan Fule la Chişinău.

P.S. S-a cam grăbit Rogozin să bea şampanie! Sper… Or, nimeni nu ştie ce monştri mai poate naşte somnul raţiunii lui Filat.



Sursa
2013-05-18 17:28:30



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru
15:11:33Teatrul Verde și-a redeschis pe 29 mai stagiunea de vară printr-un spectacol grandios la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă