Un popas în sânul naturii cu o carte bună în mână poate doar să te umple de viață!

Citind acest roman, m-am simțit precum spun cuvintele din titlu: Departe de lumea dezlănțuită!  Această carte m-a ținut departe de străzile prăfuite și aglomerate, de îmbulzeala oamenilor prea pierduți cu gândurile în propriile griji pentru a putea observa viața ce se scurge pe lângă ei, de mașinile zgomotoase care împânzesc orașul și de veșnica iuțeală cu care se petrec toate în spațiul citadin. E un roman care se citește în voie, în liniște, în împăcare cu tine însuți.

E prima carte de Thomas Hardy pe care am citit-o, dar bănuiesc că nu și ultima! Am observat în scrierile sale un foarte dezvoltat simț al detaliului, fapt care mi-a amintit de latura descrierilor sugestive și caracteristice ale lui Balzac. Pune atâta stăruință în cuvintele sale încât ai impresia că crește sub ochii tăi întregul peisaj rural pe care ți-l prezintă. Plus că și subiectul romanului nu te lasă pasiv: O frumoasă poveste de dragoste (sau mai multe ) care se înaripează la o fermă! Tânăra Bathsheba (independentă, sigură pe sine, răutăcioasă pe alocuri și neasemuit de frumoasă), devenită stăpână a unei ferme după moarte unchiului său, ajunge să-i farmece pe toți prin trăsăturile cu care a înzestrat-o mama natură. De aici și cei trei pretendenți la dragostea tinerei domnișoare: oierul și fostul fermier Gabriel Oak, fermierul Boldwood și generalul Troy. Toți foarte diferiți unul de altul și în același timp foarte hotărâți să câștige inima Bathshebei. Imaginea celor trei ni se memorează prin trăsăturile de care dau dovadă: oierul Oak prin sinceritatea și omenia sa, fermierul Boldwood prin firea reținută, calculată și latura de om nobil și, în sfârșit, generalul Troy – mare donjuan care caută să-și atingă ținta prin lingușeală și alte tertipuri de acest gen. Rămâne să citiți cartea ca să vedeți cum se împletesc toate! Semerită pe deplin. 

”Departe de lumea dezlănțuită” de Thomas Hardy

Doar câteva din însemnările mele din carte le redau mai jos:

- ”De regulă, unica superioritate a femeilor pe care sexul opus o tolerează este aceea despre care ele nu-și dau seama; uneori, însă, și o superioritate conștientizată poate să placă, dacă îi sugerează bărbatului pus în inferioritate niște căi prin care ar fi cu putință să fie cucerită.”;

- ”Se pare că bărbații obișnuiți își iau o nevastă pentru că fără căsătorie nu pot avea o familie, iar femeile obișnuite acceptă un bărbat deoarece căsătoria nu este cu putință fără să aibă unul – deși scopurile sunt total opuse, mijlocul este același pentru amândouă părțile.”;

- ”Nu întotdeauna hotărârea exprimată cu cea mai mare tărie coincide cu cea mai mare tărie înseși. Cuvintele sunt adesea azvârlite ca un soi de proptea, să sprijine o convingere șubredă care, dacă ar fi puternică, n-ar avea nevoie de nicio frază ca s-o dovedească.”;

- ”Știm că nu razele pe care le absorb, ci razele care le reflectă obietele le dau acestora culorile sub care le cunoaștem – în același fel, oamenii se deosebesc după antipatiile și ostilitățile lor, câtă vreme bunăvoința lor nu este nicidecum socotită ca o trăsătură.”;

- ”Poate că sub niciun alt aspect minor femeia nu-și uimește mai tare partenerul, decât în strania capacitate pe care o are de a crede în lingușelile mieroase, despre care știe bine că sunt mincinoase – excepție face, totuși, talentul de a fi cât se poate de sceptică față de observațiile critice despre care știe bine că sunt adevărate.”;

- ”Când o femeie puternică se leapădă, cu nesăbuință, de puterea ei, devine mai slabă decât o femeie care n-a avut niciodată vreo putere de lepădat.”;

- ”Este nobilă, deși probabil fără speranță, dragostea pe care nici măcar teama că va trezi aversiune în inima ființei iubite nu o poate împiedica să-i arate deschis unde greșește.”;

- ”Când două dureri se produc simultan, dar în locuri diferite ale corpului, cea mai puternică o anulează pe cealaltă.” – Hipocrat

- Cei care au puterea să dojenească în tăcere descoperă că este un mijloc mai eficace decât cuvintele. Există în ochi accente pe care rostirea nu le are, iar pe buzele palide, mai multe grăiri decât se aud cu urechile.”;

- ”Oh, cum se mai ruga pastorul! Da, îngenunchea și își împreuna mâinile, și își făcea sfintele inele de aur de pe degete să strălucească și să scânteieze de-ți luau ochii, alea pe care le-a câștigat rugându-se cu atâta râvnă!”;(asta chiar e bună! )