Divorţul premierului de Moldova

Nu cred în carmă, în feng shui-uri ori în vrăji băbeşti. Sunt genul care caută să privească destul de practic şi realist lucrurile. Totuşi - să nu vă pară ciudat - consider că există o anumită chimie în relaţiile dintre oameni. Chiar dacă vezi pe cineva de departe, de la televizor, în poze, cred că poţi simţi din prima că pur şi simplu acel cineva îţi place. Pe de altă parte, o chestie ciudată, nevăzută şi care nu poate fi explicată te face să spui că o persoană îţi este antipatică. Ce legătură are introducerea de mai sus cu divorţul premierului? Păi, faptul că, deşi nu am cunoscut-o, încă doamna Filat mi s-a părut o persoană adorabilă de la distanţă. Zâmbitoare, liniştită, timbrul vocii plăcut, atentă, îmbrăcată cu gust. Într-un cuvând O DOAMNĂ. În schimb, premierul Filat are parcă acea “chestie” nasoală. N-aş zice că îmi este chiar antipatic, dar aspecte din personalitatea domniei sale sunt neplăcute - evident, în ceea ce mă priveşte. Să se consemneze, nici pe premier nu-l cunosc personal.
-

Altfel, domnul Filat este un tip tare deştept, un bărbat hotărât, un politician deja de temut. Dacă este să analizăm raţional, nu cred că aş putea defini exact acel “ceva” ce îmi repugnă. Dar nu despre raţiune este vorba aici, ci despre chimia interumană. Ce-o fi însemnând acel “ceva”? Poate modul de a vorbi plat, fără o carismă pe care îmi place să o găsesc la oamenii politici. Poate nesinceritatea pe care o dibui pe alocuri în discursurile domniei sale (nu aş vrea să zic falsitate, că merg prea departe). Poate faptul că s-a schimbat mult, de la emotivul deputat Filat din partidul domnului Urechean, la premierul cu mici inflexiuni dictatoriale de astăzi. Una peste alta, am aşteptat să văd cum va fi întrebat domnul prim-ministru de către jurnalişti despre drama sa familială. Aveam o curiozitate flămândă să văd cum va fi reacţionat dânsul, dar despre asta imediat.

-

Vreau să spun mai întâi că m-am tot întrebat: cum putea coabita o persoană atât de agreabilă, cum este Sanda Filat şi o persoană cu o personalitate mai greu digerabilă, dacă e să vorbim în eufemisme? Probabil că în spatele unui bărbat puternic trebuie musai să existe o soţie puternică, îmi explicam eu. Probabil că se completau… Asta, deşi mulţi jurnalişti de la Chişinău vorbeau demultişor despre o presupusă amanta a premierului, iar alţii mergeau mai departe afirmând că relaţia celor doi este doar de formă: cică distinsa doamnă Filat îşi creşte copiii departe de soţ, prin Elveţia. Gura lumii nu ai cum s-o opreşti. Cu siguranţă are acum şi mai mult material pentru bârfe. În fine, ziceam că am aşteptat reacţia domnului Filat referitor la divorţ. A fost, cum să-i spun ca să nu supăr susţinătorii aprigi ai premierului, DE-ZA-MĂ-GI-TOA-RE! Primul ministru s-a referit la divorţul său ca la diferendul transnistrean, ca la un atac raidăr, ca la o remaniere de ministru: cu tristeţe în glas, dar plat, fără nicio emoţie mai omenească. Nu ştiu cum ar fi trebuit să reacţioneze, la nivelul său lucrurile se văd altfel. Domnule premier, îmi pare sincer rău de situaţia în care vă aflaţi, dar mi-ar fi părut şi mai rău, m-aş fi gândit ca la un om, nu ca la un demnitar de stat dacă intuiam(atenţie, intuiam, asta nu înseamnă plâns în hohote!) o durere umană, firească în declaraţia aceea foarte scurtă. Aşa, aţi mai bifat un punct din conferinţa de presă: divorţul şi aţi trecut la vizita cancelarului german.

-

Nu ştiu de ce mi se pare că suferinţa conjugală are în acest caz o singură adresă: Sanda Filat. Oricum, îmi pare sincer rău de familia Filat, pentru că atunci când am văzut-o la un loc, premierul părea un băiat de treabă, care nu semăna cu scorţosul din scaunul guvernamental. Ştiu, domnule prim-ministru că aţi cerut discreţie. Din păcate pentru domnia voastră, funcţia pe care o aveţi presupune masaj la fund în automobile de lux, dar nu şi luxul discreţiei când divorţaţi. Dumneavoastră aţi ales funcţia… Apropo, în contextul funcţiei pe care o aveţi, vreau să lansez şi eu nişte întrebări, dar să nu vi se pară maliţioase. Dacă domnul Filat nu a putut să-şi administreze familia, o celula de bază în societate, cum va putea să ne ducă pe drumul luminos pe care ni-l tot promite? Şi încă ceva, în ce relaţie este domnul Filat cu “soţia” sa instituţională - ţara pe care o guvernează - de iubire, de ceartă sau a intrat în divorţ şi cu Moldova?


Sursa
2012-08-10 16:26:13



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:23:58“Secretele financiare” ale parintilor nostri —» Victor Onofrei - ...Made in Moldova
23:10:30Helen Mirren, in full regalia and character, grants terminally ill boy's wish to meet the Queen —» ajna-blogging-press
23:05:00Photo —» The Phobia of Insane Dreamer
23:02:00FC Tiraspol - Ghidighiciul cu bani. De ce Veris e favorita Cupei —» Sandu GRECU
22:58:48Photo —» The Phobia of Insane Dreamer
22:49:11“da’ mie sinus în viaţă nu o să îmi trebuiască” —» ChoopaChoops’s Place
22:36:24Poezii dedicate orașului Bălți – VIDEO EXCLUSIV —» sping
22:21:46Dezastru în cartierul Poșta Veche —» Misterioz
22:18:44Dershowitz to PM: Watch ‘Curb Your Enthusiasm’ —» ajna-blogging-press
22:18:00FC Tiraspol - Ghidighiciul cu bani. De ce Veris e favorita Cupei —» Sandu GRECU
22:12:30Descoperim sufletul Bălțiului. Redescoperă Moldova. —» Teo_sunny
21:39:46Fulgere și grindină la Durlești —» Curaj.TV | Media alternativă
21:36:03Încâlcind cărări —» DorinaCojocaru’s Weblog
21:03:14Spune că a fost tratat forțat la cererea fratelui și a lui nanu —» Curaj.TV | Media alternativă
21:00:00Watergate moldovenesc —» NIHIL SINE DEO
20:49:17CÎNTEC DE INIMĂ —» SINCERITATEA ca SENTINŢĂ | B(îr)log de Traian Vasilcău sau, pur şi simplu, TRAIANUS
20:48:10>>> —» Benia pictures production
20:28:51Eşti Dumnezeu? Nu? La revedere! —» Tania Scutaru's blog
20:25:00From Cannes with Love/ Cu Dragoste de la Cannes/ Из Cannes с любовью —» Tot ce trebuie sa stii despre frumusete si stil
20:22:25INSTAMOMENT: Rhea Costa shooting —» TheGoldenDiamonds
20:03:00Război de o zi. Ostap și Bilardelli s-au împăcat, însă datoriile au rămas —» Sandu GRECU
19:16:03Rugăciunea —» Ștefan Băbălău
18:45:37"Cred că totul e să ştii ce se aşteaptă de la tine. Te uiţi în ochii unui om şi vezi că se aşteaptă..." —» Necuvinte
18:38:26Brazilianul Neymar a semnat cu FC Barcelona —» Radio Orhei online live
18:36:08Pentru al doilea an consecutiv, Milsami Orhei a finalizat Campionatul de Fotbal pe locul 4. —» Radio Orhei online live