Aici nu se mai bate!

Aici nu se mai bate, a plecat doamna, nu se mai știe nimic de ea. Când? Într-o dimineață crudă, a tăbărât nebuna după geamantane goale. De ce? A zis că vrea să le umple cu viață nouă. Dacă a fugit? Nu domnule, a mers la pas, îi dispăruse sclipirea ochilor, avea un zâmbet crispat asemenea schițelor sale nereușite,  umerii îngreunați de ceață, dar totuși la pas încrezut a mers spre ieșire. Nu a zis domnule nimic, deși..

Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

…da, da, acest fragment șoptea într-una, ciudat că mi-am amintit.  Se ținea de piept sărmana, o durea sufletul, o apăsa pe clape. Cred că a pornit în căutare unoi nou început domnule, în bătaia vântului, îsi devenise străină. Dacă se va întoarce întrebați? N-am de unde să stiu, iar până atunci..la revedere, mi-ați cam luat din pauză. E trist aici dom’le, nici nu se mai bate!