Detractorilor mei

Dacă ţi-e frică de lupi nu merge în pădure! Iar dacă ţi-e frică de detractori nu candida la funcţia de director al televiziunii naţionale în Moldova. Nu exagerez, imediat ce a ajuns la urechea publicului ştirea despre participarea mea la concursul respectiv, au apărut “binevoitorii” care şi-au manifestat intenţia arzătoare de a-mi spune de ce nu trebuia să depun dosarul. Dacă e să-i asculţi, nici prin gând nu trebuia să-mi treacă o astfel de “blasfemie”. Căci, se întrebau ei, cum o persoană atât de tânără îşi permite aroganţa supremă de a candida la funcţia funcţiilor, la postul posturilor, la acest sanctuar al moldovenilor: Televiziunea Naţională? Nu ştiu cum se face, dar dintr-o dată, în ochii “prietenilor” mei virtuali, Moldova 1 a devenit un fel de BBC, iar eu, un neica nimeni, îndrăzneam să batjocoresc acest “loc sfânt”.

-

Cineva m-a sfătuit că trebuie mai întâi să conduc cel puţin o shaormerie ca să pot fi director la Moldova 1. Curioasă comparaţie! Cumva pe aproape. De fapt, dânsul, domnul anonim notoriu, sugerează că n-aş şti să fiu un administrator bun pentru că nu am experienţă nici cât pentru o shaormerie. De unde să ştie “prietenul” că familia mea are o mică afacere în care am fost implicat cât eram pe acasă? Dar ce importanţă are asta? Vorbim totuşi de Moldova 1. Oau! Este vorba de chiar super televiziunea din Dealul Schinoasei. Pentru a conduce această mega instituţie publică nu trebuie să fii tânăr, nu trebuie să vii dintr-o televiziune modernă, nu trebuie să fi fost plecat pe afară. Dar fix pe invers.

-

Apropo, un amărât de reporter ţinteşte funcţia de director. Cât tupeu, dom’le, se cruceau detractorii mei! Ei bine, stimabililor, dacă experienţa de reporter ar creşte pe toate drumurile ar paşte-o până şi măgarii. Meseria de reporter este extrem de grea, dar şi incitantă, interesantă, pasională chiar. Nici nu vă închipuiţi câte lucruri înveţi în 7 ani de reporterie, câte situaţii trebuie să administrezi, căci profesiunea asta te aruncă prin toate ciudăţeniile vieţii. Dar nu aveţi de unde să ştiţi, nu toţi pot face meseria asta, deşi mulţi încearcă… Una peste alta, la un moment dat citisem o istorie venită de peste Ocean în care se spunea că unei reporteriţe din Statele Unite i s-a propus să preia frâiele ziarului în care muncea. Iniţial a spus “nu”, nu dorea să renunţe la ceea ce făcea şi, desigur, îi plăcea. A acceptat după ce patronul i-a explicat, funcţia de director înseamnă că experienţa ei va fi de folos multor oameni şi nu va rămâne doar pentru ea. Să revenim pe plaiuri virtuale mioritice şi găsim multe comentarii la decizia mea, comentarii în care alţi anonimi fac o paralelă între televiziunea română şi televiziunea moldovenească. Comparaţie complet aiurea, căci televiziunea din România are atâtea păcate încât este greşit să o dăm drept exemplu televiziunii moldoveneşti. Politizată, bugetofagă, cu grave probleme de comunicare internă, cu sute de oameni care nu fac nimic, nimic, nimic, TVR, săraca, are nevoie de reforme la rândul ei, nu să reprezinte un model pentru Moldova 1.

-

Până la urmă, cred că tinerii pot schimba Moldovioara. Tinerii specialişti, şcoliţi, munciţi, chinuiţi prin străinătate pot veni cu suflul nou, de care ţărişoara are nevoie. Din păcate, însă, ţărişoara, prin vocile unor anonimi, susţine sus şi tare că nu ar avea nevoie de aceşti specialişti. Aşa se întâmplă “la Moldova”: când cineva ridică un pic capul, obligatoriu se vor găsi alţi zeci să-l tragă şi să-i arate unde-i este locul. În cazul meu, detractorii nu au avut barem curajul să-şi spună numele. Nişte anonimi notorii, după cum am zis. Ba nu, era cineva pe feisbuk care, fără să-şi ascundă identitatea, a început să mă hulească pentru modul în care mi-am permis să vorbesc despre principalul meu contracandidat. Ultimul are venerabila vârstă de 65 de ani. I-am descoperit imediat rădăcina supărării: era fie ruda, fie prietenul domnului Josanu, cu care avea pe feisbuk multe poze împreună. Fusesem extrem de respectuos în discursurile mele, aşa că i-am recomandat detractorului să-l întrebe chiar pe domnul Josanu dacă este cumva supărat. N-a mai revenit cu alte opinii. Au revenit alţii, ascunşi după nickname-uri comode.

-

Dar iată ce trebuie să ştie detractorii mei. Moldova 1 nu este BBC, dar o instituţie în derivă pe care o ţin politicienii în cârca bugetului ca să aibă cu ce spăla creierii votanţilor. Aşadar, Moldova 1 are nevoie de un director, nu neapărat subsemnatul, poate altul, însă obligatoriu cu experienţă în televiziunea modernă, care să schimbe felul în care arată pe sticlă emisia şi aşa zisele show-uri marca Tî Vî Mî. În ceea ce mă priveşte, să ştiţi că eu risc şi las multe lucruri în urmă dacă revin în Moldova şi la Moldova 1. Nu vă ascund, îmi place ceea ce fac aici, la Bucureşti. Îmi iubesc meseria, m-am obişnuit cu ritmul nebun cu care se lucrează în presa din România, am o carieră pe care o clădesc zi de zi, săptămână de săptămână, an de an. Renunţ la tot ce am agonisit, obţinut exclusiv prin forţele proprii. Am aici casă, masă, maşină. Renunţ la toate acestea pentru ce? Pentru a mă expune lupilor şi detractorilor. Să ştiţi, nu am nicio problemă cu asta. Repet, eu cred că tinerii pot schimba lucrurile în Moldovioara. În plus, nu mi-e frică să spun că sunt patriot, nu ca patrioţii din timpul sărbătorilor naţionale care îşi manifestă iubirea de ţărişoară doar pe feisbuk. Sunt patriotul nostalgic ce crede că la un moment dat trebuie să întoarcă ceva spaţiului natal. Eu pot s-o fac din punct de vedere profesional. În fine, postul de director al televiziunii Moldova 1 nu este un vis, nu este un rai. Să nu mă bârfiţi, să nu mă urâţi pentru că am decis să candidez. Nu are cum să-mi fie bine în această postură. Eu renunţ la multe şi o fac din convingere.