Kitschinău

[i]

Articol punktat în revistă. Nr. 43.

Colţişorul meu de rai este contaminat de coji de răsărită, gherete din termopan şi parcări autorizate aiurea. Urât şi enervant. Toată lumea bună se plânge. Cei care nu se plâng îi suspectează pe cei care se plâng de insuficienţă de patriotism. Cei care se plâng îi suspectează pe cei care nu se plâng de neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Ultimii îs supăraţi. Primii bagă patriotismul într-o valiză şi îşi mută traiul în oraşele frumoase. Deocamdată…

Urâţenia Chişinăului are două mame: kitsch-ul şi mizeria. Cu cea din urmă te împaci cumva. Este clar pentru toată lumea că sărăcia duce la o degradare fizică. Se ramolesc clădirile care fac parte din patrimoniul naţional, intră în paragină grădinile publice, se învolburează trotuarele. Bani nu-s. Cartierele vechi se transformă în ruine. Nu ne pasă: cartierele noi se transformă în „cartiere vechi” în ritm accelerat. Impresia este dezolantă dar, cu o fărâmă de fantezie, îţi poţi imagina latura romantică a acestei degradări. Stradelele din vechiul cartier sunt pătrunse de o tristeţe melancolică, reuşind performanţa de a fi în acelaşi timp sărace şi frumoase. Numai de-ar fi un pic mai curat…

Pentru cei care nu apreciază melancolia vechilor cartiere există o alternativă mai proastă: ouţe de paşti luminate cu becuri multicolore de neon, reclame pseudo-ero(t)ice a sălilor de cazino şi edificii glamuroase din termopan cu pretenţii de evroremont. Se zice că de gustibus non disputandum dar totuşi lipsa gustului elementar dă o senzaţie de agresiune vizuală greu de suportat. Dacă arhitectura este muzica sculptată în piatră, atunci arhitectura Chişinăului sunt manelele sculptate în piatră.

Lipsa gustului nu poate fi trecută pe seama lipsei mijloacelor financiare: un spaţiu de joc amenajat din donaţii europene sau americane va arăta întotdeauna mai decent decât unul similar făcut pe aceeaiși cantitate de bani moldoveneşti. Aici intuiesc o legătură direct proporţională între lustrele, covoarele zis-persane şi vazele de cristal din „casa mare” şi kitsch-ul din stradă. Praf în ochi, fard cu sclipici şi estetică naftalinizată care spulberă orice ambiţie euro-atlantică a Chişinăului. Din păcate la mai mult nu ne duce mintea, căci nouveau riche din ziua de azi sunt preşedinţii de colhozuri din ziua de ieri, formaţi d.p.d.v. estetic de şcoala deficitului sovietic.

Aceiaşi şcoală sovietică ne-a inspirat să credem că ambalajul reprezintă un lux inutil atâta vreme cât conţinutul este cel pe măsură să ne satisfacă nevoile fiziologice. Şi dacă ar fi să ne reformăm gândirea ajungând să înţelegem că forma nu este o cheltuială în plus, ci o investiţie profitabilă?

Chiar aşa – are frumuseţea un preţ? Şi dacă da, atunci care e randamentul unui bănuţ investit în frumuseţe? Cu aceste frământări mă adresez la Expertul Financiar.

Un grup de specialişti în urbanistică, arhitectură şi design au fost invitaţi de publicaţia Forbes să facă un clasament al celor mai frumoase oraşe din lume. Gusturile sunt, bineînţeles, o chestiune subiectivă, dar dacă ar fi să mergem pe mâna specialiştilor am face valiza ca să plecăm la Paris, Vancouver, Sydney, Florenţa, Veneţia, Cape Town, San Francisco, Chicago, New York, Londra, Cambridge sau Tokio. Mulţi oameni asta şi fac – în 2011 cele mai mari din lista oraşelor nominalizate au găzduit circa 60 de milioane de vizitatori internaţionali sau 6% din numărul total de călători. Bineînţeles, oraşele mai mici nu au fost puse la socoteală, dar şi în acest fel putem să ne facem o idee despre forţa de atracţie a frumuseţii. Există o varietate de cauze pentru a vizita un oraş – shopping, afaceri, turism – însă cert este faptul că există o legătură directă dintre frumuseţea urbei (subiectivă sau cum o fi) şi numărul de bănuţi care părăsesc buzunarele vizitatorilor acestor oraşe. Vizitatorii internaţionali au lăsat Parisului 20,3 miliarde dolari, iar vizitatorii Londrei s-au despărţit de 25,6 miliarde dolari. În raport cu dimensiunea urbei, lider al clasamentului este Vancouver, a cărui frumuseţe aduce vancuverienilor un bonus de 8,3 dolari per capita de populație băștinașă. Un oraș relativ mic, dar simpatic.

Figura 1 Frumusețea va salva Chișinăul!

Vorbind în termeni monetari, frumuseţea contează. Un vizitator internaţional cheltuieşte în medie 1000 dolari SUA pe an în oraşele vizitate. La un TVA de 20% cum este cel moldovenesc, acest lucru înseamnă 200 dolari SUA în vistieria statului. Bani din aer? Nicidecum: investiții în frumusețe.

Numărul anual al vizitatorilor internaționali în Republica Moldova oscilează în jurul lamentabilei cifre de 9 mii. Mi-l aduc aminte imediat pe Tony Hawks care se credea unicul călător care, în dreptul întrebării „Motivul vizitei” din declarația de intrare în țară completa sfidător: pentru plăcere. Adevărul este că la starea umilă a Chișinăului e mai ușor să ne imaginăm călători „de nevoie” decât călători „de plăcere”. Și totuși dacă e să mergem pe asumarea că un make-up al Chișinăului ar putea conduce pe termen mediu la o înzecire a numărului de vizitatori internaționali, atunci veniturile în caznaua statului ar crește până la 200 milioane de lei cel puțin. Suficient cât să achite pensia pe un an pentru 18 mii de pensionari. Ce ziceți de așa o statistică virtuală.

Teoretic, e posibil să transformăm statistica virtuală în realitate. Nu neapărat de dragul vizitatorilor internaționali. Mă gândesc la cocitadinii care stau cu gândul la valize. Mă gândesc la arhitecții educați în spiritul deficitului sovietic. Mă gândesc la foștii președinți de colhozuri. Mă gândesc la lustre, covoare persane și vaze de cristal. Mă gândesc la toate astea și ajung la concluzia că, în termeni, practici, e cel mai probabil să rămânem la statistica virtuală.

[i] Kitschinău a fost descoperit de „World Word War” – un grup de pe facebook care-și bate joc de cuvinte.