Gîndirea lui Jean Thiriart

În 1969, decepţionat de relativul eşec al mişcării sale precum şi de timiditatea prietenilor exteriori, Thiriart renunţă la militantismul combatant. În ciuda eforturilor unora dintre tinerii şcoliţi, “Europa Tînără” nu va supravieţui plecării iniţiatorului său. Totodată, are loc despărţirea şi de  filiala “Organizaţia Luptei pentru Popor din Germania” şi de filialele din Austria, Spania, Franţa, Italia şi Elveţia.

Jean Thiriart iese din exilul politic în 1991 şi susţine crearea Frontului European de Eliberare, în care el vedea singurul succesor al “Europei Tinere”. Alături de unii membri ai acestui Front a avut o întrevedere în 1992 la Moscova cu oponenţii lui Boris Eliţîn. Din păcate, la scurt timp de la revenirea în Belgia, Thiriart suferă un atac de cord, lăsînd încă neterminate mai multe opere teoretice în care analiza evoluţia necesară pentru militantismul anti-american, precum şi cercetări despre căderea URSS-ului. 

Inspirîndu-se din Machiveli şi Toreto, Thiriart s-a autonumit un “doctrinar al raţionalului”. A respins mereu clasificările clasice din politică, citînd din Ortega Gasset: “A fi de stînga sau de dreapta înseamnă a alege una din nenumăratele căi prin care omul devine un imbecil: ambele fiind, în esenţă, forme de hemiplegie  (paralizie) morală”. Naţionalismul pe care Thiriart îl dezvolta reprezenta un act de voinţă, dorinţa comună a unei minorităţi de a realiza ceva anume. Totodată, se baza foarte mult pe consideraţii geopolitice. După el, un viitor bun au naţiunile de amploare continentală (SUA, China, URSS). Iar dacă se vrea ridicarea Europei ca putere mondială, ar fi necesară crearea unui Partid Revoluţionar de tip leninist care să înceapă imediat lupta de eliberare naţională contra ocupantului american şi a colaboratorilor săi, contra partidelor de sistem şi a trupelor coloniale NATO. O Europă occidentală eliberată şi unită ar putea astfel întreprinde negocieri cu spaţiul ex-sovietic pentru crearea Marelui Imperiul European de la Galway la Vladivostock, singurul capabil să reziste noului Imperiul American şi puterii Chinei, cu miliardul său de locuitori.

Thiriart refuza modelele federale sau confederale, precum şi ideea “Europei  cu o sută de steaguri”, vrînd în schimb să creeze o naţiune unită în jurul ideii  naţionalismului de integrare, a unui imperiu extensiv, capabil să le ofere cetăţenilor săi moştenirea juridică şi spirituală a Imperiului Roman.

Pe plan economic, el respinge atît “economia de profit” (capitalismul), cît şi “economia utopică” (comunismul), pronunţîndu-se în schimb pentru “o economie de putere” care ar dezvolta la maxim potenţialul naţional. Datorită educaţiei şi viziunilor sale, Thiriart era adeptul “autarhiei marilor spaţii”. Astfel, o Europă ieşită de sub influenţa FMI şi dotată cu o monedă unică, protejată de solide bariere vamale, ar putea umili legile economiei mondiale.

Cu toate că au fost scrise la mijlocul anilor 60, cărţile lui Thiriart rămîn a fi uimitor de actuale. Încă în 1964 el scria despre dispariţia “părţii ruse” în Europa, adică cu 10 ani înainte de apariţie eurocomunismului şi cu aproximativ 25 de ani înainte de evenimentele revoluţionare din estul Europei. Totodată, felul în care a descris politica americană  este o realitate a Europei de azi, cum ne arată poziţionarea majorităţii politicienilor privitor la războiul din Golf, la agresiunea asupra Iugoslaviei sau la situaţia recentă din Africa. Iar analizele sale despre imperialismul american nu au fost greşite. Încă în 1996 acesta ne îndemna să citim cartea “Yankeul James Burham” pentru a înţelege mai bine politica externă americană sau astfel de fraze: “Ar fi bine să renunţăm la egalitatea dintre naţiuni. America poate mai bine controla direcţia politicii mondiale.”

Contestat de unii pentru raţionalismul său, totuşi nu trebuie ignorat. Thiriart rămîne a fi unul din marii gînditori şi ideologi contemporani.