10 fotbaliști moldoveni pe care regret că nu i-am văzut niciodată

Un dialog pe care l-am avut azi cu un patron de club din Divizia Națională m-a inspirat să scriu acest material.
Dubrovin, Râbac, Caras, Cebanu  (anul 1981) Am prins echipa Nistru Chișinău, sfârșitul anilor 80. Echipa care a promovat din Liga a 2-a în prima Ligă a fotbalului sovietic. Efim Josanu comentând în fiecare săptămână câte o repriză secundă din fiecare etapă jucată de Nistru. Cu Sergiu Sîrbu căpitan. Cu frații Scala, Căpățînă, Botnaraș, Proțenco, Vasiliev, Șulaev și alții... De atunci îi cunosc pe toți. I-am văzut pe toți...
Din păcate televiziunile sau poate jurnaliștii sportivi nu au avut grijă și nici minte să salveze măcar câteva meciuri din perioada anilor 80. Dar și mai grav este că presa sportivă din anii 70 a uitat complet să arhiveze măcar câteva cadre (!!!) cu fotbaliști care aveau să aibă un rol important în viitorul fotbalului moldovenesc. Și aici mă refer la Pavel Cebanu, Alexandru Matiura, Nicolae Cebotari sau Ion Caras. Nici Arhiva de Stat n-a pomenit de așa ceva, deși am găsit acolo imagini cu Burevestnik de la începutul anilor 50. Păcat. Aș fi foarte curios, ca amator al fotbalului, să văd ce fel de jucător a fost președintele Federației sau actualul selecționer. 
Dar să revin la titlul acestei postări: care ar fi cei 10 jucători pe care personal regret că nu i-am văzut jucând: Îi voi enumera în ordinea în care îmi prezintă interes. Așadar, primul - Pavel Cebanu, care a fost desemnat fotbalistul secolului în Moldova de către Asociația de Istorie și Statistică a Fotbalului. Al doilea - Vladimir Țincler, despre care unii spun că el merita să fie desemnat fotbalistul secolului. Al treilea - Anatol Teslev, care rămâne o enigmă pentru mine. De ce nu a reușit să ajungă la o echipă mare, după ce a câștigat titlul continental cu selecționata de juniori a URSS? Ceilalți 7 pe care aș fi dorit să-i văd pe teren sunt: Victor Boțan, Valerii Colbasiuc, Vladimir Gosperschi, Anatolii Râbac, Veaceslav Catcov, Ion Caras și Gheorghii Tegleațov.   Este versiunea mea, pur subiectivă, inspirată și din poveștile pe care mi le spunea tătuca Nică atunci când încă nu umblam la școală. În ”comentarii” puteți lăsa Top-10 al vostru, fiecare cum îl vede. Oamenii se trec. Istoria rămâne.