Colindul, mesagerul sărbătorilor de iarnă

IARNA (din lat. Hiberna)

Iarna durează în mediu 75 – 105 zile.

Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă şi precede primăvara, cuprins între solstiţiul de iarnă (22 decembrie) şi ecinocţiul de primăvară (22 martie). În timpul iernii natura hibernează, dormitează. Este anotimpul cel mai friguros. Zilele sunt scurte, nopţile lungi. Iarna este consacrată zeului Hefaistos (Hephaestus) (mitologia greacă), zeul focului, al metalelor şi al meşteşugurilor legate de foc, fiul lui Zeus şi al Herei. Şi deşi natura, în pofida timpului suportă modificaţii, iar afară temperatura nu coboară mai jos de limita gradaţiei zero, şi zăpada se lasă prea mult aşteptată, totuşi, mirajul fermecător al acestui anotimp ne fascinează prin esenţa sa, care dăinue generaţii, timp de milenii.

Lunile anotimpului Iarna: Decembrie, Ianuarie, Februarie. Fiecare din ele sunt caracterizate prin sărbători specifice, cristalizate în timp, care îşi au obârşia încă din vremea precreştină. Prin influenţa reciprocă a temelor seculare cu cele creştine au luat naştere teme noi, dovadă neîndoielnică a modalităţilor permanente de adaptare a tradiţiei la orizontul cultural al omului, la cerinţele spirituale şi psihologice ale acestuia. În diferite zone geografice ale planetei noastre anotimpul iarna este întâlnit şi petrecut respectiv obiceiurilor locale. În spaţiul teritoriului de la munţii Carpaţi ţi până la Marea Neagră caracterul autohton al repertoriului de iarnă se datorează menţinerii acestuia în acelaşi sistem naţional de comunicare artistică pe cale orală, a sistemului care ne deosebeşte de cel al altor popoare apropiate sau depărtate. Pe de altă parte, ne apropie de arta celorlalte popoare prin utilizarea unor mijloace artistice comune, aparţinând arsenalului european de mijloace expresive, formule şi sisteme sonore, ritmice şi arhitectonice.

Sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie este reprezentată prin petrecerea anului vechi şi întâmpinarea Anului Nou. Această dată calendaristică se manifestă ca un stimul pentru cercetarea şi studierea comorilor spirituale autohtone, care de-a lungul mileniilor au fost păstrate cu respect şi admirate până în zilele noastre. Actualmente, păstrătorii acestui tezaur sunt mai cu seamă copiii, care aşteaptă cu nerăbdare de fiecare dată sărbătorile iernii : Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, în perioada cărora colindul, cea mai vie expresie folclorică, se încadrează untr-un ceremonial complet, însoţit de mai multe categorii: repertoriul de dans, jocul dramatic cu măşti, deghizări în diferite animale, urări versificate, însoţite de instrumente (dobe, fluier, cimpoi sau clarinet). Colindul este un cântec de felicitare, de urare pentru o viaţă bună şi înbelşugată. Este păstrată mai ales în artele colective populare. Colindatul are la bază concepţia străveche despre artă ca o îmbinare organică a muzicii, poeziei, dansului cu tot cortegiul de manifestări artistice cu semnificaţie magică: invocaţii, rituri practicate în momentele importante ale calendarului agrar-păstoral, forme de jocuri legate de cultul zeului respectiv. Prin conţinutul lor optimist, colindele oglindesc latura luminoasă a vieţii, având un rol eficient de a susţine încrederea omului într-o viaţă mai bună: belşugul, bunăstarea, eroismul, frumuseşea (fizică şi morală). Tematica colindelor este diferenţiată după starea socială, sex, vârstă: colinde pentru tineri, pentru copii şi bătrâni, gospodari, păstori, vânători. Textul epic al colindului se apropie de cel al baladei. Din punct de vedere literar-muzical se remarcă unele trăsături specifice folclorului autohton, are formă fixă, strofică. Textul colindului are o formă specială, structurată în 2 sau 3 părţi: formula iniţială („Colo sus, mai sus”, „Sub cel roşu răsărit”, „La poalele raiului”, „Pe câmpul cu florile”,”În seara ajunului” etc.) şi formula finală „La mulţi ani cu sănătate”, „Viaţă lungă, sănătate, Domnul să vă dea de toate”, ,,Tre feciori”, „Trei crai”. Colindul se impune prin arhaism, bogăţie şi diversitate ritmică. Repertoriul se execută timp de 12 zile, între Ajunul Crăciunului şi Bobotează. În dorinţa de a-şi forma repertoriul necesar cultului, Biserica preia o parte din cântecele populare, cărora le adaugă texte religioase. Treptat, alături de repertoriul profan, de colinde, sunt făurite genuri şi teme noi, sub influenţa religiei, de ex.: cântecul de stea, teatrul religios, chiraleisa, specia, colindul religios.

Anastasia Moldovanu