Calvarul unui român din Basarabia


M-am nascut la 1 mai 1955 in satul Opaci, judetul Tighina, Basarabia, intr-o familie de romani crestini-ortodocsi, cu numele Iachim, unul din cei sapte fii ai lui Iosif si Agafia Petrusca. Parintii mei au fost niste romani vrednici, cu frica lui Dumnezeu, iar biserica ortodoxa din satul meu este o bucatica din Rai, sub privirea lui Dumnezeu. In aceasta credinta sincera si sprijinul valorilor crestine ale omenirii si iubirii de frumos am crescut si eu. De mic copil am aflat de la cei mai in varsta romani adevarati, nerusificati, care ne stiau buneii. Printre ei erau si de anii buneilor mei.
Tata mi-a spus ca o sa-mi povesteasca pe urma, dupa ce mi-a spus ca un bunel a murit pe front, iar altul a fost dus in Siberia, cu majoritatea familiei sale. Pe drum a fost despartit de familia sa. Dupa 8 ani de inchisoare, s-a intors numai bunica, cu fiul si a doua fiica. Lor nu li s-a dat voie sa traiasca in satul natal, pentru ca bunelul fusese unul dintre cei mai bogati gospodari de atunci, fiind si primar al satului. Au fost dusi bunica, cu fiul si fiica, intr-o margine a Basarabiei. Bunelul nu s-a mai intors.
Mama a ramas datorita faptului ca era maritata cu tata si traiau la parintii dansului. Dupa acea discutie, intotdeauna cand veneau barbatii mai in varsta la tata, il asteptam si pe bunicul.
Deseori ziceam la fratiori ca vreau sa mai cresc si ma voi duce in Romania. Ei imi ziceau ca este granita, la care le raspundeam: "si ce daca este granita! Voi da o fuga doar sa calc pe acel pamant; dupa aceea, ma intorc, fie ce-o fi!"

Mama a fost jignita toata viata, din partea ocupantilor rusi, ca fiica de primar si bogatas roman. Ideea: Suferinta de demult si de azi aceeasi este: romaneasca.
Rezistenta romaneasca din TighinaLa sfarsitul anilor ‘80, in R.S.S. Moldoveneasca s-a petrecut un proces de democratizare nationala, in care s-au grupat in majoritate fortele democratice anticomuniste. Forta de baza era Frontul Popular. M-am aflat printre membrii de rezistenta romaneasca a organizatiei din Tighina, care se opunea separarii Transnistriei de la Basarabia. Considerandu-ne romani, am participat activ la luptele armate in timpul razboiului moldo-rus impotriva comunistilor rusi din Transnistria. Ca roman si locuitor al orasului Tighina, am stat in fata miscarii de eliberare nationala, luptand pentru tara mea. Mult am suferit ca implicat in activitatea Frontului Popular, actualul PPCD, facand parte si din grupul de patrioti din Tighina, ca si din cel mai cunoscut, condus de Ilie Ilascu din Tiraspol. Am participat la toate evenimentele care au avut loc pe teritoriul Basarabiei, la diferite manifestatii impotriva comunistilor sovietici, si la cele doua editii ale Marii Adunari Nationale, cand toata suflarea basarabeana a decis suveranitatea, apoi integritatea fata de Moscova. Am luptat alaturi de ceilalti compatrioti pentru drapelul tricolor si limba noastra cea romana, pentru alfabetul latin si pentru unirea Tarii-Mame cu Basarabia, si ca pamantul stramosilor mei sa fie din nou romanesc.

Cand s-au legat malurile Prutului prin poduri de flori, am decis ca sunt dator sa ma lupt cu cei care doreau sa dezmembreze nou-aparuta Basarabie, cu separatistii gagauzi si cu adeptii veneticului Igor Smirnov din Transnistria. Persecutiile nu au intarziat, din simplul motiv ca am aparut intr-o fotografie publicata de la a doua Adunare Nationala, de pe 16.12.1990, in ziarul "Tineretul Moldovei" din 19.12.1990.

Pe data de 22 decembrie am fost asteptat langa casa de trei militieni rusi inarmati care mi-au zis sa merg cu ei; la care eu am zis ca nu am pentru ce. Atunci unul dintre ei, la lumina felinarului de stalp, aratandu-mi poza din ziar, m-a intrebat daca acela eram eu. Am spus "si daca as fi?", si am primit o lovitura puternica cu un corp dur la tampla, pierzandu-mi cunostinta. Mi-am revenit la un centru de colectare a gunoiului, cu capul spart, plin de sange, si cu umarul drept frant. Cand m-am ridicat, se invartea pamantul cu mine. Cu mare greu am ajuns acasa. De acasa am fost dus cu un taxi la policlinica orasului Tighina, unde mi s-a presscris de medic un tratament de a sta la pat de boala 30 de zile, avand de mine grija sotia mea, fiind sora medicala.

Din acel moment viata mea si a familiei mele a devenit un adevarat calvar, pricinuit de comunistii rusi din Transnistria. Pe data de 18.12.1991 am divortat, ca sa imi feresc sotia si copilele de teroarea care se profila. Pe 19.06.1992 am participat la apararea orasului Tighina, in zona localitatii Hadjimus, raionul Causeni. Pistolul automat l-am primit de la Primaria Raionului Causeni. La Hadjimus, am fost sub comanda locotenentului Sergiu Ursu, iar cand eram dus in orasul Tighina, sub conducerea locotenentului-major de politie Mihail Popa. La 1.08.1992 am fost ranit, iar cand s-a stins conflictul militar, pe 8.08,1992, m-am intors in orasul Tighina, sa merg acasa.
Membru si activist al Frontului PopularLa intrare se facea un control de catre gardienii rusi, unde am fost recunoscut ca locuitor roman al orasului Tighina, membru si activist al Frontului Popular de un gardian care muncea la uzina unde lucram si eu, fiind arestat si dus de doi gardieni la un post de militie, in Combinatul de Matasuri. Acolo, o zi intreaga am fost cercetat, batut, iar intr-un final, eliberat. Ajungand acasa, am stat la pat de boala o saptamana. Pe 28.11.1997 am fost din retinut, impreuna cu cel mai bun prieten al meu Mihail Mandea, de catre gardienii rusi, la iesirea din oras. Fiind cu masina de la uzina unde munceam, cu prietenul meu, fiind cunoscuti ca activisti ai PPCD, am fost dusi intr-un vagon, amenintati cu moartea, batuti, si dupa aproximativ o ora am fost eliberati si intorsi inapoi in oras. Alte amenintari nu au intarziat.

Pe 2 decembrie 1997 am fost concediat de la uzina unde am muncit 18 ani, fara nici un motiv profesional, iar pe 9 decembrie 1997 prietenul meu a fost asasinat, ceea ce m-a facut sa cer cetatenia romana, care mi-a fost acordata pe 15.06.1998. Pe 28.08.1998, m-am recasatorit, bineinteles cu fosta mea sotie.

Pe 5.05.1999, in drum spre casa, la statia de autobuz m-am intalnit cu vecinul Gheorghe Moraras, si mergeam spre casa. In timp ce mergeam spre casa, s-a oprit o masina, din care au coborat patru militieni rusi inarmati, cerandu-ne actele la control. Vecinul meu a prezentat actele de identitate ale Republicii Moldova, si astfel i s-a spus ca este liber si a plecat. Eu am zis ca am uitat actele acasa. Fiind aproape de casa, am zis ca merg sa le aduc. Imediat am fost pus cu mainile pe masina, fiind perchezitionat, gasindu-mi-se actul de identitate eliberat de autoritatile romane si legitimatia carae atesta faptul ca am participat la razboiul din Transnistria. Atunci am fost agresat si fortat sa urc in masina si dus la un post de militie unde i-au declarat unui ofiter ca au prins un roman. Inmanandu-i-se actele gasite asupra mea, s-a uitat ofiterul la ele si le-a rupt, zicandu-le sa fiu eliberat.

Cand am iesit afara, am fost fortat sa intru in alta masina, unde mi s-au pus catuse si mi s-au legat ochii; fiind plimbat vreo doua ore, am fost coborat din masina, dus intr-un subsol, numarand 12 trepte. Apoi am fost dus intr-o camera, unde am fost pus de un lant la piciorul drept, mi-au fost scoase catusele de pe maini si mi-au fost dezlegati ochii. Am vazut in camera in care ma aflam un gardian inarmat cu pistol automat, iar pe podeaua de beton era un barbat intins pe spate, cu fata neagra de vanatai si umflata. Cred ca nici ochii nu mai putea sa-i deschida, avea hainele rupte de sange si o infatisare groaznica. In scurt timp am fost si eu batut la talpi de gardianul inarmat, dupa care a continuat pe restul trupului cu pumnii, cu bocancii, si primind o lovitura la cap cu patul pistolului automat, mi-am pierdut cunostinta, revenindu-mi tot ud; cred ca am fost stropit.
Am fost batut cu salbaticie si fript pe spateA doua zi a venit un gardian cu un ciocan si o scandura si a fost pusa pe pieptul barbatului care era intins pe podea si a inceput a bate cu ciocanul in scandura. Apoi au venit inca doi gardieni inarmati, l-au tarat, auzindu-se cum capul ca o galeata se lovea de cele 12 trepte. Eu am fost batut cu salbaticie, fript pe spate, chinuit si de trei ori scos pentru a fi executat fara proces si fara dreptul de aparare - "In numele legii Republicii Moldovenesti Nistrene ca dusman roman" - pentru ca am luptat, ca si multi alti compatrioti de ai mei, impotriva comunistilor sovietici si pentru ca pamantul stramosilor nostri sa fie romanesc. Fiind grav bolnav, plin de rapan si de paduchi, m-am ales cu o eczema de stres pe pielea capului. Dupa 60 de zile in catuse si cu ochii legati, fiind scos din inchisoare, urcat intr-o masina mare, lovit cu picioarele, adus in stare de inconstienta si aruncat pe o strada la marginea orasului Tighina, cu mare greu am ajuns acasa, unde mi-am gasit sotia in varsta de 37 de ani albita si fetitele inspaimantate de atatea amenintari. Pe 9.07.1999 eram grav bolnav si m-am prezentat la policlinica orasului Tighina, unde mi s-a scris un tratament in urma caruia am fost ingrijit de sotia mea, ca sora medicala, si prezentandu-ma la doctor la policlinica unde eram in evidenta. Datorita bunului Dumnezeu, si sotiei mele care atat a suferit din partea mea, mi-am revenit.

Fiind urmarit in continuu, amenintat de militienii si gardienii rusi din Tighina, pe 18.05.2000 am incercat sa fug din tara, traversand Romania, si in Slovenia, la vama, am fost intors inapoi fara explicatii. Copiii din Tighina nu au scoala, invatau prin grajduri, la iesirea din orasul Tighina spre Chisinau. Mergeam cu copiii cu scaunele de acasa; copiii, cu manusile pe maini si imbracati, faceau lectii. In lunile mai-iulie 2000 s-au facut niste demonstratii de romanii din Tighina, s-a mai facut si in luna august la internatul din orasul Tighina. La inceputul anului scolar, pe 1.09.2000, m-am dus cu fetita mea la internat, sa vedem ce s-a hotarat si unde o sa mai invete copiii romani.

Cat am stat acolo, am fost urmarit de un militian care ma retinuse pe 5.05.1999. Speriat, m-am strecurat cu copilul prin multime si am fugit acasa. I-am zis sotiei ca din nou sunt urmarit si e posibil sa fiu cautat, asa ca plec sa stau in garsoniera noastra. La ora 2.00 noaptea, in usa au inceput sa bata militienii rusi, zicand ca stiau ca sunt acasa si, daca nu voi deschide, vor sparge usa. Speriat, am iesit la balcon si m-am uitat sa vad daca este inconjurata casa. Vazand ca nu e nimeni, m-am agatat de vita de vie care era in fata balconului meu, la etajul unu, am coborat si am fugit in noapte spre dimineata. Am mers la gara 2 de trenuri din orasul Tighina si am urcat intr-un tren spre Chisinau. Urmarit de autoritatile separatiste din Transnistria si dupa desele persecutii din partea gardienilor si militienilor rusi, pe 2.09.200, fiind fortat sa parasesc familia si agoniseala de o viata si pamantul natal, si sa fug din tara, am ajuns in Romania, tara strabuna a basarabenilor. Dupa patru ani traiti in Romania, la Bucuresti, am hotarat, le 21.03.2004, sa ma intorc la Chisinau, fiind intalnit de un nepot, Serghei Tipirig, din Chisinau. Pe unde am avut treburi am fost condus de Serghei cu masina.
Schingiuiri si violuriLa cateva zile, am fost la Comitetul Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului, am vorbit personal cu presedintele organizatiei, stefan Uratu, povestindu-i despre necazurile mele. Dumnealui a zis ca are in 2004 o familie cu un barbat distrus in batai si sotia violata, iar eu am venit cu necazuri din 1990-2000! Mai mult nu am avut ce sa zic, am inteles ca autoritatile Republicii Moldova nu pot face fata impotriva comunistilor rusi, a parvenitului Igor Smirnov din Transnistria.

Fiind membru al PPCD, la 23.03.2004 m-am prezentat la partid, unde am vorbit cu membrul Biroului Permanent Marin Belauta, apoi cu presedintele Fundatiei pentru Democratie Crestina Vlad Cubreacov, care in anul 2001 a fost rapit din Chisinau pentru 65 de zile. La inceputul sedintei, Vlad Cubreacov m-a prezentat si mi-a oferit ocazia sa relatez despre viata mea si a familiei mele: cum am fost urmarit, persecutat in mai multe randuri, rapit si fortat sa fug din tara si cum m-am hotarat, dupa patru ani, sa ma intorc in Basarabia si sa ma stabilesc din nou acolo. Numai dupa doua saptamani am observat ca sunt urmarit la Chisinau, pe 9.04.2004. Tot in ziua aceea am fost adus la granita cu Romania. M-am intors la Bucuresti. In acea perioada, fiica mea cea mai mica era studenta la Facultatea "Ion Creanga" din Chisinau, in anul I de studii. Pe 13.09.2004 i-a fost spus ca nu mai poate sa invete la aceasta facultate. Fata a intrebat care era motivul. I s-a raspuns: "Te numesti Petrusca, nu iti este clar?". Astfel a fost obligata tacit, asa ca a fost nevoita sa se transfere la Facultatea de Stat, la psihopedagogie. La 15.09.2004 am observat ca sunt urmarit si la Bucuresti. Pe data de 17.09.2004, la ora 19.00, mergeam pe str. Vasile Lascar, si cand am ajuns in dreptul cabinelor de telefon, am fost blocat de doi necunoscuti, probabil din Transnistria.

Cel din spate mi-a spus pe ruseste sa stau pe loc si sa nu fac nicio miscare, iar cel din fata a inceput sa-mi spuna pe romaneste cine sunt, cu amanunte, spunandu-mi ca imi da 30 de zile termen sa parasesc Romania. Rusul a mai adaugat ca, daca nu voi face ce mi se spune, voi fi terminat. si am primit o lovitura puternica in cap cu un obiect metalic, mi s-a intunecat in fata ochilor si simteam ca ma prabusesc. si am cazut. Dupa aceea, rusul m-a intrebat daca am inteles. In acele conditii, am spus da. M-am ridicat in picioare, tinand mana pe capul plin de sange, am vazut ca nu mai erau si am mers la Urgenta. Dupa ce mi s-a acordat serviciul medical la Spitalul de Urgenta "Floreasca" din Bucuresti, am mers la apropiata sectie de politie 6, a sectorului 2, am spus la ofiterul de garda ce mi s-a intamplat, si m-a indreptat la etajul I, camera 11. Am intrat si m-am legitimat ca un roman si locuitor al orasului Bucuresti de patru ani. Am povestit cum la ora 19.00, pe str. Vasile Lascar, am fost amenintat si agresat de doi indivizi, un rus si un moldovean, posibil din Transnistria. Politistul care s-a prezentat ca fiind dl Dan, dupa ce m-a ascultat, a zis ca el cu rusii nu se baga si mi-a zis sa vin maine. Atunci am spus ca eu venisem sa depun o plangere si sa spun cum aratau indivizii si sa ia masurile corespunzatoare ca ei sa nu reuseasca sa treaca granita inapoi in Basarabia. Dl Dan m-a apucat de mana, m-a dus la usa si mi-a repetat sa vin maine. Am iesit si am plecat acasa. Acasa, nemaisuportand durerile de cap, am mers din nou la Urgenta, unde mi s-a facut o injectie, mi s-au dat niste pastile. M-am intors acasa. A doua zi aveam dureri de cap si nu m-am dus la Politie.

Trebuie mentionat ca un prieten din Republica Moldova, Serafim Ivantoc, membru al grupului Ilascu, a primit telefoane de amenintare, la data de 18.09, in jurul orei 16.00, de pe nr. 021/240.42.64.

Eu, pe data de 20.09.2004 am fost la sectia 6 de Politie, am facut o plangere, lasand-o la un politist. Avand dureri, am uitat de nr. de inregistrare, iar el a tacut. In aceeasi zi am mers si la Institutul Medico-Legal. Acolo mi s-a dat chitanta cu nr. de inregistrare, si astfel mi-am adus aminte ca de la Politie nu mi s-a dat nr. de inregistrare.

M-am intors pe 21.09.2004 si mi s-a dat un talon cu nr. de inregistrare. In aceeasi zi am facut o plangere la Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului, la 7.10.2004 am facut o alta plangere la procurorul sef al sectorului 2, iar la 18.10.2004 si la Ministerul Administratiei si Internelor.
Rusii lui Igor Smirnov in Romania! Am batut drumurile si la sectia 6 de Politie pentru identificarea autorilor de pe 17.09.2004. Intr-un final, am fost dus la Politia Capitalei, unde timp de trei ore s-a facut un foto-robot individului care m-a agresat. Dar in zadar, nu s-a gasit niciun agresor. Am fost in continuare urmarit de necunoscuti, care au incercat sa ma omoare intr-un accident rutier pe trecerea de pietoni, fara semafor, cand am traversat strada de unul singur. La 18.12.2004, in jurul orei 16.00, pe b-dul Basarabia, venind spre casa de la sediul SC Economat, sector 2, unde eram angajat ca paznic, am fost accidentat de un autoturism. Am fost dus de cel care m-a accidentat la spitalul apropiat, unde doctorul de garda a intrebat ce s-a intamplat. Individul a spus ca am cazut, eu am spus ca nu, am fost palit de dansul. Atunci doctorul de garda a zis ca la ei in spital nu se ocupa cu fracturi de oase, zicandu-mi sa mergem la alt spital.

I-am zis individului sa mergem nu departe de trecerea de pietoni, unde am fost accidentat. La sediu era tot personalul, si directorul general, dl Dorin Ghionia. I-am spus cum s-a intamplat. Individul a recunoscut vina. Atunci dl director i-a cerut actul de identitate si l-a tras la xerox, oprindu-l la el si zicandu-i dlui Manea, un angajat al firmei, sa mearga cu mine la spital, sa urmareasca ce se intampla cu mine. Am urcat in masina cu mari dureri, si ajutat de dl Manea, am ajuns la Spitalul "Sf. Pantelimon". Cat am stat in carucior in urgenta, au venit la individul care a incercat sa ma omoare niste persoane care vorbeau in limba rusa. Au intrat cu el si s-au uitat la mine. Unul a dat din cap si nu a zis nimic.

Langa mine statea dl Manea. Nu dupa mult timp, a venit Politia Rutiera si i-a zis individului sa mearga la locul accidentului. Atunci dl Manea a zis ca merge si el. Un politist a zis ca nu are pentru ce, mai bine sa stea langa mine. Fiind internat la Spitalul "Sf. Pantelimon" si avand mari dureri de cap si coloana, dr. Apococia a zis sa imi faca punctie la sira spinarii. Nu am fost de acord si am fost externat pe data de 30.12.2004. Pe 31.12.2004 am fost la Institutul Medico-Legal. Durerile mele m-au dupa accident m-au dus si pe la alte spitale, timp de doua luni. Multumita bunului Dumnezeu, mi-am revenit si fara punctie. Pe 02.02.2005 am facut o cerere la Politia Rutiera Bucuresti, la ofiterul care se ocupa de cazul meu, dl Adrian Coculaj, iar pe 3.03. am facut o plangere la sectia 3 de Politie a sectorului 2 in raza carora am fost accidentat.

Incepand cu data de 22.04.2005 am participat la manifestatiile din Piata Universitatii din Bucuresti pentru eliberarea ziaristilor romani rapiti in Irak. Am fost dator catre bunul Dumnezeu, ca prin asemenea luni, zile, ore si secunde am trecut si eu, si stiam ce inseamna sa fii rapit, si am fost alaturi de ei cu sufletul si alaturi de rudele lor, acolo, in Piata.

Pe 26.04.2005, in ziarul "Romania libera" au fost publicate necazurile mele. Apoi au fost publicate si de alte ziare. Pe 28.04.2005, aflandu-ma la manifestatie in Piata Universitatii, am fost amenintat de generalul Voicu, in civil, care era si cu alte persoane, sa imi dau jos de pe mine cererile catre presedinte si Guvernul roman, ca, in caz contrar, se va ocupa el de mine.

Dl Adrian Coculaj m-a invinovatit pe mine ca am traversat strada la trecerea de pietoni fara semafor, iar la un moment dat m-am intors inapoi si m-am lovit singur cu masina! Nu era adevarat!

Pe 18.05.2005, la ora 9.05, prietenul meu din Republica Moldova, membru al grupului Ilascu, Serafim Ivantoc, a fost sunat de pe nr. de telefon 021/270.38.09 pe telefonul lui mobil, de unde mi-a spus ca o voce ruseasca i-a spus sa imi transmita sa parasesc Romania in timp de 30 de zile, iar daca nu voi face ce mi se spune, voi fi omorat cu tot cu familie. Imediat dupa ce am vorbit cu Serafim am plecat la sediul firmei unde lucram, sa ii spun dlui director general despre amenintarile primite prin telefon.

La sediu era personalul firmei si dsoara director comercial, care mi-a spus ca in jurul orelor 10.00 dimineata a primit un telefon la sediul firmei din partea unui barbat cu accent rusesc, prezentandu-se drept dl Serafim si cerand nr. meu de telefon. Domnisoara a raspuns ca momentan nu stia numarul, ca nu ma aflam in sediu, ci la magazin. Atunci el a raspuns ca stie unde este magazinul si a inchis telefonul. L-am sunat pe Serafim, intrebandu-l daca el a sunat la sediu, caci stia nr. meu de telefon. El mi-a spus ca nici el nu stie nr. de telefon al firmei si nu a avut pentru ce sa sune acolo. Atunci domnisoara a cerut sa vorbeasca cu el. Dupa aceea, a spus ca nu e acel accent, nu e acea voce.

In timp ce vorbeam, venind directorul general, i-am povestit de cele intamplate, cu amanunte. Pe 19.05.2005 am mers impreuna cu Serafim la sectia 6 de Politie si am facut o plangere pentru amenintarile primite din partea agentilor rusi din Transnistria si despre agentii care au incercat sa ma omoare prin diferite metode. Sotia mea, aflandu-se in Basarabia, la tara, in satul Zaim, raionul Causeni, unde ingrijea de mama ei bolnava, pe 23.05.2005, la casa mamei ei, au venit doi necunoscuti, i-au vorbit in limba rusa sa imi transmita sa imi retrag plangerea si sa parasesc Romania in termenul dat. In caz contrar, voi zbura in aer cu tot cu casa. Sotia mea a venit la mine, la Bucuresti, si mi-a povestit de cele intamplate in Basarabia. Am mers impreuna cu ea la sectia 6 pentru a face o plangere pentru amenintarile primite in Basarabia din partea agentilor rusi din Transnistria, dar ni s-a refuzat, fiind trimisi la sectia 7, unde suntem in spatiu. Acolo ni s-a spus sa mergem la sectia 6. Pe 30.05.2005 am mers din nou la sectia 6 si a fost primita cererea sotiei, zicandu-ni-se ca putem face in fiecare zi cate o plangere, cred ca din cauza ca eu i-am deranjat vreo 8 luni de zile. si, in zadar! Autoritatile Statului roman, al carui cetatean sunt, nu au luat nicio masura in fata reclamatiilor mele repetate.
Cu oameni ai strazii, fara casa si masasi vazand o spaima puternica fata de familia mea, de data aceasta nu mi-a mai ramas decat sa respect amenintarile primite. Mi-am retras plangerea de la Politia Rutiera Bucuresti, iar pe 16.06.2005 am parasit Romania, plecand cu un microbuz in Franta. La Paris, am stat mai mult pe sub un pod, apoi prin diferite locuri, cu oameni ai strazii, fara casa si masa.

Pe 4.07.2005 am zis sa merg mai departe de Romania. Mi-am cumparat bilet pana la Bruxelles, am urcat in trenul-sageata si am ajuns la Gara de Nord a acestui oras. La ora 2.00 a fost data afara toata lumea si au fost incuiate usile. M-am asezat pe bordura, langa usa din stanga, tinandu-mi in mana geanta cu acte pe geanta mare, care era jos, la pamant, si am pus capul in maini. La un moment dat au venit doi tineri, au tras de usa incuiata si au coborat pe trepte. Am primit o lovitura in cap si mi s-a zmucit geanta. Au fugit. Am incercat sa fug dupa ei, dar m-am impiedicat de trepte. Asa am ramas fara actele originale. Cand eram la Bucuresti, facusem un dosar cu copii la xerox.

La 5.07.2005 m-am prezentat la Comisariatul General pentru Refugiati din Bruxelles, unde am relatat ce mi s-a intamplat. Mi-au spus ca, daca am acte le xerox, sa mi se trimita prin fax. Mi s-a facut o cerere pentru Politia Federala, unde am dus cererea, si am mai fost de vreo doua ori, dar nu s-au gasit actele mele.

Pe 13.07.2005 sotia mea s-a intors in Basarabia, la mama ei, la tara, unde, pe data de 27.07.2005 au venit tot acei doi indivizi, care o mai amenintasera, intreband-o unde ii este barbatul. Ea a raspuns ca nu stie. Au injurat-o si au plecat. Mama, fiind afara, i-a vazut si i-a auzit. Cand a intrat in casa, i-a spus sotiei mele sa plece la Bucuresti, sa nu mai vada nici de ea. De mama lor a venit sa ingrijeasca sora sotiei mele, Elena, din Tighina. Pe 31.07.2005 sotia mea s-a intors la Bucuresti.

Comisaritaul General pentru Refugiati din Bruxelles mi-a acordat statutul de candidat refugiat politic, in baza caruia am locuit in Belgia timp de doi ani si patru luni. Datorita faptului ca Romania a devenit stat membru al Uniunii Europene, adica respecta drepturile omului, am devenit si eu cetatean european. Tocmai de aceea mi s-a pus in vedere sa ma intorc in tara mea. M-am intors, la 21.11.2007, fiind trimis de Organizatia Umanitara Caritas International la Centrul Pedro Arrupe - Serviciul Iezuitilor pentru Refugiati din Romania, Bucuresti, unde mi-a fost acordat adapost pentru cinci zile.

In prezent, ma aflu intr-o situatie foarte grea, neavand unde locui. In Republica Moldova ma asteapta moartea, deoarece autoritatile transnistrene, in timpul cand eram refugiat in Belgia, au dat pentru mine un anunt de urmarire. La inceputul anului scolar 2005, dupa un an de scoala, fiicei mele, care incepuse cel de-al doilea an la Facultatea de Pedagogie si Psihologie, i s-a interzis sa-si continue studiile. A fost fortata sa faca o cerere, ca si in cazul celeilalte facultati, prin care renunta de bunavoie la cursuri.

Am urmarit si eliberarea compatriotilor mei de suferinta din fostul grup al lui Ilascu. In 2007, la inceputul lunii iunie, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov Popa au fost eliberati. Pe 11.06.2007 am fost sunat de Alexandru Lesco si Andrei Ivantoc. M-am intalnit cu Andrei Ivantoc, in luna august a aceluiasi an, in Bruxelles, aflandu-se la Comisia Uniunii Europene. Acolo am vorbit despre necazurile mele, inclusiv cu un consilier de la Presedintia Romaniei, dl Eugen Tomac. Andrei Ivantoc a spus: "Iata, domnule, unde sunt romanii nostri de azi din Basarabia!" Dl Tomac ne-a cerut atunci sa ne intoarcem in tara. M-am intors, dar nu am primit niciun sprijin de la consilierul respectiv atunci cand m-am dus cu Andrei Ivantoc si sotia acestuia la Presedintie. Andrei Ivantoc: "Am venit special pentru acest om, spre a-l ajuta dvs. cu o locuinta sociala, pentru ca a suferit destul". Nu s-a intamplat nimic in urma promisiunilor facute.

M-am adresat cu un memoriu si presedintelui Traian Basescu, prezentandu-i toata drama mea de roman din Basarabia, unde nu ma mai pot intoarce. Nici de aici nu mi s-a acordat vreun sprijin. Din partea Guvernului Romaniei am avut parte de acelasi tratament, lipsa totala de interes, adaugand la aceasta lista de promisiuni lipsite de fapte Primaria Capitalei, Prefectura, Primaria Sectorului 2.
Roman care a luptat fizic in TransnistriaLa Primaria Sectorului 2, in urma audientei la dna vice-primar Nicoleta Candia, dansa mi-a raspuns ca nu am impresionat-o cu nimic. si, dupa ce i-am adus la cunostinta ca sunt roman care a luptat fizic in Transnistria pentru integrarea hotarelor istorice, mi-a raspuns ca si dumneaei a luptat.
In noiembrie 2008 s-a facut un an de la intoarcerea mea in Romania, timp in care problemele mele au ramas fara nicio rezolvare, desi am batut in acest timp la usile tuturor institutiilor statului, care ar fi putut sa ma ajute. Mi s-au facut tot felul de promisiuni, dar faptele nu s-au vazut.
Am vrut sa fac publica drama mea, pentru a se afla ce s-a intamplat cu adevarat. In acest memoriu faptele sunt prezentate pe scurt. Evenimentele respective sunt de o amploare mult mai mare. Am vrut sa se stie ce s-a intamplat cu acei romani din Basarabia care au luptat impotriva comunistilor si pentru libertatea de dincolo de Prut. Am vrut sa se afle si ce inseamna demagogie in Romania. Nedreptatea in Romania a ajuns la cote incredibile. Cei mai multi dintre cei aflati la putere isi vad doar propriile interese, uitandu-i pe cei care au luptat cu adevarat pentru acest pamant.
Astazi ca si ieri, si ca in toate celelalte zile ale trecutului meu, sunt abandonat de statul roman, si cu durere in suflet spun: Vai de statul care-si abandoneaza luptatorii si oamenii care au ajuns in spatele gratiilor din prea multa iubire pentru tara! Aceasta este rasplata pentru patriotismul adevarat! si aceasta este istoria care, de cele mai multe ori ramane nescrisa, si pe care urmasii nostri o vor afla poate doar din povestirile celor care vor mai sti si vor mai avea curajul sa vorbeasca! Iar noi, cei care vrem sa iasa acest adevar la iveala, suntem inlaturati, suntem respinsi, ni se inchid caile de a face cunoscute faptele respective. si atunci, raman intrebarile: Noi ai cui suntem? Dusmanii nostri sunt acolo, dar sunt si aici? Daca generatia care a fost martora la aceste evenimente tace, cine si cand o sa ne faca si noua dreptate, noua, celor care, asemenea lui Ilie Ilascu, am trait si am luptat cu speranta ca vom avea liberate?
Cine este capabil sa ne inteleaga? Chiar pe nimeni nu intereseaza ca eu stau pe strada, dupa ce ani la rand mi-am sacrificat familia, viitorul, sanatatea si, oricand mi s-ar cere, mi-as da sufletul pentru aceasta faramita de pamant, chiar daca in fiecare moment al vietii mele ma intreb cui a folosit jertfa noastra?
Cum o tara straina, ca Belgia, te poate adopta si avea grija de tine, chiar daca nu esti fiul ei, iar Patria-Mama te respinge ca pe un rau, cand ar trebui sa te prvieasca precum un bun ostas? Unde este umanitatea, atunci cand avem nevoie sa ne fie aratata?
Cer prea mult, oare, daca spun ca as avea nevoie de drepturile de refugiat politic ori sa ma incadrez in drepturile revolutionarilor din Romania sau drepturile detinutilor politici?
Toate aceste drepturi ar trebui puse in discutie la Camera Deputatilor si Senatului, ca eu si alti oameni in situatia mea sa avem parte de liniste macar la sfarsitul unei vieti atat de greu incercate.
In sprijinul celor descrise mai sus exista diverse dovezi la dosar care au fost stranse de mine incepand cu anii ‘90.
Romanii din Tighina si Tiraspol nu au liniste nici in tara lor, Romania!!!
Iachim Petrusca, www.romanialibera.ro

Sursa
2011-06-07 01:36:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:34:18Vrea test poligraf în direct, la TV —» Curaj.TV | Media alternativă
18:58:23Au evacuat ghereta MoldPresa cu tot cu… ţigări —» Curaj.TV | Media alternativă
16:58:13POEZIA ȘI PISTOLUL —» Leo Butnaru
16:27:47Cuvintele pot mângâia, dar pot și dărâma / Între cer și pământ / Jon Kalman Stefansson —» Frinturi din suflet de femeie
15:52:0373 scientists study French Polynesia’s coral reefs – dive into what they find —» ajna-blogging-press
15:38:29Muzeul Literaturii Române e închis. Nu deranjați —» Gheorghe Erizanu
15:06:1599 reasons to cry —» turn up the silence
14:18:39VIDEO / FOTO / Start sărbătorilor de iarnă la bibliotecă —» BPR Ungheni's Blog
13:48:57Condorii Negri prezintă: ”DACII”, cântec-manifest în cinstea eroilor —» Nicolae Federiuc
12:34:15Poliţist, reţinut cu focuri de armă de CNA la Chișinău —» Elena Robu
12:06:29Trăiască schimbarea —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
10:56:50Lowes Wallpaper Border —» Andrei Fornea
09:23:30Poliţia se preface că face ordine pe Armenească —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:11Top 10 vinuri ale anului 2019 —» Fine Wine
07:22:40Rezultatele alegerilor din Marea Britanie. Victorie uriașă pentru Brexit —» Elena Robu
07:00:54Vai, sărmanul Vladic Musteață… prigonit de Plahotniuc :0 —» un alt blog
07:00:48Dezvoltarea colecțiilor în lumina Legii cu privire la biblioteci, 2017 —» Blog de biblioteconomie şi ştiinţa informării
06:07:38Family Room Furniture Ideas —» Andrei Fornea
04:04:13Despre frica moldovenilor de a vorbi și cum învățăm încă în școală să fim călcați în picioare… —» un alt blog
20:20:10Ziua Națională a Actorului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:50:01Doi ani de cand cancerul a venit în familia noastră —» Sunt MAMĂ!
17:36:12Au împrăştiat comercianţii stradali, chiar şi rulota cu carne —» Curaj.TV | Media alternativă
15:53:09Școala. O anchetă —» Gheorghe Erizanu
15:44:53Magia apare atunci când singuri ne creăm atmosferă —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
15:26:45Курортное — наш молдавский рай —» Бессарабские хроники