Bibliotecarul modern
Bibliotecarul modern trebuie să presteze activităţi tehnice de proiectare, de cercetare, de organizare şi de conducere a proceselor informaţionale dintr-o instituţie sau comunitate. Aceasta presupune o pregătire solidă în tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale, manageriale, de comunicare interpersonală etc. La situaţia de imagine a instituţiei bibliotecare pe care o avem profund deplasată??????? bibliotecarul este neputincios să producă schimbarea.
Factorii externi sunt cruciali pentru instalarea noului tip de bibliotecă. Inerţia ministerelor şi factorilor de conducere, lipsa unei politici informaţionale naţionale clare; lipsa unei politici de colaborare şi cooperare între biblioteci; lipsa fondurilor pentru investiţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi al costurilor de operare; lipsa suportului tehnic etc. sunt doar câteva aspecte care au influenţă directă asupra activităţii instituţiei. Nici o instituţie din ţară, nici un minister, nici o primărie nu abordează impactul bibliotecilor în comunitatea în care activează. Lipsesc cu desăvârşire studii şi cercetări al acestui impact. Cu excepţia unor relatări savuroase şi mioritice, despre concursurile şi saloanele de carte organizate de bibliotecari şi a careva informaţii seci că bibliotecile nu se vor încălzi şi în iarna curentă, problemele bibliotecilor nu mai interesează pe nimeni: nici organele administrative dar nici mass-media.
Doar entuziasmul bibliotecarilor (pentru care pleda reprezentantul Ministerului Culturii la seminarul Naţional din toamna lui 2009) este insuficient pentru a revoluţiona societatea. Fără o înţelegere a rolului instituţiei bibliotecare din partea factorilor de decizie, în lipsa viziunii clare a influenţei acesteia asupra comunităţii nu este posibilă reaşezarea ei şi a personalului bibliotecar pe locul care îi este menit să-l ocupe.
Aşa cum am spus-o în repetate rânduri, este necesar de a realiza un studiu al situaţiei reale din bibliotecile ţării de orice tip, care să conţină indicatorii acceptaţi pentru evaluare, precum şi percepţia în teritoriu de către administraţiile locale şi instituţionale a locului şi rolului bibliotecii şi implicit a bibliotecarului, să fie dat publicităţii raportul acestei cercetări şi poate abia atunci am reuşi poate să atragem atenţia marilor puteri decizionale.
Maria Vătămanu
Biblioteca Ştiinţifică ASEM
Filed under: bibliotecari, bibliotecarul 2.0

Sursa
2010-09-02 14:09:12
