Alexander Sheversky
“Această expoziţie a fost necesară pentru voi…
nicidecum pentru mine!”
Alexander Sheversky, artist contemporan american, originar din Chişinău a revenit în patrie după o absenţă de 20 de ani, pentru a inaugura prima sa expoziţie personală care a avut loc în incinta Muzeului Naţional de Artă. Discuţia cu el m-a lăsat cu şi mai multe întrebări decît îi pregătisem, dar nu este o surpriză faptul că un artist popular trezeşte multe controverse şi speculaţii. Vă invit să-l descoperiţi împreună cu mine!
Când aţi realizat că nu aveţi loc în Chişinău? Şi ce v-a determinat să plecaţi În Canada? Aţi căutat un mediu artistic mai favorabil pentru creaţie sau aţi plecat în căutarea unei vieţi mai bune?
Căutările mele au început din Ucraina, apoi Rusia, Cehia şi Israel, după aceste călătorii viziunea mea asupra lumii înconjurătoare s-a schimbat şi cerinţele faţă de viaţă au devenit mai exigente. Niciodată nu m-am lăsat indus în eroare de ambalajul unei vieţi perfecte şi fără griji. Am avut parte de o şcoală academică bună la Chişinău, dar am simţit nevoia să evoluez. De fapt, mi-am dorit să ajung în New York, încă din anii ”60 arta contemporană se concentrase acolo, am vrut şi eu să arăt ce pot, să mă afirm.
S-a înîmplat să ajung la Toronto, de acolo am făcut un înconjur al tuturor galeriilor şi expoziţiilor din întreaga Americă, am trecut prin toate fazele de dezvoltare a unui artist, de la cea mai de jos la cea mai înaltă. E foarte greu să îţi faci loc acolo, eu am reuşit asta doar după ce americanii au văzut lucrările mele în realitate. Acum sunt foarte cunoscut în America. Mă expun în centrul expoziţiilor, ceea ce e foarte prestigios. Eu am studiat aici dar m-am format acolo, de aceea nu sunt un pictor moldovean sau rus, şi nici unul care aparţine ţărilor ex-sovietice, eu sunt un artist american!
Aţi mai avut expozitii personale în Chişinău sau aceasta este prima?
E prima expoziţie personală în general.
Având în vedere că faceţi o pictură comercială, de ce aţi ales ca loc de desfăşurare a expoziţiei dvs. Muzeul Naţional de Artă unde de obicei nu se vinde nimic?
Pictura mea nu se adresează unui public larg, dar ea place majorităţii. Nouă ne place Goya, Tizian sau Rembrandt. De ce eu nu pot fi la fel? Ce e atât de incredibil în faptul că poate să existe un artist modern care să fie la fel de bun ca unul dintre clasici? De ce fiecare femeie care merge pe stradă vrea să placă tuturor? E o dorinţă firească, unii îşi doresc să se remarce şocând sau epatând! Eu nu aparţin niciunui grup sau curent de artă conceptuală, eu nu vreau să demonstrez nimănui nimic, eu mă simt la fel cum mă simţeam la 6 ani, şi sentimentul de invidie nu-mi este caracteristic! Sunt ambiţios şi ambiţiile mele constau în faptul că vreau să redau ce e mai bun în oameni, să-i perfecţionez, şi astfel cred că îi pot ajuta!
Am impresia că aveţi mai multe balerine decât Edgar Degas în toate pânzele sale. De ce vă preocupă acest subiect? E vorba de un ciclu nou sau e un interes de durată?
De ce balerine? Pentru că ele sunt femei, nu prea există artişti contemporani care să picteze balerine, eu mereu mi-am dorit să fac pictură figurativă, dar subiectele pe care le abordam erau banale şi nu mă deosebeam cu nimic de marea majoritate făcând nuduri şi portrete. Balerinele ca şi anatomie sunt imperfecte, asta mă acaparează la ele, eu nu vreau să pictez instalatori care repară toalete…cu toate că este foarte multă pictură de acest gen în America. Viaţa mea a fost cumva mereu legată de balet, tatăl meu a fost pictorul Teatrului de Operă şi Balet iar fiica mea este balerină. Odată, cînd am adus-o la cursuri, am avut o revelaţie, era o zi cu soare şi una din balerine s-a apropiat de geam, era calmă şi concentrată la ceva ce îi captivase atenţia afară, atunci am decis să o pictez în alb, excluzând paleta de culori întunecate.
Inainte de a face o lucrare eu fac scripturi, am un carnet în care îmi notez ceea ce planific să pictez, sentimentele pe care vreau să le trezesc în privitor, gama pe care o voi folosi. Astfel ştiu clar unde vreau să ajung făcând o lucrare, fără să trec prin multe căutări! Am început această serie cu 6 ani în urmă şi am făcut până acum aproximativ 60 de balerine dintre care consider că doar jumătate sunt bune.
Cum aţi resimţit efectul expoziţiei din Chişinău comparativ cu expoziţiile din Canada?
Expozitia a fost neaşteptat de bună şi mă bucur că am ales Muzeul Naţional de Artă şi nu o oarecare sală de expoziţie. În ultimii cinci ani am foarte multe propuneri de a organiza expoziţii, fie ele personale sau de grup. Eu îi refuz pe majoritatea galeriştilor, deoarece galeriile lor nu se ridică la nivelul meu, ei nu merită 2 luni de muncă de care am eu nevoie pentru a pregăti o expoziţie. Nu consider de cuviinţă să mă cobor la nivelul tuturor.
Cel mai important eveniment artistic pentru mine este Bienala din Veneţia, unde fiecare ţară îşi trimite un reprezentant ales. Eu aş merge să reprezint Moldova daca aş fi promovat de aici, m-aş pregăti un an sau doi şi aş câştiga locul 1 pentru Moldova, astfel oamenii ar începe să se intereseze de această ţară.
Refuzaţi des galeriştii?
Nu eu îi refuz, asta face secretara mea.
Cum vă promovaţi? Aveţi un impresar?
Eu nu am nevoie să mă promovez, nicidecum nu înţelegeţi? Eu am investit în propria-mi dezvoltare o sumă mare de bani pentru a mă afirma şi de a mă face văzut. La Art Expo New York se adună peste 2 000 000 de vizitatori şi 50 000 de dealeri, eu particip la acest eveniment timp de zece ani, şi fiecare an m-a costat 36 000 de dolari, respectiv eu am investit în asta 300 000 de dolari. După care am călătorit mult şi mi-am făcut diverse legături. În afara faptului că sunt un pictor foarte bun, eu am cunoştinţe vaste în domeniul meu şi ştiu cu exactitate cine merită atenţie şi cine nu. Pe mine în America mă cunosc toţi. Pentru a organiza această expoziţie a trebuit să adun lucrările mele din toată lumea, pentru că doar 4 dintre ele îmi aparţin mie. Eu am ajuns la apogeul creaţiei mele şi nu am probleme unde să îmi expun lucrările, problema mea este că eu nu mai reuşesc să le fac.
Exista un anumit statism în lucrările dvs. Lucraţi din natură, faceţi multe schiţe sau lucraţi după poze?
Eu folosesc fotografiile, toţi folosesc fotografii şi toţi copiază, fie din cărţi fie din natură, sunt artişti care se debarasează de ceea ce văd şi îşi creează propria realitate. Pentru mine pozele nu sunt decît baza de la care porneşte o lucare. Dacă veţi vedea în realitate cum arată fata din lucrarea mea, veţi înţelege că sunt doi oameni diferiţi, draperiile mele nu există, ele nu pot fi fotografiate, ele sunt ca nişte cuburi de gheaţă care se reflectă în apă, perspectiva lor este una ireală.
Cărui curent aparţine pictura dumneavoastră?
Realism contemporan american, câţiva reprezentanţi ai aceluiaşi curent sunt Douglas Hoffman şi Steve Hanks.
Dăruiţi des lucrări de ale dvs.?
Înainte făceam cadouri des, iar în ultimii 7 ani nu dăruiesc nimic, pot doar să fac o donaţie unui muzeu care nu îşi permite să cumpere, dar nu o donez în totalitate, cer să mi se achite măcar o parte. Imaginaţi-vă că această expoziţie m-a costat 13 000 de dolari şi 2 luni din viaţa mea.
Deci, să înţeleg că această expoziţie a fost necesară pentru dumneavoastră?
Această expoziţie a fost necesară pentru voi, nicidecum pentru mine. Acest popor trebuie să afle ce mai există de văzut în afară de viaţa lui de zi de zi. Eu am venit să-mi întorc datoria faţă de această ţară, unde am învăţat fără să plătesc nimic.
Cu cât aţi vândut cea mai scumpă lucrare?
Cu 55 000 de dolari, un an în urmă, şi asta nu este deloc scump.
Ba este un preţ un pic paranormal pentru noi.
Atâta timp cât oamenii merg aici cu Bentley de 300 000 de dolari despre ce preţuri paranormale putem vorbi? Numai un idiot poate să conducă o bucată de metal la un asemenea preţ, ţinînd în casă covoare pe pereţi! În Chişinău sunt mii de oameni care pot să-şi permită asta, pentru că e un preţ normal, pentru o lucrare de acest nivel, altceva este că aici se aduce tehnică, maşini si alte lucruri, numai nu artă. Eu am vîndut lucrări şi cu 300 de dolari, dar am avut propuneri să vând mai scump decât
55 000, însă le-am refuzat pentru că nu vreau să ridic preţurile în timp ce situaţia economică în America încă nu s-a stabilizat.
Aţi vândut ceva în Chişinău?
Nu! Eu nu am venit aici să fac bani, eu am venit să returnez un pic de cultură pe care oamenii o duc de aici, aducând în schimb deşeuri! Nimeni nu încearcă să aducă cultură din Londra sau Paris!
Ţin să vă contrazic! Chiar recent am avut Bienala de Pictură care a întrunit artişti din întreaga lume, Franţa, Austria, Japonia, Germania, Slovacia, Kîrgîstan, Belgia, Olanda.
Dar nimeni nu a adus artişti de talia mea!
Atunci ramâne să ne mulţumim cu faptul că aţi venit singur!
Ce vreţi să le transmiteţi tinerilor absolvenţi ai facultăţilor de arte?
Cu 20 de ani în urmă în şcoala de pictură de aici dobândeai cunoştinţe temeinice care iţi permiteau să mergi în orice capăt al lumii şi să fii apreciat fără a te ruşina de ţara subdezvoltată din care provii.Mi-ar plăcea ca acest lucru să se menţină, iar tinerii să înveţe cât mai mult de la profesorii lor.
text » Elena Zbârnea
Sursa
2010-09-02 12:49:06