Ce înseamnă să fii desăvârşit precum Tatăl ceresc desăvârşit este? (Matei 5:48)

Dumnezeu

Întrebare:

Isus a spus "Fiţi desăvârşiţi precum Tatal Ceresc desăvârşit este" (Matei 5:48). Daca e sa urmam cuvintele lui Isus, atunci ar trebui sa fim desavirsiti precum este Dumnezeu. Am o intrebare: exista cineva care a ajuns sa fie desavirsit precum este Dumnezeu?  Sau ce inseamna "a fi desavirsit ca si Dumnezeu", daca caile, caracterul si faptele Lui sunt mai inalte ca ale noastre? Noi, oamenii, nu putem fi atotstiutori, atotprezenti, atotputernici si vesnici (pe pamint).

Toate pasajele biblice trebuiesc înţelese în contextul lor. De aceea, să privim întreg contextul unde este menţionat acest verset:

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:43-48)

În acest pasaj, cum vedeţi, este spus specific în ce lucruri să fim ca şi Dumnezeu şi anume – în dragoste. Să iubim pe vrăjmaşii noştri aşa cum şi Dumnezeu îi iubeşte şi le face bine. Deci, aşa cum Dumnezeu face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drept şi peste cei nedrepţi, tot aşa şi noi să iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să le facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc şi ne prigonesc şi în felul acesta să reflectăm caracterul lui Dumnezeu pe acest pământ. Aşa să ne ajute Dumnezeu să procedăm.

Share/Bookmark


Sursa
2010-09-02 07:00:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru