Iubesc spiritul moldovean pana-n maduva spinarii: Washington DC

Ma gandeam azi ca atunci cand eram in Moldova scriam mai profund, la un alt nivel sufletesc care in primul rand ma surprindea pe mine prin delicatetea detaliilor si spiritualitatii. Poate ca ceaiul era diferit, poate contextul sau poate ca sufletul mii acum intr-un alt habitat natural.

Surprinzator ca capitala statului american nu m-a marcat prin naturaletea si istoria ei, nu m-a impresionat nici prin oamenii de acolo sau simbolurile cunoscute de o lume intreaga, nu m-a atins prin importanta si grandoare. Caci vorbeam ca oare imi puteam inchipui eu pe cand invatam la engleza despre USA, ca voi ajunge sa pun picioarele pe Washington Monument sau sa flutur drapelul in fata Casei Albe sau a Capitoliului.

Washingtonul m-a facut mandru sa fiu moldovean, m-a facut fericit sa fiu alaturi de moldoveni si sa vorbesc romana. Ca la masa unde mancam nimeni nu putea trage cu urechea, ca atunci cand ma exprimam nu trebuie sa ma chinui sa caut echivalente cat mai apropiate a ceea ce vreau sa transmit dar nu e cuvantul potrivit in engleza.

Cand vorbesti engleza sau oricare alta limba straina, inclusiv rusa, ceea ce zicem le percepem la nivel superficial sufletesc. Putem spune cuvinte urate ca : kodak ka ked sau plorik, fuck you asshole si bitch si sa sune pentru noi la fel ca te rog sau multumesc. Fara nici o diferenta de atingere si fara nici un inteles si intentie.

Timp de 4 zile m-am simtit bine, m-am simtit aproape si am creat mica noastra casa iar inimile noastre servind pe post de caramizi.
Si stiu ca ceea ce facme nu e perfect, si ca majoritatea greseste, dar asta nu inseamna ca ceea ce este, nu se intareste si nu dezvolta o incredere asemenea zidurilor troiene.

Echipa MD – rocks!!! Si fiecare e important asa cum este!

Closing UGRAD IREX Workshop

Iaca am devenit cu acte in regula USA Alumni, ma mandresc cu asta si nu zic ca nu credeam ca nu voi ajunge sa spun asta. Am fost foarte aproape chiar sa nu o spun dar e bine ce se sfarseste cu bine.

In Chicago pe cand schimbam avioanele sa ajung in DC, am intalnit-o pe Corinush, cum am numit-o intr-un articol din august, prietena mea de Santa Clarita, Zeita CUCului si fata de Toefl 627. Imi amintesc acum cum eu incercam sa ma conectez la internet, ridic capul si vad ca cinea intoarce capul. E unul din momentele cand pur si simplu te ridici si sfarsesti intr-o indelunga imbratisare.

Asa inceput Moldova pentru mine. In avion fata care statea langa noi cred ca a auzit atata limba romantica incat ar putea da si la nepoti.

Washingtonul ne-a intampinat cu un aer european si calm. Mi-e imi amintea si avea sa-mi aminteasca si mai mult, sambata, de Londra.

Chevy Chase si Centru 4-H

Urma sa stam la centru 4-H (eu ziceam ca inseamna 4-Horses verzi pe pereti, caci simbolul e verde si era aproape pe orice perete) intr-o regiune care tot purta numele Chevy Chase: CC Police Department, CC History Town, CC Church, CC Magazin de Dulciuri, CC Beauty Salon (desigur mai exagerez si eu). Dar practic totul purta CC-ul in denumire. Eu cu Corinush, dupa ce am ajuns la centru si ne-am cazat am decis sa-l exploram. Cum eram pana cand unicii MD ppl care ajunsesera la DC.

Vazut multisoare chestii, noi ne uitam la casute si ne spuneam ca intr-o zi vom avea si noi una cam asa intr-un loc calm si unde istoria acopera neo-istoria. A fost foarte relaxanta plimbarea si timpul era asa cetoso-ploios ce da un aer aparte.

Seara la cina, echipa Moldovei s-a reunit, Alex si Mihai a ajuns din Washington (statu) apoi si Victoria era acolo, ca intr-un sfarsit sa ajunga cu mici peripetii si Tania cu Victor. Eugenia a stat mai multe pe la alte mese, pentru ca noi vorbeam romana, nu as fi vrut sa discriminez, dar pe bune, nu pot sta la o masa atatia oameni din Moldova si sa vorbeasca intre ei engleza si rusa. Apropo is foarte fericit ca in Nebraska nu am cantina si imi fac singur mancarea, mie mai mult imi convine asa.

Seara am jucat CUC (multumesc organizatorilor de la Cupa Patratelului Rosu pentru distractia care ne-au oferit-o in DC) iar ca premii au fost bomboane dinMD trimise de mamica: Chisinaul de Seara si Gloria, asa ca s-a meritat. Si apoi mi-a placut sa-i revad jucand in echipa, mi-a adus aminte de timpurile cand jucam inainte sa plecam in USA. Nu stiu daca le-a placut pe bune sau doar au fost nice cu mine zicandu-mi multumesc dar eu m-am simtit bine. Cred ca ii voi lua pe cativa in echipa mea de CUC.

Seminarele

As putea spune ca seminarele au fost instructive, dar pe atat de previzibile adica se putea usor de a spune acolo ceea ce ar fi vrut poate ei sa auda de la noi. Nu mi-a placut faza unde fiecare zicea ce a facut in USA, ceva de genul: Lauda-ma gura ca ti-oi da friptura, pentru ca stiu cat de inflorate sunt, mai ales dupa ce am auzit descrierea lui Armani, as fi izbucnit in ras, dar nu am facut-o dar nici nu prea am fost motivat.

Mi-a placut chestiuta de la urma cu scrisoarea, cica am luat o foita si un plic ne-am scris o scrisoare despre ce vrem, cum suntem acum, ceva ca www.futureme.org doar ca de data asta vei primi plicul in posta ta din MD peste 6 luni.

De asemenea am fost foarte mandru ca Victoria Vlad pentru ca a castigat Pasaportul Cultural si Tania Morari pentru Video, si mi-a placut sa bat din palme de fiece data cand se auzea Moldova prin sala, da un aer special si chiar vedeam doar Moldova in jur.

Eu la seminare ma gandeam mai mult la Talent Show decat insusi la seminare, pentru ca desi ma simteam comfortabil cu ceea ce voi face, chiar senin, oricum persista frica de penibiliatate, si de la faptul cum va reactiona lumea. Desigur se spune ca Curajul nu inseamna lipsa fricii, dar intalnirea cu ea. Asa ca Victor cand ma intrebat daca sunt decis sa merg pana la urma, am zis cu incredere: DA!

Am simtit si o mai multa aproapiere atunci cand Victor mi-a zis ca va iesi cu mine pe scena, apoi si ceilalti din echipa mi-au zis ca ma vor sustine, acum nu mai exista frica ci incredere. Asa ca le multumesc mult tututor ce au iesit pe scena cu mine, si celor ce m-au sustinut din sala si nu au zis: Copilu asta e nebun! (cei de pe facebook pot vedea video cu dansul meu aici – Chicken Dance&Macarena&YMCA)

Mi-a placut sa fac poze cu ai mei, sa merg pur si simplu pe drum in compania lor, sa radem, sa mancam ciocolate sau pur si simplu sa ascultam Pataraniile lui Mihai.

Aventurile Moldovenilor prin DC

Si daca deja ne-au dat diplome si am termina seminariile, ne-au lasat sa ne facem de cap si printre monumentele in DC. De la inceput noi ne-am divizat, pentru ca fetele au vrut sa faca Scavenger Hunt, dar noi pur si simplu sa ne plimbam si sa ne bucuram de soare. Si chiar cred ca divizarea a fost benefica pentru o acoperire mai buna a teritoriului si la faptul ca nu au existat incidente.

Asa ca eram eu, Corinush, Victor si Mihai.

Am inceput de langa Lincoln Memorial, un fel de Parthenon, de altfel cum nu doar eu am observat, multe din constructii aveau iz de arhitectura greceasca. Pe urma am mers un pic pe langa Memorialul celor cazuti in Koreean War.

Mi-e mi-a placut Washington Monument, pentru ca

1. voiam sa fac o poza a la Gavril,

2. Mi-a placut sa stau cu picioarele pe el.

3. Mi aducea amnte de filmul Atacul Martienilor si e foarte fain sa privesti cum zgaraie cerul.

Apoi am intrat prin muzeuri, unde iar am vazut animale impaiate, dinozauri, pietre, scoici, si alea alea, nimic foarte captivant.

Mi-e mi-a placut cum am vazut ghiocei langa un copac. Mi-a placut sa mananc portocale, pe care le aveam depozitate in geanta. Mi-a placut sa flutur drapelul meu de toate zilele in fata Capitoliului, si in fata Casei Albe si langa nenea cu aceleasi initiale ca si mine: Abraham Lincoln.

Mi-a placut sa comentam locuri impreuna cu MCV (iauti parca ar fi numarul 1105 in cifre romane). Sa comentam ca Capitoliul e mai frumos decat Casa Alba. Ca o cladire de langa Casa Alba e mai frumoasa si ea. Sa-i salutam pe lunetistii de pe casa si sa zicem ca am facut poze cu Obama, dar pentru ca el o iesit cu ochii inchisi in poze, Security ne-a facut sa le stergem.

Mi-a placut sa zicem ca anumite locuri pe care le-am vazut din departare, sau ne era lene sa ne ridicam la etajul al 2lea sa spunem ca am fost si acolo, doar ca nu se dadea voie de facut poze pe acolo.

Orasul e foarte frumos, si daca prinzi o zi cu soare, e o placere pur si simpl sa te plimbi prin centrul istoric fara o destinatie anumita si sa enjoy ceea ce iti iese in cale. Asa ca nu recomand locuri, recomand o plimbarica frumoasa.

Dar totusi pentru ca eu la niste prietene am vazut niste poze cu niste soldatei si voiam si eu dar nu staim precis unde sunt, am decis sa ne ducem la Arlington Cemetery, crezand ca acolo ii vom gasi. Ne-am pornit intr-acolo la 4.00, ca la 5.00 ultimul autobuz sa plece, desi ne-au zis ca la 4.30 ar fi trebuit sa fim inapoi.

Am ajuns acolo pe la 4.20… deci pe la 4.50 am fi fost inapoi daca am fi mers, totusi ceea ce urmat a fost partea mea preferata din DC plimbarica. Noua IREX ne-a dat un fel de taloane sa ne plimbam cu TourMobilu, dar noi nu prea l-am folosit, si pentru ca lumea era obosita am decis sa-l folosim la urma.

Cand sa intram in penultimul tur, cica trebuia sa schimbam taloanele pe bilete, fug eu repede cu Victor, acolo un nenea un pic a facut cap apoi ni le-a dat si cand ne-am intors, ia trenutul de unde nu-i. O doamna ne-a aratat ca daca fugim repede sus, la deal, pe langa Kennedy smth, ajungem trenutul care ne va duce inapoi, noi si asa fiind obositi, alergam printre semne pe care scris: No Jogging si oameni care se uitau straniu la noi. Ajungem noi acolo, urcam, cand nenea sofer ne anunta ca nu asta e trenutul, ca trenutul nostru de fapt e altul, inapoi la vale de acolo unde am fugit noi. Acum i-a-o valeleu tanase la vale. Parca eram jocul ala de la tetris cu matagonshi. Iar la fuga printre aceleasi semne, aceeasi oameni ce urcau la pas la deal, ca sa ajungem jos si alt nenea sofer sa ne zica ca de fapt trenutu nostru ar trebui sa vina in vreo 2 minute si sa parcheze pe alaturi. MCV deja se gandeau ca va treb sa sunam la taxi, toti gafaind, am intrat si in asta ultimul trenut si asta a fost. Eram fericiti.

In trenutul asta am aflat ca Canadian Geese (neamuri de-ale mele, presupun), au un partener toata viata si cand acesta moare, perechea vegheaza langa celalat pana si aceasta moare. Ciudat dar plin de insemnatate si ce poate fi vazut ca model. Nu am intarziat si ne-am ales cu o activitate sportiva pe masura.

Ultimele Momente in DC

Seara a fost disco. Unde pot spune ca a fost fain, adica mi-a placut sa sar in sus pan nu-mi mai simt picioarele, dar totusi inca mi-e dor de trance&house, acolo a fost mai mult muzica R&B mixata. Dar inainte de disco pe cand jucam pool cu niste ucraineni, se apropie de noi 3 Senioare din High Schoolurile americane ce aveau si ele un fel de conferinta acolo, si vorbeau cu noi, si ne intrebau de party, nu stiu, chiar nu credeam ca ele pot fi atat de naive si sa se comporte asa cand vad straini, precum imi spuneau colegii de camera. Si pentru ca nu le-au dat voi si lor la disco nostru, incercau ele sa ne convinga sa se dea drept Girlfriendurile noastre si sa intre si ele.

Fiecare UGRAD are povestea lui de America, si la fiecare e diferita, si uneori e interesant sa auzi altele dar e greu sa si sa le intelegi, asa incat fiind in DC am realizat ca am gresit foarte mult si ca ma voi revansa.

Trebuia dimineata sa ne trezim la 4.45 ca aveam autobuz la 5.15 care sa ne duca la aeroport, dar pentru ca eu nu am schimbat ora, m-am trezit la 4.25 ora din Nebraska, dar fiind 5.25 in DC. In 2 min eram imbracat si taraindu-mi bagajele.

Marissa mi-a zis ca tocmai 7 martie e ziua mea norocoasa, ca mai vine un autobuz. Si chiar asa avea sa fie.

Drumul inapoi

Pe cand taraiam bagajele si nu vedeam pe nime, ma mustra foarte mult constiinta. Imi parea rau ca nu i-amm strans mana lu Mihai si nu am imbratisat-o pe Alex cand ei au plecat la 3.45. Imi parea rau ca nu am vazut-o pe Corina si Victoria cumpleaca. Imi parea au pentru ca fiind inca in bulmaseala si adrenalina trezirii si grabirii, le-am zis lu Tania si Victor doar pa. Ma simteam super ciudat. Practic la asta ma gandii la tot drumul meu in autobuz pana la aeroport

Cand am ajuns la aeroport, sincer ma simteam ca nu stiam nimic unde sa ma duc si ce sa fac, si mergeam asa cum ma duceau peretii. Mi s-a luminat fata cand am vazut-o pe Corina pe langa United, ziua nu imi mai parea asa sumbra. Speram ca voi zbura iar cu ea inapoi. Ea cred ca era suparata pe mine ca m-am trezit tarziu, si avea motive sa fie.

La poarta de unde trebuia sa iau avionul am vazut-o si pe Victoria, si ma bucur ca am imbratisat-o inainte sa plece. La fel, aveam o placere deosebita s-o vad pe Corina nedormita si pur si simplu sa stau cu dansa si sa vorbesc, sau sa tac sau sa ascut.

Ea a plecat la 9.30. Eu urmam sa plec la 10.30… dar zborul e fost intarziat si am decolat la 11.30. In Chicago aveam doar 20 minute sa prindem celalalt avion. Si cursa noastra de alergatura printre terminale nu a fost cu folos. Asa ca verdictul ne-a fost: Urmatorul zbor e a 2 zi.

O zi gratis in Chicago

Fiind obisnuiti cu Greyhound, credeam ca va trebui sa petrecem o zi in aeroport si a dormim acolo. Era 1 pm iar zborul era la 8.30 am. Dar fericirea noastra, Doamna de acolo ne-a zis ca ne da camere in hotel si cate 15$ pentru mancare. Si asa puteam explora si orasul. Cum mi-am promis cand am plecat in ziua de Craciun din Chicag0.

Am luat un autobuz gratis spre Hotel. Si cand am ajuns acolo, dupa toate locurile unde am dormit anterior: Gari Greyhound, Autobuze Greyhound, Hosteluri Dubioase prin NYC, Chicago si Miami. Hotelul asta era de 27 de stele.

Camere mari, baie frumoasa si doar pentru 2 persoane, nu pentru 50. Televizor mare, ceai si cafea. Apoi am comandat si o pizza large si am mancat. Am cautat apoi pe net, si am gasit ca in camera care stam costa 150$ pe noapte – Crowne Plaza.

Ne-am dus iar in Chicago, era ciudat cum mergi pe strada si simti orasul atat de familiar, apoi si Caribou Cafe. A fost acolo un moment de fericire. De Life is Beautiful. Si atat mi-a fost dor de acest sentiment si nu stiu daca a fost catalizat de cineva sau pur si simplu m-a gasit pe mine.

Sloganul lui Caribou Cafe e: Life is short. Stay awake for it. si e atat de adevarat.

Mi-am luat cafeaua mea preferata – Northern Lite Latte Carmel, dar pentru ca de a inceput nenea de acolo nu a inteles exact si mi-a facut o Northern Lite Latte Turtle, m-am ales cu 2 cafele la un pret. Nu cred ca in MD ar fi fost posibil asa ceva. Pe un perete clietii lasau diferite mesaje, care mai apoi ajung pe servetelele si paharelele de la Caribou. Anume asta imi place la ei, apropierea de oameni, pe perete era pusa intrebarea: For what would you stay awake?

Eu am raspuns: Dreams. Dreams are way much better when you are not sleeping. Si chiar cred in asta, de asta va indemn si pe voi, nu lasati visele sa se piarda dimineata!

Ne-am intors inapoi la hotel si am mancat pizza ce mai ramasese si m-am uitat la Oscar. M-am bucurat ca Sandra Bullock a luat premiu pentru cea mai buna actrita. Chiar il merita!

A doua zi am luat avionul, am decolat la juma de ora de cum era programat. Eu fiind adormit nu prea am observat multe in timpul zborului. Dar la aterizare, au venit langa noi doua masini de ajutor, asa cum arata in filme, cand cineva deturneaza un avion, sau cand avionul aterizeaza cu probleme. Asa am inteles ca… am zburat, totusi asta nu ma face sa-mi fie frica sa mai zbor. O aterizare mai grea nu va rapi niciodata din fluturasii ce ii ai in timpul zborului.

Acum astept urmtoarea mea calatorie, unde sa pot defila cu steagul meu si sa ma simt mandru ca sunt din Moldova. De asemenea mi-e dor de Ugrazii mei cu care sper sa avem timpuri frumoase in MD sau pe oriunde ne-am afla. Pentru ca cei ce citesc acum si sunt viitori Ugrazi, e foarte important sa aveti o legatura intre voi.

QED.

• Acasă la Fluturaş!