Ca la creştini! Cu un ochi la slănină şi cu altul la făină

I se dedică lui Alexandru Curbet, confratele meu întru credinţă

Încă în 2005,  în timpul unui miting întru susţinerea “valorilor familiei tradiţionale”, activiştii gay strigau din urma lui Roy Ashburn, un senator republican, tată a 4 copii şi un opozant fervent al propunerilor privind extinderea drepturilor minorităţilor sexuale, că şi el este unul “din familie”. Şi n-au greşit deloc, dimpotrivă au fost profeţi, după ce homofobul de serviciu s-a deconspirat în cel mai ruşinos mod. Astfel, s-a mai confirmat o dată ipoteza că de cele mai multe ori anume gay-ii care vor să-şi ascundă orientarea sexuală sunt cei ce se pronunţă împotriva legilor antidiscriminare, ca să înlăture orice suspiciune vizavi de adevărata lor orientare sexuală.

Puţin probabil că am fi aflat adevărata faţă a senatorului ahtiat după valorile tradiţionale, biblice dacă nu ar fi surprins beat la volanul automobilului, cu un bărbat alături, după ce vizitase un bar gay. Strâns cu uşa la perete şi nevoit să-şi declare homosexualitatea, senatorul nu a putut invoca decât justificări jalnice în sprijinul ipocriziei sale. Cică, el ar fi fost doar purtătorul de cuvânt al alegătorilor, care l-au delegat să le reprezinte interesele.  Cred că acum, dacă tot nu mai poate fi o portavoce credibilă, se va putea dedica în exclusivitate iubiţilor săi, fără a mai cobi împotriva propriei naturi.

Referinţe:

1. http://www.gay.ru/news/rainbow/2010/03/12-17593.htm

2.http://www.realitatea.net/senator-american-opozant-al-drepturilor-homosexualilor–recunoaste-ca-e-gay_703891.html

3. http://en.wikipedia.org/wiki/Roy_Ashburn



Sursa
2010-03-12 13:04:58



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:19:04Mileștii Mici intră în segmentul premium cu Le Connaisseur Cuvée 2021 —» Fine Wine
03:03:08foarte simpatic —» turn up the silence
15:26:04Protest la Primăria Chișinău după demolarea Apartamentului deschis —» Curaj.TV | Media alternativă
09:48:55Purcari lansează colecția nouă de vinuri Parcela —» Fine Wine
05:01:11DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
14:28:08Clubul nostaligicilor după #urss —» Curaj.TV | Media alternativă
04:57:01DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru