Îmi place filmul italian, îmi place uşurinţa cu care italienii pot prezenta oribilul şi complexitatea cu care pot prezenta simplitatea. Îmi place realismul dur al lui Pasolini şi simbolismul lui Fellini, îmi place sensualitatea lui Bertolucci… uite că de Marco Ferreri am auzit recent, deşi toarnă filme de prin anii 1950. Primul film din videografia imensă a italianului s-a dovedit a fi Femeia Maimuţă.

Subiectul este simplu precum „dute-n pizda măsii!”, iar la Ferreri e un dute-n pizda măsi clar în adresa lui Federico Fellini, şi anume în adresa filmului recunoscut oficial drept capodoperă cinematografică – La Strada. Ferreri ia subiectul din La Strada, îl violează cinic, şi-l prezintă aşa cum vrea muşchiu lui. Aşa dar povestea, sau story-ul, pentru că filmul este story-telling în primul rând: Un aventurier împuţit întâlneşte o domnişoară care are o mare problemă, tot corpul îi este acoperit cu păr de maimuţă. Fata, cu numele Maria complexează din cauza blănii abundente şi nu prea comunică cu lumea. În mintea aventurierului apare o idee năstruşnică, şi anume, de a o prezenta pe Maria drept un fenomen găsit în Africa în timpul călătoriei sale. Setea nebună de bani şi faimă nu-l opreşte la nimic, acesta o duce pe Maria în grădina zoologică pentru a o învăţa să imite cimpanzeul, o pune să mănânce banane, să stea în cuşcă şi să sară prin copacul din curte atrăgând spectatorii şi bănuţii. Totul merge bine până în momentul în care Maria se îndrăgosteşte de aventurier, înţelege că acesta vede doar bani în faţa ochilor şi  fuge în mănăstire…. ce urmează? Urmează două variante de sfârşit, una tristă şi una mai pozitivă. Un film italian în adevăratul sens al cuvântului, pur şi simplu bellissimo.) Ferreri filmează ca nimeni altul, şi deşi s-a apucat de pictură recent, merită de-i studiat filmografia.