Vara anului 2008 a fost una destul de stresantă pentru mine, după 34 de examene în scris a câte 5 ore fiecare şi 5 examene orale, eram pur şi simplu epuizată. Chiar dacă de obicei sunt o fire relaxată şi cred cu certitudine că totul va fi bine la final, atunci chiar eram un pic pierdută, existau şi câteva circumstanţe agravante : examenele erau de master, profii erau francezi şi nu aveam încă nici o certitudine cu privire la ceea ce va urma.

Eram în aşteptarea rezultatelor atunci când m-am trezit la ora 6 dimineaţa în faţa uşii cu doi prieteni buni de-ai mei care nu mi-au lăsat prea mult timp de gândire, dar m-au anunţat rapid : «îmbracă-te, mergem la mare». Îmi plac aventurile, de aceea n-am mai pus întrebări suplimentare, gen dacă avem bilete de tren, unde mergem, ori dacă avem hotelul rezervat. După o oră şi jumătate ajungeam cu TGV-ul la Fréjus, pe Coasta de Azur. Urma să mergem şi la Saint Maxime şi Saint Tropez. Ajunsă pe Coastă, am uitat rapid de griji. Acolo oamenii chiar se bucurau de viaţă în purul stil franţuzesc. E imposibil să ajungi pe Coasta de Azur şi să nu devii brusc gurmand, la micul dejun aveam croasante şi suc de portocale, la prânz salate cu fructe de mare şi vin alb din regiune, seara peşte gătit în diferite feluri şi multă ingheţată de casă, care e absolut divină.

În una dintre seri, primăria locală organizase un festival de muzică franceza, iar invitata specială era Vanessa Paradis. Mai ţin minte şi acum cum îngânam Joe le taxi pe la 5 ani şi repetam mişcările de rumba pe care le făcea Vanessa în videoclip. De aceea am fost incântată s-o vad şi s-o ascult cântând live, chiar dacă vedeta era mult mai sexy la 15 ani.

M-a frapat cantitatea de oameni frumoşi la metru pătrat. Şoferul autobusului care ne ducea la mare semăna cu George Clooney, poliţistul cu zâmbet şmecher era copia lui Olivier Martinez şi aş fi jurat că chelnerul ce ne servea cafeaua e frate drept cu Patrick Dempsey. Regiunea era plină de ruşi care făceau mai mult shopping, decât plajă. Seara însă aceştia reapăreau în cluburi unde cheifuiau până dimineaţă.

După cîteva zile de prăjit la soare, am hotărât să mergem la Saint Tropez, sătucul miliardarilor din lumea întreagă.  Chiar dacă maşini gen Ferrari şi Aston Martin erau parcate peste tot, în orăşel domnea o linişte idilică. Terasele pline de oameni ce-şi savurează cafeaua, oamenii relaxaţi şi zâmbitori erau omniprezenţi . Am vizitat vechiul port şi câteva obiective turistice şi am decis ferm că acolo mă mut după ce fac 60 de ani.

A fost o vacanţă zen, plină de linişte, dar şi de petreceri până dimineaţa, m-am intors relaxată şi liniştită şi cu siguranţa că aceasta a fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea.