Vasile Tarlev - moştenitorul lui Vladimir Voronin?!

Se pare ca decizia despre succesorul lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului a fost luată definitiv. Sigur, dacă PCRM va mai obţine un rezultat suficient pentru alegerea preşedintelui ţării cu sau fără parteneri. Evenimentele de ultimă oră demonstrează că Vasile Tarlev este "unsul" lui Vladimir Voronin. De remarcat că actualul prim-ministru nu este membru de partid şi că înainte de a fi desemnat în calitate de premier, în 2001, a fost membru al Partidului Democrat.
Un publicist de la Chişinău se "indigna" că Vasile Tarlev apărea foarte des la "Moldova 1" şi "da indicaţii în stânga şi în dreapta". De Ziua Independenţei, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt au depus primii şeful statului, împreună cu premierul Tarlev şi ...vicespicherul Parlamentului, Maria Postoico. Unde a fost Lupu? Cu siguranţă, Lupu a fost scos din calcul şi prin urmare va apărea din ce în ce mai rar alături de preşedintele ţării şi primul-ministru.
Până acum, Hora Mare de Ziua Independenţei era dansată, cu transmitere în direct la "Moldova 1", de către Preşedintele Voronin. În acest an în Horă s-a încins premierul Vasile Tarlev, o dovadă în plus că se doreşte lustruirea imaginii acestuia şi creşterea popularităţii, pentru a fi şi în calitate de locomotivă electorală în 2009. Raitingul lui Tarlev se apropie de cel al lui Voronin aşa că are toate şansele să egaleze popularitatea primei persoane în stat într-un an şi ceva.

Se pare că şi în Rusia a fost desemnat favoritul cursei pentru fotoliul preşedintelui. Este prim-vicepremierul Ivanov, care are un mesaj foarte radical şi este mult mai periculos decât Putin.

Sursa
2007-08-28 11:05:14



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:11:17Richard Wurmbrand – Ferestre spre cer – 2 din 7 —» Curbet Alexandru
21:22:15New Theme: Twenty Twenty —» alexandrubitca
20:52:47Viber со своей рекламой... —» XStrafer's WebPlace : unconformable point of view.
20:21:32Legitimat de paznicul universității teologice —» Curaj.TV | Media alternativă
20:18:22Inevitabilul și ceea ce nu poate fi schimbat —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
16:42:12temps —» turn up the silence
16:29:24Câte locuințe au fost procurate prin programul ”Prima Casă”: Proiect electoral sau social?! —» Elena Robu
16:00:27În numele dreptului // Ziua internațională a drepturilor omului —» Moldova Creștină
15:53:36Primăria a angajat paznici pentru… bare —» Curaj.TV | Media alternativă
15:48:11Beer Simmered Beans —» ajna-blogging-press
15:35:53Premieră în industria vitivinicolă autohtonă: „Wine of Moldova” a obținut AUR pentru vinul în vrac —» Elena Robu
15:23:45Păziți-vă de aluatul fariseilor | Pastor Vasile Filat —» Moldova Creștină
14:53:51A murit solista trupei Roxette —» Elena Robu
12:33:04Un nou local pentru amatorii de vinuri – Decanter —» Fine Wine
12:20:48O nouă schemă de corupţie la Primăria mun. Chișinău şi Agenţia Servicii Publice —» Elena Robu
09:44:05Thick White Curtains —» Andrei Fornea
09:25:03ALT POEM SENTIMENTAL DE LA ALMA MATER... —» Leo Butnaru
09:20:49Best Home Design Ideas —» Andrei Fornea
09:14:49Велосипедная инфраструктура Кишинева: Острая необходимость и надежды на будущее —» Заметки Начинающего Журналиста
09:01:26Provocarea verii (turul doi) la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
08:12:56Moș Niculae. Top vânzări 2019 —» Gheorghe Erizanu
07:06:52UN POEM DE AZI, UN POEM DE DEMULT... —» Leo Butnaru
06:26:46Ткачук шь-о трас партид ку логотип копиат ши копий пе сченэ :) —» un alt blog
00:25:37Cu tartine de icra rosie si fara lumina —» Curaj.TV | Media alternativă
22:45:22Poliția Română continuă să se facă de râs —» Curaj.TV | Media alternativă