Unii creștini moldoveni din nou încearcă să distorsioneze realitățile

Observ cum în ultima perioadă blogosfera moldovenească este pur şi simplu asaltată de tot felul de bloguri aşa-zis creştine. Nu zic că ar fi rău, Doamne fereşte! Până la urmă fiecare e liber să scrie şi să facă ce vrea, că doar aşa ne-a spus domnul preşedinte Ghimpu.

De fapt fiecare e liber să scrie şi să facă ce vrea până la momentul în care nu aduce acuze sau jigniri total neargumentate şi lipsite de orice fundament unor oameni simpli sau instituţii ale statului. Am aflat cu surprindere de pe blogul basarabia91, pe care îl citesc cu plăcere până la momentul în care nu apar tot felul de articole în care unii “apărători ai creştinismului” încep să împrăştie ură prin societate(de parcă n-ar fi destulă),precum că la 18 decembrie 2009 Ministrul de Externe ar fi votat la Adunarea Generală a ONU nu ştiu ce lege care, în opinia creştinilor autori, ar duce la legalizarea homosexualismului în Moldova. Tot creştinii l-au acuzat pe Iurie Leancă precum că ar “sodomiza” Republica Moldova prin acest vot. Aceste acuze vin din partea unui ONG denumit “Pentru Familie”, de la declaraţia cărora a şi început un fel de psihoză creştină în stil moldovenesc.

Chiar ieri pe Facebook am fost acuzat de un prieten(de facebook) precum că l-aş aprecia pe Leancă pentru că a votat la ONU această lege. M-am documentat şi eu puţin în această problemă şi m-am convins încă odată în ce mod năstruşnic pot interpreta realităţile aceşti apărătorii ai creştinismului de pe tărâmuri moldave.

Ei bine, cei ce cântau prin biserici “Votaţi comuniştii!” mai mult chiar decât obişnuitul “Doamne Miluieşte”, se pare că nu vor să înceteze cu vechile lor îndeletniciri politice şi încearcă în orice chip şi fel să denigreze actuala guvernare.

La 18 decembrie s-a votat de fapt cu totul altceva, şi cred că opinia publică ar avea dreptul să cunoască adevărul, nu doar trunchierile comuniştilor care se proclamă apărători ai creştinătăţii. Ei bine, reprezentantul guvernului Moldovei la ONU a votat împotriva unui amendament propus de ţările musulmane, care ar fi îngrădit drepturile omului, în acel amendament nefiind specificat nimic despre legalizări de căsătorii homosexuale. Mai trebuie menţionat că amendamentul a venit asupra unui proiect de rezoluţie iniţiat de “Uniunea Europeană”, acolo unde cică am vrea şi noi vreodată să ajungem. Proiectul este denumit “Convenţiile Internaţionale în domeniul Drepturilor Omului”, iar dacă amendamentul propus de ţările islamice ar fi trecut, atunci alde Cociorva, Botnari şi ceilalţi indivizi cărora le place să schingiuască oameni vinovaţi sau nevinovaţi, ar fi făcut-o cu mai multă lejeritate, iar copii şi soţiile noastre ar fi fost şi mai mult limitate în drepturi. Mai precizez că împotriva amendamentului s-au pronunțat toate statele Uniunii Europene, dar și cele în care există o brumă de democrație.

Despre aceste lucruri cei care cică ar fi “Pentru Familie” n-au crâcnit, ei interpretând această lege într-un mod care a urmărit cu totul alte scopuri decât apărarea creştinismului.

În final, dau un sfat celor ce promovează asemenea bazaconii să încerce să se informeze puţin înainte de a le face publice.


Sursa
2010-01-14 12:37:45



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:34:18Vrea test poligraf în direct, la TV —» Curaj.TV | Media alternativă
18:58:23Au evacuat ghereta MoldPresa cu tot cu… ţigări —» Curaj.TV | Media alternativă
16:58:13POEZIA ȘI PISTOLUL —» Leo Butnaru
16:27:47Cuvintele pot mângâia, dar pot și dărâma / Între cer și pământ / Jon Kalman Stefansson —» Frinturi din suflet de femeie
15:52:0373 scientists study French Polynesia’s coral reefs – dive into what they find —» ajna-blogging-press
15:38:29Muzeul Literaturii Române e închis. Nu deranjați —» Gheorghe Erizanu
15:06:1599 reasons to cry —» turn up the silence
14:18:39VIDEO / FOTO / Start sărbătorilor de iarnă la bibliotecă —» BPR Ungheni's Blog
13:48:57Condorii Negri prezintă: ”DACII”, cântec-manifest în cinstea eroilor —» Nicolae Federiuc
12:34:15Poliţist, reţinut cu focuri de armă de CNA la Chișinău —» Elena Robu
12:06:29Trăiască schimbarea —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
10:56:50Lowes Wallpaper Border —» Andrei Fornea
09:23:30Poliţia se preface că face ordine pe Armenească —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:11Top 10 vinuri ale anului 2019 —» Fine Wine
07:22:40Rezultatele alegerilor din Marea Britanie. Victorie uriașă pentru Brexit —» Elena Robu
07:00:54Vai, sărmanul Vladic Musteață… prigonit de Plahotniuc :0 —» un alt blog
07:00:48Dezvoltarea colecțiilor în lumina Legii cu privire la biblioteci, 2017 —» Blog de biblioteconomie şi ştiinţa informării
06:07:38Family Room Furniture Ideas —» Andrei Fornea
04:04:13Despre frica moldovenilor de a vorbi și cum învățăm încă în școală să fim călcați în picioare… —» un alt blog
20:20:10Ziua Națională a Actorului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:50:01Doi ani de cand cancerul a venit în familia noastră —» Sunt MAMĂ!
17:36:12Au împrăştiat comercianţii stradali, chiar şi rulota cu carne —» Curaj.TV | Media alternativă
15:53:09Școala. O anchetă —» Gheorghe Erizanu
15:44:53Magia apare atunci când singuri ne creăm atmosferă —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
15:26:45Курортное — наш молдавский рай —» Бессарабские хроники