Nicolae Esinencu pare să fi făcut un gest reparatoriu necesar

Dacă scriitorul, poetul, dramaturgul şi publicistul Nicolae Esinencu, care i-a făcut azi să aştepte zădarnic deopotrivă pe Mihai Cimpoi şi pe Mihai Ghimpu, a făcut asta treaz, conştient, este demn de admiraţia mea şi a noastră (o să propun chiar să fie declarat senator onorific Hyde Park). După ce o seamă de gazetari şi altfel de artişti au mers cuminţi la preşedinţie să-şi ridice ordinele şi medaliile de la unsul ca preşedinte interimar al noii puteri, tocmai trebuia cineva să arate prin exemplu propriu că se poate şi altfel, mai demn, să refuzi pomana ipocrită, ori să-i arăţi valoarea (nu uitaţi că a fost recent dat Ordinul republicii şi lui Bodiu, de către Voronin, dar şi altor personaje îndoielnice) absentînd nemotivat de la ceremonia degradantă.
Dar şi dacă n-a ajuns la ceremonie pentru că a uitat sau se distra printr-o bodegă şi nu mai era capabil să-i onoreze cu prezenţa pe tovarăşii fripturişti, tot nu e de condamnat: e ziua lui azi. LA MULŢI ANI!


Sursa
2010-01-13 21:13:33



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:24:18(VIDEO) Patru cetățeni afgani urmau să achite două mii de euro fiecare, pentru a ajunge ilegal în România, iar de acolo în Germania —» Elena Robu
10:33:11Анонс: ДДТ выступит в Кишиневе с концертной программой "История звука" —» Заметки Начинающего Журналиста
10:09:21Editorial Elena Robu: Manipulările din diaspora —» Elena Robu
10:05:25Despre Chironda. Victor Chironda. —» un alt blog
09:38:31"Clacă Verde" в Ботаническом саду. Жителей города приглашают принять участие в улучшении сада —» Заметки Начинающего Журналиста
08:57:41Despre ritm și foc: Tempranillo —» Fine Wine
08:56:25Chocolate Brown Sofa —» Andrei Fornea
07:43:27Socializarea în mijloacele de transport —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
02:28:46Shooting Bench Plans —» Andrei Fornea
23:00:09Primii pași ai familiei mele spre o viață ecologică —» Sunt MAMĂ!
22:09:00Sunt mândru de ECHIPA MEA!!! —» Sandu GRECU
21:41:20De ce stă doamna Dăncilă prost… —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:17:24Când e timpul să facem prima greșeală? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:51:45O singură femeie pe gardul desenat cultural din sectorul 4 —» Curaj.TV | Media alternativă
20:23:42Despre exil şi comunism, film şi lansare de carte —» Curaj.TV | Media alternativă
20:10:11Sînt convins că noi le vom reuși pe toate —» Igor Dodon
19:46:13métempirique —» turn up the silence
19:10:10Новая волна массовых протестов в Грузии: Митингующие требуют избирательной реформы —» Заметки Начинающего Журналиста
19:07:37Republica Moldova s-a calificat la Cupa ATP —» Igor Dodon
18:07:24Pe genunchi 😅 —» Primul meu blog
17:56:18Arta de a cuceri lumea a sopranei Olga Busuioc —» Corina Cojocaru
17:25:24TOP 10 IDIOȚI UTILI. Iată cine a aruncat Republica Moldova înapoi în brațele rușilor —» Nicolae Federiuc
17:06:37Lecția Sandu —» Gheorghe Erizanu
15:46:18Faith, Worship, Serving, and Spiritual Gifts —» Erik and Elena Brewer's Weblog
15:45:17Noutăți Cartier pentru Gaudeamus 2019 —» Gheorghe Erizanu