Am aflat care sunt cei mai buni miniştri ai guvernului Filat

Așadar, ceea ce bănuiam cu o săptămână în urmă s-a adeverit. Doar premierul Vlad Filat și alți câțiva miniștri au primit calificative bune printre membrii actualului guvern, mai mult de jumătatea primind note sub 5.

Vlad Filat, 160 de voturi. Nota acordată de mine – 9. 38% dintre vizitatori i-au acordat prim-ministrului nota 10. Alți 34% l-au votat cu 9. 16% dintre vizitatori i-au acordat lui Filat nota 8. Așadar, 90% dintre vizitatori apreciază prestația lui Filat drept una foarte bună. În mare parte sunt de acord cu notele vizitatorilor, Filat pe alocuri surpinzându-mă în mod plăcut chiar și pe mine. Cel mai mare plus a actualului prim-ministru este cu siguranță politica externă pe care a promovat-o acesta în cele 100 de zile. A avut vizite la Bruxelles, București și Kiev. A semnat un nou acord cu FMI și a reușit să aducă sume considerabile de bani în țară. A reușit să impună autoritate și respect în guvern, totodată reușind să coaleze toate forțele care au format legislativul.

1. Iurie Leancă, 135 de voturi. Nota acordată de mine – 9. 40% dintre vizitatori i-au acordat Ministrului de Externe nota 10. Alți 30% notând-ul cu 9. Leancă este de departe cel mai apreciat ministru al actualei guvernări. Asta se datorează și faptului că s-a aflat tot timpul alături de Vlad Filat în vizitele din străinătate. Este de apreciat și discursul lui Leancă, care are o foarte bună priză la public.

2. Alexandru Tănase, 135 de voturi. Nota acordată de mine – 5-7. Tănase a primit peste 80% din note între 8 și 10 și este al doilea minstru în top după Iurie Leancă. Deși este un adevărat profesionist în drept și un om pe care îl apreciez foarte mult, Ministrul Justiției încă nu a dovedit nimic. Sigur, la Justiție e nevoie de mult mai mult timp decât în alte domenii pentru a aduce lucrurile în dormalitate, iar Tănase mai are tot timpul în față pentru a demonstra asta.

3. Veaceslav Negruță, 125 de voturi. Nota acordată de mine – 8. 35% dintre vizitatori i-au acordat lui Negruță nota 9, alte 37% apreciind-ul cu 8. Negruță a apărut destul de des în mass-media de când este ministru. A avut întotdeauna un discurs lucid și calculat, având și el un aport considerabil la acordul semnat cu FMI.

4. Valeriu Lazăr, 120 de voturi. Nota acordată de mine – 5-7. 63% dintre vizitatori i-au acordat lui Lazăr note între 8 şi 10, Ministrul Economiei fiind cel mai apreciat ministru care nu e membru PLDM. Deşi nu putem avea dubii în legătură cu profesionalismul lui Lazăr, care e unul dintre cei mai buni economişti din ţară, totuşi foarte mulţi vizitatori se arată nemulţumiţi de activitatea actualului ministru. Cred că încercarea lui Lazăr de a acoperi fărădelegile predecesorului său, l-au împiedicat pe acesta să obţină note mai bune.

5. Valeriu Cosarciuc, 127 de voturi. Nota acordată de mine – 8. 44% dintre vizitatori i-au acordat note între 8 şi 10. E un ministru care-şi face treaba.

6. Victor Catan, 124 de voturi. Nota acordată de mine – sub 5. 43% dintre vizitatori i-au acordat note între 8 şi 10. Probabil aceste note se datorează mai mult partidului care l-a propus la această funcţie decât reuşitele acestuia. Totodată 35% dintre vizitatori nu i-au acordat notă de trecere Ministrului de Interne. De la venirea lui Catan la MAI nu văd absolut nicio schimbare în bine. Poliţia Rutieră ia mită cu aceeaşi neruşinare, iar miliţienii se comportă la fel ca şi pe vremea lui Papuc. Ministrul Catan nu face notă discordantă cu arhetipul poliţistului – un tip incult pe seama căruia se pot face lejer glume.

7. Leonid Bujor, 120 de voturi. Nota acordată de mine – 5-7. Bujor a primit note între 8 şi 10 de la 36% dintre vizitatori, 31% neacordând-ui notă de trecere. Ministrul Educaţiei e un tip care pare că ştie ce face acolo. Parcă mă aşteptam la mai mult de la el.

8. Vitalie Marinuţă, 110 voturi. Nota acordată de mine – sub 5. 35% dintre vizitatori i-au acordat lui Marinuţă note între 8 şi 10, ca alte 35% să nu-i acorde note de trecere. Este cel mai bine clasat dintre miniştrii PL. Pentru mine Marinuţă e un fel de fantomă acolo la apărare. Nu l-am văzut aproape deloc să dea declaraţii. Nu i-am auzit poziţia faţă de NATO. Copii înrolaţi în armată mor şi acum ucişi în bătaie sau pentru că se sinucid.

9. Valentina Buliga, 115 voturi. Nota acordată de mine – 5-7. 30% dintre vizitatori i-au acordat singurei femei din guvern note între 8 şi 10. 40% nu i-au acordat note de trecere. Nu vreau să par meschin, dar la cum activează doamna Buliga se explică şi fluxul mare de miniştri care reprezintă sexul slab.

10. Vladimir Hotineanu, 120 voturi. Nota acordată de mine – sub 5. Cel mai slab ministru al PLDM(în opinia vizitatorilor) a acumulat 29% dintre note între 8 şi 10, ca 41% să nu-i acorde note de trecere. E un ministru slab, care-şi dă aere de mare expert. Nu voi uita niciodată cum domnul Ministru al Sănătăţii a spus că mai devreme sau mai târziu p tânără de 19 ani oricum murea, aşa că nu e mare pagubă că nu a ajuns ambulanţa la timp la ea.

11. Boris Focşa, 120 de voturi. Nota acordată de mine – 8. Focşa a acumulat 27% dintre note între 8 şi 10. PR-ul negativ venit din partea unor colegi de cultură ai domnului ministru, au făcut ca acesta să nu primească notă de trecere din partea a 38% dintre vizitatori. Cu toate astea, până acum Focşa mi-a făcut o impresie foarte bună. A reinstalat „Lupoaica”. În cel mai scurt timp în ţară vor apărea mai multe busturi ale lui Grigore Vieru. Încearcă să readucă problema lingvistică pe făgaşul normal.

12. Anatol Şalaru, 110 voturi. Nota acordată de mine – sub 5. 19% dintre vizitatori i-ai acordat Ministrului Transporturilor note între 8 şi 10. 47% nu i-au acordat note de trecere. O altă fantomă în guvern, pe care nu o văd mai deloc. Cu ninsorile din această iarnă s-a descurcat lamentabil, iar acum drumurile sunt pline de gropi.

13. Gheorghe Şalaru, 115 voturi. Nota acordată de mine – sub 5. 17% dintre vizitatori l-au apreciat pe Ministrul Mediului cu note între 8 şi 10. 40% nu i-au acordat notă de trecere. Despre acest Şalar nu pot să zic decât că e cea mai mare fantomă din guvern. Nu apare niciodată în presă. Nu îl cunoaşte aproape nimeni. De unde s-o fi luat în această funcţie?

14. Marcel Răducan, 103 voturi. Nota acordată de mine – sub 5. 16% dintre vizitatori l-au apreciat pe Ministrul Construcţiilor cu note între 8 şi 10. 50% nu i-au acordat note de trecere. Din câte ştiu acest minister nu trebuia să existe, dar de dragul parităţii funcţiilor a fost păstrat. Răducan pare că se ocupă acolo doar de „astuparea” hoţiilor predecesorului său, Baldovici.

15. Ion Cebanu, 120 de voturi. Nota acordată de mine – sub 5. Cum mai intră şi activişti înfocaţi ai PL-ului pe acest blog, se pare că aceştia sunt cei ce i-au acordat lui Cebanu cele 17% dintre note între 8 şi 10. Alţi 62% dintre vizitatori nu i-au acordat notă de trecere lui Cebanu. Nu cred că mai merită de vorbit despre lipsa crasă de profesionalism a lui Cebanu în acest domeniu. Sandu Grecu scria recent cum a acordat acest minister premiile în sport de la sfârşit de an. Toţi premianţii fiind halterofili de-ai lui Vacarciuc, adică votanţi PL.

16. Alexandru Oleinic, 110 voturi. 11% dintre vizitatori i-au acordat lui Oleinic note între 8 şi 10. 65% nu i-au acordat note de trecere. Despre Oleinic nu pot zice decât că deţine un minister care trebuia desfiinţat, dar de dragul parităţii funcţiilor şi a investiţiilor masive în campania AMN-ului, a fost păstrat.

În concluzie: Vlad Filat şi 3 miniştri PLDM cam duc în cârcă acest guvern. Miniştrii PL sunt de departe cei mai slabi, iar cei ai PD-ului sunt taxaţi datorită faptului că încearcă să-şi protejeze predecesorii.


Sursa
2010-01-13 12:23:37



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
04:48:54Ziua a treia de creație | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă