Fericire neștiută și de neconceput


Pe când abia trecuse de douăzeci de ani, Jonathan Edwards a ţinut o predică cu subiectul principal: “Cei evlavioşi au pregătită pentru ei o fericire neştiută şi de neconceput.” Textul era din 1 Ioan 3:2, “Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă.”

Gloria lui Dumnezeu nu constă doar în perceperea perfecţiunii Sale de către creatura Sa: fiindcă creatura poate să perceapă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi totuşi să nu se bucure de ea, ci s-o urască. Cei ce fac asta, nu-L glorifică pe Dumnezeu.

Gloria lui Dumnezeu nu stă nici în simpla discutare despre perfecţiunea Sa: fiincă cuvintele n-au alt folos decât să exprime sentimentele minţii.

Astfel, gloria lui Dumnezeu constă în faptul că creaturile Sale admiră, se bucură şi exultă de frumuseţea şi excelenţa Sa … Esenţa glorificării lui Dumnezeu … constă, astfel, în faptul că creaturile Sale se bucură de manifestarea frumuseţii lui Dumnezeu, care este bucuria şi fericirea de care vorbim.

Deci vedem că totul se rezumă la atât: sfârşitul creaţiei este că Dumnezeu poate comunica creaţiei Sale fericirea; fiindcă dacă Dumnezeu a creat lumea pentru a fi glorificat în creaţie, El a creat-o ca ei să se bucure în slava Lui: fiindcă am arătat că aceastea două sunt unul şi acelaşi lucru.

Nu-ți risipi viața, p. 17


Sursa
2010-01-08 08:27:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:52:02Google Home Mini условно бесплатно —» XStrafer's WebPlace : unconformable point of view.
11:06:01Cum se face performanță în vinificație? —» Fine Wine
10:20:36Elibereaza marfa pe datorie, face evaziune fiscala si cu fărîmături la zacuscă —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:49Pelmeni ca la Ural —» Bucataria Talinei - condimentat cu dragoste
08:23:29Craftsman Garage Door Remote Replacement —» Andrei Fornea
08:01:34Cunoaște-ți drepturile îmreună cu noi! —» BiblioCity
07:50:56Povești cu tâlc la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
07:37:28Beauty news: linia de produse bio de la Avon perfecte pentru tenul meu —» Life is too short to wear boring clothes. - A blog about travel, lifestyle, healthy life and fashio
07:12:30Rollo 2m Breit Ikea —» Andrei Fornea
20:44:07Obligați să facă ”pomană” la Biserica din Trușeni —» Curaj.TV | Media alternativă
20:11:08Lansare carte de Paul Goma la Gaudeamus —» Curaj.TV | Media alternativă
17:24:27Theses on the Philosophy of History, boss —» turn up the silence
17:21:02Stig Simeon Frøyshov – Distincţia dintre slujbele de catedrală şi cele monahale —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
16:37:53Earl Grey Verrine With Meringue Bites And Orange-Scented Cream —» ajna-blogging-press
15:28:11Serghei ESENIN: DOUĂ POEME CELEBRE —» Leo Butnaru
15:25:50Soluții —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:03:14Înveți să te pregătești sau să faci lucrurile? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
12:21:42Maia Sandu, un exemplu de urmat —» un alt blog
11:23:16Trӑim ca-n poveste! —» Un PUNCT din .FR
10:55:30Când politicienii… – completează cu ce vrei —» apostu
10:30:43Învățăm să fim sănătoși la bibliotecă —» BiblioCity
09:54:50Industrial Dining Room Table —» Andrei Fornea
09:50:09Frightening Frequencies: The Dangers of 5G —» ajna-blogging-press
09:46:53Moldtelecom, cind ați făcut ultima inventariere? —» Curaj.TV | Media alternativă
09:28:01Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama —» Frinturi din suflet de femeie