Azi sărbătorim Naşterea Domnului!!!

Nasterea

Tot timpul suntem acuzaţi noi creştinii ortodocşi că am fi supuşii Moscovei de aceea că sărbătorim Naşterea Domnului pe 7 ianuarie, dar oare e mai bine cum face Mitropolia Basarabiei sărbătorind şi pe noi şi pe vechi? Apropo problema calendarul nu e ceva nou la noi în spaţiul acesta nistrean, în anii 1924-1940 s-a încercat introducerea stilului nou cu forţa dar creştinii noştri au rezistat, dar ideea esenţiala care este: Nu suntem noi în măsura să hotărîm care calendar este cel corect de aceea trebuie să ne ţinem de tradiţia bisericii locale, căci doar biserica, nu clădirea ci comunitatea de preoţi şi creştini în frunte cu Mîntuitorul Hristos este infailibilă, deci dacă în RM conform dreptului canonic activează Mitropolia Moldovei în frunte cu ÎPS Vladimir, suntem datori să respectăm ceea ce spune biserica, dacă am fi trăit în România am fi respectat stilul nou conform bisericii căci ruperea de biserică înseamnă ruperea de succesiunea apostolică şi deci depărtarea de Hristos care a întemeiat biserica, dacă nu ne ţinem de biserica local riscăm să fim schismatici asemeni sectelor sau în România asemeni Bisericii de stil vechi ce activează acolo în mod necanonic. Deasemenea atenţionez pe toţi asupra termenului folosit cu referire la calendar: folosim stil şi nu rit căci Biserica de rit vechi desemnează deja alt lucru, asta în atenţia jurnaliştilor care fac deseori această greşeală. Şi după o introducere cam lungă revin iarăşi la început: să nu pierdem esenţa sărbătorii, Naşterea Pruncului – Hristos în ieslea Betleemului, căci observ că lumea reduce tot la un oarecare Moş Crăciun, care paradoxal vine şi la Anul Nou şi la Crăciun plus la toate mai vine şi pe două stiluri, sărmanii părinţi… Şi ca să închei pe o notă frumosă Vă felicit pre toţi cu Naşterea Pruncului Iisus în ieslea Betleemului, vă doresc ca acest prunc şi Mîntuitor al lumii să se sălăşluiască în sufletele d-voastră ca să simţiţi adevărata bucurie a Crăciunului!!! La mulţi ani!!!
ieslea iesle1


Sursa
2010-01-07 18:59:01



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:06:01Cum se face performanță în vinificație? —» Fine Wine
10:20:36Elibereaza marfa pe datorie, face evaziune fiscala si cu fărîmături la zacuscă —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:49Pelmeni ca la Ural —» Bucataria Talinei - condimentat cu dragoste
08:23:29Craftsman Garage Door Remote Replacement —» Andrei Fornea
08:01:34Cunoaște-ți drepturile îmreună cu noi! —» BiblioCity
07:50:56Povești cu tâlc la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
07:37:28Beauty news: linia de produse bio de la Avon perfecte pentru tenul meu —» Life is too short to wear boring clothes. - A blog about travel, lifestyle, healthy life and fashio
07:12:30Rollo 2m Breit Ikea —» Andrei Fornea
20:44:07Obligați să facă ”pomană” la Biserica din Trușeni —» Curaj.TV | Media alternativă
20:11:08Lansare carte de Paul Goma la Gaudeamus —» Curaj.TV | Media alternativă
17:24:27Theses on the Philosophy of History, boss —» turn up the silence
17:21:02Stig Simeon Frøyshov – Distincţia dintre slujbele de catedrală şi cele monahale —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
16:37:53Earl Grey Verrine With Meringue Bites And Orange-Scented Cream —» ajna-blogging-press
15:28:11Serghei ESENIN: DOUĂ POEME CELEBRE —» Leo Butnaru
15:25:50Soluții —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:03:14Înveți să te pregătești sau să faci lucrurile? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
12:21:42Maia Sandu, un exemplu de urmat —» un alt blog
11:23:16Trӑim ca-n poveste! —» Un PUNCT din .FR
10:55:30Când politicienii… – completează cu ce vrei —» apostu
10:30:43Învățăm să fim sănătoși la bibliotecă —» BiblioCity
09:54:50Industrial Dining Room Table —» Andrei Fornea
09:50:09Frightening Frequencies: The Dangers of 5G —» ajna-blogging-press
09:46:53Moldtelecom, cind ați făcut ultima inventariere? —» Curaj.TV | Media alternativă
09:28:01Viața la feminin - Cincizeci plus. Mama —» Frinturi din suflet de femeie
08:57:21Mobelprogramm Uno —» Andrei Fornea