Grupurile pe Facebook

Eu speram ca în anul care vine să dispară unele grupuri inutile de pe facebook. Dar nu, ele continuă să apară. „Nu mergeţi acolo!”, „Boicotăm asta” şi alte denumiri. Ce îmi place mie la grupurile astea care cer subtitre în română sau ca Basarabia ori Transnistria să devină pământ românesc, este încăpăţânarea membrilor de a scrie incorect.

Ei nici nu vor, nici nu pot sa scrie corect. Şi nu este vorba de greşeli simple – scăpat o cratimă, băgat unde nu trebuie cratimă (şi eu mai fac din astea) sau reguli care provoacă discuţii până astăzi. Eu tot fac greşeli, se mai întâmplă, dar aici sunt cuvinte care din clasa a II-a erau scrise cu litere mari pe tablă ca să ştim cum să scriem corect.

ALEE, IDEE – se scriu exact aşa ca şi GONOREE.

INFLUENŢĂ, PROIECT, CREIER.

Dar nu, pe grupurile „naţionaliste” este ideie, idea, influienţa, proect, creer, veaţă, a scri, românizm şi comunizm şi câte mai sunt.

Dacă tot ne pricepem să creăm grupuri, să devenim membri şi să comentăm, cât e deja să intrăm pe www.dexonline.ro şi să verificăm dacă este cuvântul. Nu, noi nu trebuie să răsfoim pagini întregi în DEX, mai ales dacă nu prea ştim alfabetul, lucrurile devin şi mai complicate, doar mergem pe dexonline.ro.


Sursa
2010-01-07 14:48:44



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

22:23:29Amman in imagini —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:41:38Pe cât de important poate fi adevărul? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
19:23:08Ucraina în limba română 28: Bugetul 2020 – priorități sociale, de apărare și diplomație —» Curaj.TV | Media alternativă
18:15:44Lipsa creșterii spirituale te siacalifica de la slujirea in Evanghelie —» Moldova Creștină
16:59:01Imagini apocaliptice: 90% din Veneţia, înghiţită de apă de până la doi metri —» Elena Robu
16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
16:09:30Ion Chicu, premierul desemnat de Igor Dodon —» Elena Robu
15:42:57©️ Învață să fii fericit aici și acum… —» Licurici de suflet
15:09:47Vor discotecă în sat, dar distrug scaunele —» Curaj.TV | Media alternativă
15:01:26Essencial Home Office Interior Design Tips —» ajna-blogging-press
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
14:06:50Am avut discuții separate cu toate fracțiunile din Parlamentul Republicii Moldova —» Igor Dodon
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:58:19Light Up Air Jordans —» Andrei Fornea
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu
06:42:53Walmart Landscaping Rocks —» Andrei Fornea
03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu