“Presa nupţială” din Moldova = Makler 2


Floarea Miresei

Mă gătesc să fiu mireasă…! De la pantoful miresei, cravata mirelui şi până la tortul de nuntă mai sunt o mie şi unu de mărunţişuri de care inevitabil trebuie să ţii cont.

Fiindcă pregătirile au început deja să-mi dea nervii peste cap şi să-mi sece răbdarea am încercat să apelez la presa de specialitate. Mă gândeam că poate îmi oferă ei nişte soluţii concrete, avantajoase şi de calitate, aşa cum vrea fiecare moldovean.

Rezultatul a fost mai mult decât surprinzător (sau, ca la moldoveni): Doar două reviste pe piaţa noastră foarte plină de cununii şi divorţuri, reviste care arată destul de bine, însă doar pe copertă. Primul lucru care m-a dat pe spate a fost preţul acestora: 100 de pagini color – nici mai mult, nici mai puţin decât 49 – 65 lei. Comparând cu alte produse din vitrina chioşcului, de exemplu revista celor mai influenţi 50 de Moldoveni, ediţia 2009, care are 240 de pagini color valoroase, bilingvă, costă 50 de lei, acest preţ mă pune pe gânduri.  Până la urmă cumpăr magazinul care era mai ieftin (49 lei) şi descopăr că este un adevărat magazin, cu rafturi bine poziţionate pe absolut toate paginile. Da iaca ce-mi trebuia mie, adică sfaturi pentru miri, idei pentru o nuntă originală, diverse modele de accesorii şi alte detalii ale nunţii, aşa şi nu am găsit. Doar nişte adrese unde pot găsi anumite servicii pe internet sau prin Chişinău şi nişte articolaşe copiate din presa românescă. Majoritatea din ce am văzut era pentru mireasă, dar ce să fac cu mirele, curată discriminare!

Gândindu-mă la o soluţie, nu văd decât un 7 aprilie pentru acest domeniu, că loc de încă vre-un produs pe piaţă chiar nu mai este. Ori noi ducem lipsă de jurnalişti care să scrie bine în domeniu, ori aceste “magazine” nici nu-i caută. Nu-mi rămâne decât să cerşesc sfaturile bunelor prietene deja măritate, să-mi ard bine imaginaţia şi să-mi rog prietenii de peste Prut, dacă vin acasă curând, să-mi aducă ceva reviste de pe-acolo. Poate ciugulesc nişte idei concrete, avantajoase şi de calitate. Nu de altă, dar aici doar de reclamă am parte, iar pentru asta nu e nevoie de reviste colorate de zeci de lei, e deajuns un ziar “tolstîi”, bisăptămânal, care are chiar mai multă publicitate pentru servicii de nuntă.

Continui să mă pregătesc să fiu mireasă…


Sursa
2010-01-05 22:46:58



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
14:06:50Am avut discuții separate cu toate fracțiunile din Parlamentul Republicii Moldova —» Igor Dodon
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu
06:42:53Walmart Landscaping Rocks —» Andrei Fornea
03:00:16Let’s go —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:50:24Reacții din UE cu privire la situația din Republica Moldova —» Elena Robu
20:37:56Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului —» Elena Robu
20:03:04Critica unei soluții negândite și nedrepte a CCR referitoare la modificările Legii dării în plată —» Drept MD
18:51:57Criză politică peste Prut, a picat Guvernul #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
18:47:06Hora Științei a poposit la grădiniță —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
17:28:38Şi-a organizat ”biserică” acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
16:18:00Aparențe —» Primul meu blog
15:36:47Vă invităm la o seară duhovnicească cu scriitorul Ion Bradu —» Tineretul Ortodox
15:25:07Top vânzări carte pentru copii, octombrie 2019. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
15:08:47#viațădefamilie —» lolamajeure | sex. intimitate. discuţii nocturne
14:20:50Cum să-ți dezvolți răbdarea [Pastor Vasile Filat, 2019] —» Moldova Creștină