Doar 15 mii moldoveni s-au vaccinat împotriva gripei pandemice. Moldova ar putea renunța la o parte din dozele de vaccin



Cca 15 mii de moldoveni s-au vaccinat împotriva gripei pandemice, a anunțat ministrul sănătății Vladimir Hotineanu. Potrivit acestuia, vaccinul nu este foarte popular printre moldoveni, iar autoritățile vor estima dacă au nevoie de un număr atât de mare de medicamente antivirale. "Vom evalua situația și vom vedea dacă mai avem nevoie de astfel de doze. Dar, după părerea mea, cred că nu vor fi necesare atât de multe vaccinuri. Vaccinarea pe care o facem acum este pentru a ne proteja acum de virusul care bântuie încă prin țară, dar în special pentru valul doi al epidemiei care va avea loc în martie-aprilie.
                                                                                                                  
Nu avem informații să fi fost vreo complicație la cele 15 mii de vaccinuri administrate", a mai precizat Hotineanu pentru ProTV Chișinău.

UNIMEDIA amintește că R. Moldova a primit recent de la România cca 150 de mii de doze de vaccin și urmează să mai primească alte 950 mii doze de la Organizația Mondială a Sănătății. 


Sursa: UNIMEDIA cu referire la ProTV Chișinău 




Sursa
2010-01-05 02:05:01



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:24:51CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
16:31:58©️ Să ai alături omul cu care îți va fi comod să vorbești despre lucrurile incomode.. —» Licurici de suflet
15:54:01Jurnal de tată: Ilinca a făcut primii pași —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
14:19:08Diaspora —» Primul meu blog
12:34:14Cât tupeu: Socialiștii românofobi cer ajutor României —» Elena Robu
11:56:46Best Ergo Chair —» Andrei Fornea
11:54:25Angela Stafii într-un VIDEO pentru diaspora: Cum facem față schimbărilor și cum ne adaptăm într-o nouă societate —» Elena Robu
08:44:58Nou: Malbec de Purcari 2018 —» Fine Wine
08:31:14Microfiber Couch Reviews —» Andrei Fornea
07:54:22Menards Wood Stoves —» Andrei Fornea
07:30:58The Gospel & Social Media —» Erik and Elena Brewer's Weblog
21:23:53Ucraina în limba română 29: Libertatea de exprimare și a presei în Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:40Bobocii din clasele a X-a au devenit liceeni cu actele în regulă.. —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
17:45:53Arhitectura – muzica încremenită. 110 ani de la naşterea arhitectului Valentin Voiţehovschi —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
16:44:35Test: află ce spune despre tine poziția în care dormi —» Divers Media
15:47:53Gaudeamus 2019. Lansările Editurii Cartier —» Gheorghe Erizanu