În unison cu Lupu, Roşca şi Diacov doresc consens politic, iar Urechean propune un Guvern anticriză

La ultima şedinţă a Parlamentului din actuala sesiune, la tribuna centrală au fost prezentate patru discursuri ale liderilor fracţiunilor PPCD, PD, AMN şi PCRM, plus alocuţiunea finală a spicherului Marian Lupu. Deşi au ieşit toţi vorbitorii (nu-i pot numi pe toţi oratori) cu texte scrise, Roşca şi cu Diacov au improvizat o mare parte a discursului şi le-a reuşit, în special (nu e de mirare) lui Roşca (care, în opinia ziariştilor, a avut cea mai bună intervenţie). Urechean şi Ostapciuc nu şi-au ridicat ochii de pe foile scrise de alţii, iar Lupu a repetat textul expus ieri la conferinţa de presă.

Liderii PPCD şi PD au vorbit despre necesitatea continuării dialogului şi consensului politic în vederea promovării intereselor statului. Roşca şi Diacov au regretat atacul pornit de preşedintele ţării împotriva opoziţiei şi gestul şefului statului de concentrare a finanţelor şi susţinerea financiară "pe principii politice" a aleşilor locali. Ambii au criticat modul în care a fost lansat planul moldovenesc de reglementare transnistreană, însă la acest capitol poziţiile lui Roşca şi Diacov diferă un pic. Liderul creştin-democrat a criticat în termeni duri consultările moldo-ruse, "între pisică (Rusia) şi şoarece (Moldova)", la fel ca şi intenţia de a organiza alegeri parlamentare anticipate şi de a le oferi celor din stânga Nistrului locuri în Parlament şi în Guvernul central. El a spus că PPCD are o poziţie clară în ce priveşte reglementarea transnistreană şi care reiese din Legea privind principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene, din 2005.
Liderul democrat afirmă că formaţiunea sa va susţine orice plan de reglementare transnistreană, dacă acesta va fi aprobat în format "5+2" şi va contribui la reîntregirea ţării şi nu la dispersarea ei. Diacov a spus că PD nu se teme de alegeri parlamentare anticipate.
Ambii lideri de partid au criticat atacurile guvernării asupra opoziţiei în perioada electorală, fapt care ar fi dus, în opinia lui Diacov, la distrugerea coaliţiei. Preşedintele PD a enumerat mai multe cazuri când structurile statale, inclusiv deputaţi din PCRM, au "convins" candidaţii democraţi să nu participe la alegeri din partea PD ori i-au scos "ilegal" pe tuşă. Această declanşare a lui Diacov, care a atacat persoane concrete (şeful de la CFM, Miron Găgăuz, deputatul PCRM Popa etc) l-a deranjat pe Marian Lupu, care i se plângea în prezidiu lui Iurie Roşca (probabil au avut o înţelegere să aibă mesaje constructive, în vederea relansării consensului).
Discursul lui Urechean a fost unul plictisitor, inclusiv datorită modului de prezentare monotonă a acestuia. El a adus critici guvernării comuniste, evidenţiind că lucrurile în R. Moldova merg din ce în ce mai rău. Ceea ce s-a reţinut din mesajul lui Urechean este propunerea de a crea un "Guvern apolitic, anticriză" în viitorul cât mai apropiat. La sfârşitul discursului, liderul AMN le-a dorit deputaţilor "cât mai mult soare (soarele este simbolul AMN)", truc utilizat pentru prima dată anul trecut de vicepreşedintele fracţiunii AMN, Veaceslav Untilă. Însă de această dată, ex-primarul general de Chişinău a fost neinspirat, deoarece nu e bine să repeţi ceea ce este deja "irosit", dar cel mai grav e să doreşti "cât mai mult soare" în condiţiile în care Moldova este pârjolită de câteva luni şi în ţară este o secetă similară celei din 1946, când de foamete au murit sute de mii de moldoveni. Ar trebui să fie mai atenţi cei care pregătesc mesajele acestui lider de partid.
Liderul fracţiunii PCRM, Eugenia Ostapciuc, face progrese în citire, făcând mai puţine greşeli decât le făcea anterior, ceea ce este un lucru de salutat. Ea a evidenţiat asupra continuităţii reformelor "în conformitate cu progralemele PCRM şi ale Guvernului". Totodată, a menţionat că s-au realizat acum anumite reforme cu efecte negative de scurtă durată (Legea patentelor, Legea despre medicul veterinar, impozitarea imobilelor etc) dar care vor avea un efect benefic în viitor. Ostapciuc a vorbit despre buna colaborare pe care fracţiunea a avut-o cu Guvernul şi ministerele, dar şi despre colaborarea Parlamentului cu preşedinţia. Nu a pomenit nimic despre consens ori colaborare în Legislativ.
În schimb, Marian Lupu a reiterat mesajul adresat joi la conferinţa de presă, insistând asupra necesităţii unei colaborări strânse între putere şi opoziţie. El a mai spus că Parlamentul nu mai trebuie să fie o maşină de vot, ci să controleze eficienţa aplicării legilor.
De luni deputaţii pleacă în concediu. Unii la mare, alţii la munte ori în locuri exotice. Numai cetăţenii ţării rămân cu problemele lor. (Ar trebui să mă gândesc şi eu la odihnă...)

Sursa
2007-07-27 13:41:31



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:36:21Masurile legislative ale Romaniei de aderare în NATO - Plop Andrei —» plop andrei
15:14:53Neutralitatea României din primul război mondial - Plop Andrei —» plop andrei
15:07:51Realpolitik-ul lui Putin.- Plop Andrei —» plop andrei
15:03:55Istoria şi geopolitica Ucrainei - Plop Andrei —» plop andrei
14:18:40Biblia – Inspiraţia Scripturii —» O parte din Mine
14:17:31Cât timp pregătesc o predică? | Pastor Vasile Filat —» Moldova Creștină
11:10:10Pottery Barn Slipcovered Sofa —» Andrei Fornea
10:33:43Cetățean al României a vrut să iasă din R. Moldova cu 21 mii de euro nedeclarați. Urma să ajungă în Franța —» Elena Robu
10:21:53Boris Johnson transmite că au fost făcute progrese în negocierile pentru Brexit —» Elena Robu
09:54:54Decoration Ideas Living Room —» Andrei Fornea
20:54:45Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă… —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:07:26În Indonezia va începe Școala Timotei în anul 2020 —» Moldova Creștină
17:32:08Pentru un oraș curat și plăcut! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
15:56:10Bats—sophistication in miniature —» ajna-blogging-press
14:58:24(VIDEO) Ei sunt beneficiarii furtului miliardului. Alexandru Slusari a anunțat numele acestora —» Elena Robu
13:38:1121 de candidați vor să ajungă primar general al municipiului Chișinău —» Elena Robu
13:19:43La cinematograful Patria Loteanu s-au reluat proiecţiile filmului „SIBERIA DIN OASE”, un film de Leontina Vatamanu —» Заметки Начинающего Журналиста
13:04:51Doru Ciocanu. O autobiografie —» Gheorghe Erizanu
12:52:02Românii sunt cel mai mare grup de imigranți din Germania —» Elena Robu
12:35:31Cum să te integrezi în biserică? | Pastor Vasile Filat —» Moldova Creștină
10:28:42Small Guest Room Design —» Andrei Fornea
10:28:2044.000 de pahare de vin consumate la a doua ediție a Festivalului Vinului Moldovei, Snagov —» Blog de călătorii
09:43:42Influenceri și lideri de opinie sparg stereotipurile despre sănătatea reproductivă în cadrul campaniei „Let’s talk”/“Hai să vorbim!” —» Заметки Начинающего Журналиста
09:35:25Despre cei 21 de candidați la funcția de Primar General al Chișinăului —» un alt blog
08:21:23Raport de activitate pentru anul de studii 2018-2019 —» Blogul elevilor din satul Chetrosu