Drepturile de autor te-ar putea falimenta


Răsfoind câteva zile în urmă pe net, am dat de-o ştire în care zice că “Drepturile de autor sar la gâtul businessului cu muzica online”. Asta fiindcă dacă vă gândiţi să începeţi o afacere lansând un magazin gen iTunes sau un radio pe internet, aţi putea avea o surpriză: plata drepturilor de autor v-ar putea falimenta.

Relaţiile dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor sunt reglementate prin intermediul unor metodologii specifice, care fixează tarifele pentru difuzarea muzicii pe internet sau telefonul mobil: download, streaming (oferirea spre ascultare), muzica de fundal, webcastingul (programe originale radio sau TV, transmise doar pe web) şi concertele transmise online şi/sau pe mobil. Actuala metodologie, intrată în vigoare în ianuarie 2005, urmează să fie înlocuită de o alta, pentru care s-au derulat negocieri între Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) şi reprezentanţii utilizatorilor: Orange, Vodafone, Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor (ANISP), Asociaţia Pentru Tehnologie şi Internet (APTI), Asociaţia Operatorilor Mobili şi Arhexim. În prezent, negocierile au încetat, deoarece s-a iniţiat procedura arbitrajului.

În acest context, oare drepturile de autor nu încurajează pirateria?

Posted in piraţi Tagged: drepturi de autor, piraterie

Sursa
2010-01-04 10:28:35



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

02:09:57Why Canadians send me to the Russians?! —» plop andrei
22:30:08Иван Фёдорович Александровский - русский художник, фотограф, инженер и изобретатель. —» Удивительные истории из жизни великих людей
20:42:54“Crime Against Democracy”: U.S. Backed Fascist Coup in Bolivia —» ajna-blogging-press
20:35:46Poliţia sperie taximetriştii din staţie şi intersecţie —» Curaj.TV | Media alternativă
20:28:58Crater în asfalt lîngă Tîrgul de iarnă, SRI şi Casa Poporului —» Curaj.TV | Media alternativă
19:04:49Ziua Internațională a Studenților celebrată de către membrii ASCOM —» Tineretul Ortodox
13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea