MINISTRUL JUSTIŢIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA, TENTAT SĂ INFLUENŢEZE SISTEMUL JUSTIŢIEI ECONOMICE


După ce regimul dictatorial a pierdut frâiele puterii, noua guvernare si-a luat angajamentul ca, printre multe alte schimbări, să elimine corupţia din sistemul judiciar şi, totodată să contribuie la crearea unei justiţii independente.

Astfel, imediat ce şi-a luat funcţia în primire, noul ministru al justiţiei, Alexandru Tănase, a anunţat reforma sistemului judecătoresc şi a promis că nu va urma exemplul fostei guvernări şi nu se va implica în procesul judiciar. Nu mai este un secret faptul, că, drept consecinţă a modului în care regimul dictatorial a influenţat justiţia, şi instituţiile statale cu putere de decizie, şi a încercat să monopolizeze mediul de afaceri, Guvernul Republicii Moldova s-a ales cu zeci de dosare la CEDO şi sistemul judiciar este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai instabile şi corupte din regiune.

Dar să revenim la reforma anunţată de domnul ministru, Alexandru Tănase. Mai exact, ţinem să precizăm că domnia sa anunţase lichidarea instanţelor economice, ca prioritate acestui proces şi chiar subliniase că va fi elaborat un proiect de lege în acest sens. Se precizase foarte clar că atât proiectul de lichidare a instanţelor economice cât şi reforma judiciară generală aveau ca scop principal eliminarea corupţiei, a lipsei de profesionalism şi a incompetenţei şi că vor fi excluşi din sistemul judiciar toţi judecătorii „infestaţi” de corupţie.

Aceste declaraţii şi proiecte extrem de determinate ale dlui ministru Alexandru Tănase i-au pus pe gânduri pe mulţi dintre magistraţi şi au produs panică printre acei judecători care şi-au cumpărat scump un post în special în sistemul judiciar economic (se ştie că „tariful” pentru un asemenea loc putea ajunge şi la câteva zeci de mii de euro) şi nu au reuşit încă să-şi amortizeze costisitoarea „investiţie” cu suficientă mită şi printre acei care s-au deprins cu o viaţă de lux şi au făcut din actul de justiţie un business.

La început, reforma în justiţie părea a fi una de perspectivă, toate speranţele îndreptându-se către dl ministru Tănase, un reprezentant de seamă al elitei juridice din Republica Moldova şi un bun cunoscător al principiilor fundamentale ale jurisprudenţei internaţionale. Este ştiut că, domnia sa, în perioada regimului totalitar s-a evidenţiat ca un înverşunat militant al drepturilor omului şi al independenţei în justiţie.

Dl Tănase şi, de fapt, toţi acei din echipa premierului Vlad Filat, care au simţit pe propria piele abuzurile regimului Voronin şi s-au lovit de corupţia şi „gâlmele” din sistemul judiciar şi din instituţiile statale importante, au dovedit că nu doresc să continue metodele abuzive al fostei puteri.

Totul părea promiţător, dar… Din păcate, am primit un prim semnal că totuşi ministrul Alexandru Tănase a avut tendinţa de a se implica şi în procesul de înfăptuire a justiţiei aşa cum obişnuiau predecesorii săi şi de a-l influenţa. Mai mult decât atât, investgaţiile au indicat faptul că dl Tănase a încercat să influenţeze tocmai sistemul justiţiei economice, despre a cărui lichidare vorbea. Trist este că, sunt semnale că tocmai acest proiect, este acum lăsat deoparte, şi că instanţele economice sunt folosite pentru servirea anumitor interese. Mai exact, ţinem să subliniem că, implicarea dlui ministru Alexandru Tănase ţine de cazul Chişinău Gaz împotriva CET-2, examinat de judecătorul Sergiu Namaşco.

Se pare, că, urmând indicaţiile dlui Tănase, de care depinde existenţa în continuare a instanţelor economice, judecătorul Sergiu Namaşco a fost nevoit să comită mai multe încălcări grave ale legislaţiei procesual civile. În cazul menţionat mai sus, s-a mai constatat că, implicarea ministrului Alexandru Tănase are în principal scop politic, dar indiferent de care ar fi obiectivul acestui abuz, cert e că domnul ministru poate fi aşezat în aceeaşi balanţă cu judecătorul Namaşco (a cărui independenţă căruia a fost grav afectată) şi se face vinovat de încălcarea regulilor unui proces echitabil.

Mai mult decât atât, în ultimul timp, dl Namaşco pare să fi fost implicat în mai multe procese scandaloase, unde obiectivitatea, imparţialitatea şi corectitudinea stau sub un serios semn de întrebare.

Nu credem că, dl Sergiu Namaşco (cel care a avut mici dificultăţi, cu fosta guvernare, la numirea în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă) este implicat absolut întâmplător în înfăptuirea ultimelor „opere” ale justiţiei economice, în momentul în care se ştie că judecătoriile economice îşi trăiesc ultimele clipe.

Discutând implicarea dlui ministru Alexandru Tănase în influenţarea unui proces judiciar, considerăm că nu este cazul să intrăm în mai multe detalii şi să vorbim şi despre legăturile judecătorului Sergiu Namaşco cu unii exponenţi ai puterii, din cadrul actualei guvernări.

În concluzie, ne rezervăm dreptul, pentru moment, să suspectăm că, de fapt, lichidarea instanţelor judecătoreşti economice precum şi reforma judiciară anunţată constituie o manevră politică de preluare a controlului de către noua guvernare asupra acestor instanţe şi de supunere a unor magistraţi. Mai exact, în momentul de faţă nu credem că se urmăreşte asigurarea unei independenţe reale a justiţiei ci o simplă reîmpărţire a puterii…

Atât redacţia noastră cât şi mulţi dintre cei care participă la procesul de înfăptuire a „justiţiei moldoveneşti” aşteaptă (şi aşa credem că ar fi corect) explicaţii din partea ministrului justiţiei, Alexandru Tănase, de care sunt legate speranţele reformării sistemului judiciar, lichidarea corupţiei, promovarea profesionalismului printre magistraţi şi determinarea judecătorilor de a avea un comportament adecvat.

Mai exact, ni s-ar părea o dovadă de etică şi profesionalism, dacă domnia sa ar explica mai clar scopul acestei implicări în procesul de înfăptuire a justiţiei economice, al vizitelor particulare făcute unora dintre magistraţi din sistemul judiciar economic şi dacă ne-ar vorbi despre soarta întregii justiţii din Republica Moldova prin prisma reformei anunţate anterior. Va fi aceasta din nou subjugată pentru a servi diverse interese, fie ele politice sau de altă natură, sau va reuşi până la urmă să devină independentă şi obiectivă ?

www.hicsuntleones.eu


Sursa
2009-12-30 07:28:10



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea
04:48:54Ziua a treia de creație | Creația Uimitoare a lui Dumnezeu —» Moldova Creștină
01:52:15Kitchen Floor Ideas Pictures —» Andrei Fornea
19:15:01De la România Mare la România democratică —» Curaj.TV | Media alternativă
18:33:07Pairing Wine and Cheese: The Ultimate Guide —» ajna-blogging-press
18:27:10Doggy style —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:44:46O vinzatoare face evaziune fiscala la bauturi spirtoase si placinte —» Curaj.TV | Media alternativă
17:25:35CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal