noi ne-am născut la timpul potrivit

Vouă nu vi s-a acrit de modele umane? Care câştigă concursuri de frumuseţe, peste tot. Miss Ceea, Miss ceilaltă, Miss Moldova, ASEM, Cafeneaua “Fertilitate” (este una în Chişinău). Iaca şi Facebook din Moldova n-a mai putut, a bătut cu papucul în masă şi şi-a ales o miscă. Ba chiar trei.

Motivele celor, care au venit cu iniţiativa sunt învăluite de mister (nu de Mister Facebook, cel puţin). Motivele participantelor la acest concurs prestigios sunt şi mai misterioase. Măcar şi pentru că unele din ele, deşi nu prea am înţeles care anume, au trecut în categoria modelelor umane profesioniste.

Vreun contract ceva pentru câştigătoare, oferit de revista Femeia Moldovei? Vreun premiu bănesc de la fabrica de calgoce de peste drum? Vreo călătorie exotică cu barca pe Răut pentru cele trei învingătoare? Vreo rozetă cu pănglicuţe măcar? Nu? Ce păcat. Căci învingătoarele noastre corespund tuturor criteriilor înaintate animalelor de companie de rasă modelelor umane.

Ştiţi voi, există nişte cerinţe pentru rasele de câini şi pisici. Un siamez, de exemplu, trebuie să aibă botul alungit, labele din urmă mai lungi decât cele din faţă, să-i lucească blana şi ochii să fie albaştri. Mai mult, siamezul trebuie să aibă un caracter potrivit şi o inteligenţă adecvată unui pisoi cu medalie la gât, asta dacă nu vrea să fie castrat.

Boticul unui siamez trebuie să fie alungit, picioarele din urmă – cât mai lungi

La fel şi rasa de modele umane. Labele din urmă trebuie să fie cât mai lungi, ciocul trebuie să fie mai cărnos, iar ochii migdalaţi. Blana trebuie să fie bineînţeles, îngrijită, şi fără purici. Privirea trebuie să sugereze că eşti un gunoi şi o risipă de aminoacizi. Da, şi desigur, intelijănţa contează.

Ochii să fie migdalaţi, iar privirea – sugestivă

Răspunsurile participantelor câştigătoare au fost atât de plate, încât m-au fermecat. Mai nou, am aflat că nu are rost să ai regrete în viaţă, pentru că nu mai poţi schimba nimic. Într-adevăr, o idee foarte fresh. Să revenim totuşi la frumuseţe, chiar dacă contează foarte puţin atunci când eşti dotată cu inteligenţă.

Cred că participantelor la concursul de pe facebook totuşi le-a mers. Poate că nu s-au născut în Locul Potrivit (deşi toate ca una au fost sincere şi au spus că nici nu le-a trecut prin cap că ar putea să părăsească acestă ţărişoară).

Dar s-au născut la Timpul Potrivit.

Într-un secol, unde este suficient să te speli pe cap cu noul Pantene-ProV-cu-Complex-de Vitamine-şi-Minerale, ca să arăţi ca o fată bună de măritat.

Dacă vrei la un concurs de frumuseţe, poţi să te duci la chirurg, dar nimeni nu-ţi rupe picioarele la propriu ca să fii eligibilă pentru un un banal măritiş. Aşa cum se făcea prin China, unde fetele puteau să aibă labele din urmă picioarele mai scurte, dar tălpile trebuiau să fie cât mai mici.

Cică în China până la sfârşitul secolului trecut erau în vogă Cenuşărelele.


Rezultatul “procedurii chineze de înfrumuseţare”


Sursa
2009-12-29 19:38:42




Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

22:23:29Amman in imagini —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:41:38Pe cât de important poate fi adevărul? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
20:03:40Je ne veux pas gâcher ma vie en t'aimant mal. —» turn up the silence
19:25:00Balul bobocilor ( cl. V-VI ) —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
19:24:00Cea mai mare victorie a FMF: Lecții de fotbal în școli —» Sandu GRECU
19:23:08Ucraina în limba română 28: Bugetul 2020 – priorități sociale, de apărare și diplomație —» Curaj.TV | Media alternativă
18:15:44Lipsa creșterii spirituale te siacalifica de la slujirea in Evanghelie —» Moldova Creștină
16:59:01Imagini apocaliptice: 90% din Veneţia, înghiţită de apă de până la doi metri —» Elena Robu
16:35:20Am susținut un briefing în cadrul căruia am comunicat decizia oficială —» Igor Dodon
16:12:13eBook Cartier. Top vânzări octombrie 2019 —» Gheorghe Erizanu
16:09:30Ion Chicu, premierul desemnat de Igor Dodon —» Elena Robu
15:42:57©️ Învață să fii fericit aici și acum… —» Licurici de suflet
15:09:47Vor discotecă în sat, dar distrug scaunele —» Curaj.TV | Media alternativă
15:01:26Essencial Home Office Interior Design Tips —» ajna-blogging-press
14:59:29Amman —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
14:06:50Am avut discuții separate cu toate fracțiunile din Parlamentul Republicii Moldova —» Igor Dodon
12:04:34Învățarea alfabetului la preșcolari: căutăm literele cu pensula —» Planeta Mami
11:58:19Light Up Air Jordans —» Andrei Fornea
11:40:08Majoritatea critică socialiștii, dar tot aceștia câștigă alegerile. Cum e posibil? —» Elena Robu
10:06:43Avertizarea MAIB privind e-mailurile virusate care pretind a fi trimise din numele bănci —» edufin.md
09:23:32Fur Blanket King Size —» Andrei Fornea
09:21:23„Degustare de butoaie” la Castel Mimi —» Fine Wine
09:19:22Moldova, grație performanței lui Radu Albot, s-a calificat la prima ediție a ATP Cup! —» un alt blog
07:28:27E plină țara de proști —» Primul meu blog
07:26:28Scandal uriaș în Marea Britanie privind implicarea Rusiei în alegeri —» Elena Robu