Scandalul religiilor continuă şi în cimitire


„Mi-au propus bani ca să le permit să profaneze biserica!” Declaraţia aparţine preotului Ion din s. Milceuşeni oferită pentru Unimedia în calitate de replică. „Nu a fost o problemă ca ei să intre pe teritoriul cimitirului, dar să nu treacă pe teritoriul bisericii. E posibil să avem aici şi moaştele unui sfânt, iar ei ne-ar fi profanat biserica în aşa mod”, a mai adăugat preotul.

„Cimitirul este la balanţa primăriei. Avem un loc special amenajat şi pentru răposaţii sectanţi. Atunci când noi am făcut reparaţia capitală a cimitirului, penticostalii nu au contribuit cu nimic. Se râdeau de noi, dar acum îşi cer drepturile”, a declarat preotul Ion.

„Nici nu am ieşit afară să fac gălăgie. Neînţelegerile au apărut între câţiva creştini, care sunt verişori cu persoana decedată. Cu două luni în urmă, penticostalii au convertit bătrâna asta. Au măgulit-o cu tot felul de prostologii că o vor ajuta să se trateze de o boală.”

„Până la locul unde este o trecere direct în cimitir sunt exact 250 de metri, nu un kilometru cum au spus penticostalii. În final, am cedat şi le-am permis să treacă doar costiugul cu răposata, iar restul să plece la groapă pe o altă cale. Ulterior, am găsit bucăţi rupte dintr-o iconiţă, pe care o aveau. Deci, scopul lor era să ponegrească şi să profaneze biserica.”

Amintim că în ziua Crăciulului pe stil nou, la 25 decembrie, a avut loc un scandal religios în s. Micleuşeni. Un grup de oameni au dorit să înmormânteze persoana apropiată de religie penticostală (o biserică neoprotestantă – n. red.), dar creştinii din localitate au blocat intrarea pe teritoriul bisericii, care ducea spre cimitir.

Atunci, pastorul local al bisericii penticostale, Victor Antoci, a declarat pentru Unimedia că „toate rudele răposatului au trebuit să meargă aproape un kilometru prin zăpadă, ca să intre prin altă parte în cimitir, unde era o porţiune de gard dărâmată. Deja răposatul a fost înmormântat într-o zonă de la marginea cimitirului, acolo sunt înmormântaţi oamenii spânzuraţi”.

Unimedia


Sursa
2009-12-28 12:09:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:08:31Valoarea banilor. Cât poți consuma cu 1mln €? Și ce are de spus Planeta? —» … mai mult emoţii, decît cuvinte.
14:01:58Volumul de poezie ”Roua sufletului” lansat la biserica USM —» Tineretul Ortodox
11:56:19Diy Bedroom Organization —» Andrei Fornea
11:52:02Google Home Mini условно бесплатно —» XStrafer's WebPlace : unconformable point of view.
11:06:01Cum se face performanță în vinificație? —» Fine Wine
10:20:36Elibereaza marfa pe datorie, face evaziune fiscala si cu fărîmături la zacuscă —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:49Pelmeni ca la Ural —» Bucataria Talinei - condimentat cu dragoste
08:23:29Craftsman Garage Door Remote Replacement —» Andrei Fornea
08:01:34Cunoaște-ți drepturile îmreună cu noi! —» BiblioCity
07:50:56Povești cu tâlc la Biblioteca „Transilvania” —» BiblioCity
07:37:28Beauty news: linia de produse bio de la Avon perfecte pentru tenul meu —» Life is too short to wear boring clothes. - A blog about travel, lifestyle, healthy life and fashio
07:12:30Rollo 2m Breit Ikea —» Andrei Fornea
20:44:07Obligați să facă ”pomană” la Biserica din Trușeni —» Curaj.TV | Media alternativă
20:11:08Lansare carte de Paul Goma la Gaudeamus —» Curaj.TV | Media alternativă
17:24:27Theses on the Philosophy of History, boss —» turn up the silence
17:21:02Stig Simeon Frøyshov – Distincţia dintre slujbele de catedrală şi cele monahale —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
16:37:53Earl Grey Verrine With Meringue Bites And Orange-Scented Cream —» ajna-blogging-press
15:28:11Serghei ESENIN: DOUĂ POEME CELEBRE —» Leo Butnaru
15:25:50Soluții —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
15:03:14Înveți să te pregătești sau să faci lucrurile? —» Victor Timotin | creează, inovează, dezvoltă și fii exemplu
12:21:42Maia Sandu, un exemplu de urmat —» un alt blog
11:23:16Trӑim ca-n poveste! —» Un PUNCT din .FR
10:55:30Când politicienii… – completează cu ce vrei —» apostu
10:30:43Învățăm să fim sănătoși la bibliotecă —» BiblioCity
09:54:50Industrial Dining Room Table —» Andrei Fornea