Extremismul religios nu este plăcut lui Dumnezeu


Chiar dacă ne aflăm încă în atmosefera sărbătorilor de iarnă, din păcare nu toţi pot să se bucure de Naşterea Domnului Isus aşa cum putem să o facem noi în Moldova liber şi fără nici o piedică. Am citit recent că în Egipt sub presiunilea musulmanilor, creştinilor din această ţară le-a fost interzis să celebreze sub orice formă Crăciunul. Nu mai este nici o surpriză pentru nimeni că în Ţara Piramidelor, creştini suferă an de an, umilinţe din partea majorităţii musulmane în preajma marilor sărbători creştine. În Egipt  islamiştii au mers mai departe interzicând creştinilor să îşi manifeste credinţa public, şi neavând dreptul de a construi biserici. Noi înMoldova încă nu înţelegem ce înseamnă să nu poţi sărbători Crăciunul, pentru că slăvit să fie Dumnezeu avem această libertate, deşi tot mai des cineva încearcă să monopolizeze credinţa în Domnul Isus. 

Avea dreptate cineva care spune că acest secol va fi unul al religiunii. Pentru că tot mai mult în numele religiei se produc crime şi dezbinări în societate.  Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii nu mai doresc să aibă o relaţie persoanlă cu Dumnezeu şi nu mai cercetează Sfintele Scripturi. După cum vedem omul religios devine periculos. Un astfel de om a fost şi Pavel care spune că în “ Aţi auzit, оn adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea, … şi eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti”(Galateni :13-14). Însă  după ce a crezut din inimă în Domnul Isus, Pavel a devenit unul din cei mai martiri ai creştinismului, şi dintr-un om care prigonea Biserica şi creştinismul a devenit unul care era prigonit din cauza aceluiaşi Domn Isus Hristos.  Iar Iacov în epistola sa spune “ dacă crede cineva că este religios şi nu îşi înfrânează limba,  ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică, religiunea curată şi neântinată înaintea lui DUmnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neântinaţi de lume” (Iacov 1:26).

Fie ca fiecare din noi să îl caute în cel mai personal mod pe Dumnezeu şi să trăiască frumos înaintea Lui şi înaintea oamenilor


Sursa
2009-12-28 09:42:27



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

02:09:57Why Canadians send me to the Russians?! —» plop andrei
22:30:08Иван Фёдорович Александровский - русский художник, фотограф, инженер и изобретатель. —» Удивительные истории из жизни великих людей
20:42:54“Crime Against Democracy”: U.S. Backed Fascist Coup in Bolivia —» ajna-blogging-press
20:35:46Poliţia sperie taximetriştii din staţie şi intersecţie —» Curaj.TV | Media alternativă
20:28:58Crater în asfalt lîngă Tîrgul de iarnă, SRI şi Casa Poporului —» Curaj.TV | Media alternativă
19:04:49Ziua Internațională a Studenților celebrată de către membrii ASCOM —» Tineretul Ortodox
13:29:40Vinerea Neagră pe shop.cartier.md. Carte la jumătate de preț —» Gheorghe Erizanu
13:19:11Două cărți pe care să le citești până la Crăciun —» Sunt MAMĂ!
08:50:40Oamenii —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
08:19:15Săptămâna în care ACUM a predat cheile Kremlinului —» Un PUNCT din .FR
07:43:41Chain Link Fence Ideas —» Andrei Fornea
07:40:02Dinette Table And Chairs —» Andrei Fornea
07:21:49Veneţia a fost inundată din nou. Monumente istorice, aflate în patrimoniul UNESCO, sunt în pericol —» Elena Robu
05:26:08CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:51:04Olga Roman, amica lui Filat, a fost reținută în Dubai! —» un alt blog
20:33:47CA(TREN)* —» Andrei LANGA. Blogul personal
19:17:52CRUCIFIX* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:41:24Discuție la Microfonul Liber referitor la conducerea trecută și prezentă —» Curaj.TV | Media alternativă
18:38:33Poliția din Cricova încearcă să-i cenzureze cazul —» Curaj.TV | Media alternativă
16:37:32Classic Beer Battered Fish and Mushy Peas —» ajna-blogging-press
11:34:19Poliția e complice cu soțul/tatăl – agresor?! —» Curaj.TV | Media alternativă
11:15:54Алексaндр Леонидович Чижевский - учёный, биофизик, философ, поэт, художник. —» Удивительные истории из жизни великих людей
10:27:32Vedere dinspre stînga – A fost coaliția, nu mai e coaliția —» Curaj.TV | Media alternativă
09:24:38Păreri —» Primul meu blog
05:36:23Solid Wood Chairs —» Andrei Fornea