apropo de trm

vineri seara, la „Moldova 1” sau cum i se mai spune – postul național de televiziune, a avut loc o emisiune moderată de același Mircea Surdu. invitați – publicistul Constantin Cheianu și primul ministru, Vladimir Filat.

n-o să încep acum să descriu emisiunea, pentru că nici n-am văzut-o toată. m-am uitat în reluare azi dimineața. pe la sfârșit, cineva i-a întrebat pe cei doi ce așteaptă unul de la altul (adică politicienii de la jurnaliști și invers). Cheianu a spus, referindu-se la trm că dacă până acum președintele companiei era telefonat de un om, acum va avea onoarea să fie sunat de patru… lideri ai alianței, fiecare dorind să fie arătați într-o lumină favorabilă lor. „sperăm ca în sfârșit situația se va schimba și vom putea fi mulțumiți” (am citat din memorie).

eu zic că trm va fi așa cum vrem noi, numai atunci când nimeni nu-l va suna pe președintele companiei, poate cu excepția celor de la CCA sau CO. dar, în general, nu va fi așa cum vrem noi…


Sursa
2009-12-26 11:59:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:16:33Dark Red Wine Bread —» ajna-blogging-press
23:04:51Ce a promis directorul retelelor electrice Edinet pentru Zabriceni si Onesti —» Curaj.TV | Media alternativă
19:35:46Cercetare și tradiții —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:34:54©️ Aproape 💙 —» Licurici de suflet
18:53:04Mors de rachitele (merisoare) —» Bucataria Talinei - condimentat cu dragoste
17:35:33Despre încălzirea globală și alte pericole #palavre —» Curaj.TV | Media alternativă
17:04:19Vești bune pentru moldovenii din Italia: Din 10 ianuarie 2020 vor putea să convertească permisele de conducere —» Elena Robu
16:37:03MAEIE face precizări referitoare la autocarul cu cetățeni moldoveni reținuți în Olanda —» Elena Robu
13:59:15Teatrul Țăndărică din București vine la Chișinău! Hai cu noi la spectacolul „Motanul Încălțat”! —» Sunt MAMĂ!
11:58:45Toate Evele mele —» Frinturi din suflet de femeie
10:38:38Culioșelele —» apostu
09:17:23Autocar cu 65 de moldoveni, reținut în Olanda —» Elena Robu
08:49:31Da, Maia a pierdut încrederea SUA // Cum s-a „ridicat” Hogan în câteva zile —» un alt blog
07:47:34Viaţa bate filmul şi poliţia din Buzău —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:14Duminică nu mai votez Pro Iohannis —» un alt blog
05:52:03Teen Boy Comforter Set —» Andrei Fornea
04:07:34Room And Board Dining Table —» Andrei Fornea
03:33:47Din ciclul: români pe Badoo —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
23:21:02Why Canadians send me to the Russians?! —» Informaţii pentru studenţi !
21:10:16The 10 Health Benefits of Wine Will Inspire You to Pour a Hearty Glass Tonight —» ajna-blogging-press
20:15:05Горит ЧЕК, аварийный режим. Удаление сажевых фильтров DPF —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
20:05:51Турбо-утюг BMW F30 335 ActiveHybrid3. Stage1- 418 HP. Project 500 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
19:46:51Les livres sont, comme les virus, des entités intermédiaires entre l’objet et l’être vivant. —» turn up the silence
19:11:28Правительство элитарного меньшинства не будет решать проблемы большинства —» Блог Михаила Полянского
17:59:00©️ Îmbrățișează mai des, mai strâns, cu iubire… —» Licurici de suflet